Folk Tale

Li tridici sbannuti

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Cc'era 'na vota 'na maistra, ch'avia dudici discipuli, e li 'struïa a cùsiri di tutti sorti di maneri.

Sta maistra la trasuta di la casa l'avia dintra la cità, e li finistruna fora. Ora idda 'na jurnata dissi a li picciotti: — «Si vuatri v'ajutati, io Duminica vi fazzu 'na bella manciata di gnòcculi.» Li picciotti travagghiaru a cùsiri, e la Duminica àppiru la manciata. Manciàru, si divirteru, e cci arristaru gnòcculi pi la sira. Cci dissiru a la maistra: — «Nui stasira arristamu ccà cu vassía; quann'è cchiù notti, nni li quadiamu.» La maistra cci dissi: — «Io chi haju lettu pi tutti! Io mi vaju a curcu, e vuàtri poi sciampagnïati.» Ora 'ntra sti picciotti cc'era 'na figghia di mircanti, ca avia li veri curnìci; la sira jeru pri quadiari li gnòcculi, si cci astuta lu lumi, e arristaru a lu scuru. Si vôta la figghia di lu mircanti: — «Sapiti chi vi dicu, picciotti? attaccatimi cu li linzola e calumàtimi jusu, ca vaju a'ddumari la cannila ddà unni cc'è lustru.» La calumaru, e idda curríu. Comu junci a lu lumi, vidi 'na porta aperta: — «Ddoràzia!» e 'un vidi a nuddu. Ma vidi 'na tavula pi dudici pirsuni. Trasi 'ntra la cucina e senti un ciàuru ca era 'na musía. Pigghia tuttu lu manciàri e si lu porta: e santi pedi ajutatimi! — Stu lucali appartinía a dudici sbannuti; idda turnau nni la maistra: — «Calàti ddocu» Acchiana e tutti cu ddi manciarizzi accuminzaru a fari la birbazza e si misiru a manciari. La signura maistra durmia. Quannu fôru stanchi, si misiru a dòrmiri iddi puru.

Si ritiraru li sbannuti: Comu tràsinu e nun vidinu nenti: — «Ah! santu Diu! Cci fôru latri cchiù latri di nui. Ma dumani a sira, cci avemu a fari vìdiri li muschi virdi!» Lu 'nnumani la maistra vitti a li picciotti cuntenti, e cci dissi: — «Chi aviti picciotti?» Iddi cci arrispusiru: — «Vassa si zitti, ca poi la maritamu nui.»

La sira: — «Vassa vidi ca nni curcamu ccà.» E la sira si misiru a jucari. Li sbannuti misiru a nnordini lu manciari, e lu capu sbannutu si misi ammucciatu. La picciotta si feci calari, di (da) li so' cumpagni; e curriu nni lu palazzu: — «Ddoràzia, ddoràzia.» E 'un cci arrispunni nuddu; ma lu capu-sbannutu arristau alluccutu comu vitti ca a locu di un omu vinia 'na fimmina. La vidi tràsiri nni la cucina; cci vidi pigghiari la cazzalora e tutti cosi, e si nni stava jennu. A lu modu ca idda si nni stava jennu: — «Ah! birbanti, cci dici lu latru, e chista è la secunna vota! E comu t'hai arrisicatu!..» — Idda cci dici: — «E chi cc'è? Aveva bisognu di lumi, e assira lu vinni a'ddumari. Ma poi chi m'aviti a fari? Nui semu dudici picciotti; dudici, siti vuàtri; dumani a sira vinemu ccà e nn'allianamu.» Si nni iju; iddu l'accumpagna: — «Dunami la manu ca dumani a sira veni!» — «Ccà cc'è la manu.» Lu lassa e curri nni li so' cumpagni. Acchiana; si votanu li cumpagni: — «Ma tu soru mia chi dici veru ca nni vôi arruinari?» — «Nenti, picciotti; lassati fari a mia; dumani a sira viniti cu mia e vi fazzu allianari io».

Lu 'nnumani: — «Signura maistra, stasira vassía havi a vèniri cu mia ca la fazzu allianari; ma ognunu di nui s'havi a purtari 'na buttigghia di vinu alluppiatu.» La maistra cchiù pi cusirità ca pi àutra cosa, la sira scinníu cu li picciotti. — «Ddoràzia!» — «Filici notti!» E truvaru 'na tavula pi vintisei pirsuni. — «Io mi pigghiu lu capu-sbannutu» dici la picciotta, ca p'attrivimentu 'un cci avia a dari cumannu nuddu. S'assittaru a tavula e cuminciaru a manciàri. 'Nta lu megghiu nisceru la buttigghina, e l'alluppiaru a tutti; e ddocu chi vidistivu! cuminciaru a'bbuccari. La picciotta comu li vitti accussì, cci tagghia a cui lu nasu, a cui lu labbru, a cui lu jìditu: li fici stari 'na piatà. 'Un cuntenta di chistu, li so' cumpagni si pigghiaru tutti cosi, e si nni jeru.

Jamu a li sbannuti. Quannu si sbrïacaru, cuminciaru a dirisi: — «Chi si' curiusu! ti manca lu nasu!» — «E a tia lu labbru!» — «E a tia lu jiditu!» E ddocu cunsiddirati la rabbia. Si vôta lu capu-latru: — «Lassati fari a mia, ca di sta birbantuna mi nn'haju a viviri lu sangu!»

Jamu a li picciotti. Lu 'nnumani li picciotti cci dissiru a la maistra: — «Vassa carría.» E la maistra accussì fici. Lu sbannutu capu pricura 'nta mentri dudici sacchi di carvuni; cci 'nfila li latri, e supra a la vucca cci metti carvuni. Iddu si mascaría e scinni nna lu Càssaru; 'ncugna nni la putia di un mircanti; e cci l'offirisci. Cummìnanu lu prezzu; cci 'mposta 'nta la sala li sacchi e si nni va.

Ora la figghia di stu mircanti era dda granni diavuluna chi java a la maistra e cci avia tagghiatu li nasi a li latri. Chista vidennu ddi sacchi di carvuni, cci dissi a lu patri: — «Papà, 'nta sti sacchi 'mbrogghiu cc'è. Lassassi fari a mia.» Chiama la fimmina, e adduma 'na pocu di focu e cci 'nfila 'na pocu di spita. Comu vidi ca eranu 'nfucati, nfi nfi nfi, e li 'nfila dintra li sacchi e li lassò tutti attisati. Lu capu-sbannatu la 'nnumani aspittava ca li cumpagni avissiru turnatu cu la prisa; ma ancora stà aspittannu. Comu acchiana lu patri di la picciotta senti fetu. La figghia cci dici: — «Vassa si zitti; ca ora cci fazzu vidiri.» Chiama lu criatu, cci fa scinniri li sacchi, e poi cci li fa gràpiri. Ristaru alluccuti, patruni e criatu. Ddocu, idda manna a chiama la Giustizia e cci rapprisenta lu fattu. La Giustizia pi 'na manu fici sbarazzari li morti, e pi l'àutra manu si fici 'nsignari la casa di li capi sbannuti. A la picciotta cci ficiru tanti pròsitti, e a lu sbannutu cci ficiru festa, ca lu frustaru e poi lu ficiru mòriri.

Palermo.


Text viewBook