Folk Tale

Petru lu Massariotu

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU566
LanguageSicilian
OriginItaly

Cc'era un massariotu e un sò curatulu, ca pi la sò ecunumia s'avia fattu dudici pecuri. Chistu aveva un figghiu masculu, ca si chiamava Petru. Un jornu 'ntra di l'àutri lu patri mori, e lassa sti dudici pecuri a stu picciottu, arriccumannànnulu a lu patruni pi avìricci un occhiu particulari. Stu patruni si pigghiò stu picciottu 'nta la mànnara. Lu patruni s'arristava sempri 'nta la massaria, e 'un aveva nudda allianazioni; àutru viziu 'un avia ca jucava a la scacchèra. Un jornu 'mputau a lu picciottu pi jucari cu iddu, pi 'na pecura. Lu picciottu cci rispusi: — «Li me' pecuri su' vostri, Patruni.» — «No, avemu a jucari pirchì avemu a jucari.» Vinni la sira, si grapíu la scacchèra e si misiru a jucari pi 'na pecura. Jocanu, e vinci Petru.— «Jucamu pi dui pecuri!» dici lu patruni. Jucaru, e vincíu Petru. — «Jucamu arreri, pi quattru pecuri!» e vincíu Petru. — «Jucamu pi ottu!» Jucaru pi ottu e vincíu Petru. «Jucamu pi sidici!» e vincíu Petru. — «Jucamu pi trentadui!» (patruni di massaria! l'aveva) e vincíu Petru; 'nsumma, p'abbriviari lu cuntu, Petru 'nta 'na nuttata cci vincíu tutti li crapi e tutti li pecuri. Vôtasi lu patruni e cci dici — «Dumani, Petru, ti cogghi lu fruttu pi cuntu tò». — «Chi cc'entra, vassía è lu patruni, e io sugnu lu picciottu.» — «No, figghiu mio, l'arma a Diu, e la robba a cu' tocca; la dïàulu mi tantàu, e tu m' ha' vinciutu tuttu.»

Lu 'nnumani a sira, lu patruni si chiama a Petru pi jucari a la scacchèra. — «Tu metti ottu pecuri, e io mettu 'na vacca.» Jucàru, e vincíu Petru. Dici: — «Ora mittemu 'na vacca e 'na vacca.» Jucàru, e vincíu Petru. Petru cci dici a lu patruni: — «Sù patruni, gràpiti l'occhi, cà la robba chi v'haju vinciutu è robba vostra.» — «No, figghiu mio, tu mi l'ha' vinciutu e la robba è tua.» Lu picciottu, strittu e malu paratu, dici: — «'Nca facemu accussì: Io mettu centu pecuri, e vassía metti dudici vacchi:» pirsuasu lu picciottu ca 'nta st'arrìsicu putia pèrdiri. Fannu la cumminazioni, e accuminzàru a jucari; e vincíu Petru. Lu patruni, cchiù currivatu, rispusi: — «Allura avemu a jucari pi vintiquattru vacchi.» Jucàru e vincíu Petru. — «Quarantottu e quarantottu vacchi!» 'Nsumma 'nta 'na siritina, lu Petru cci vincíu tutti li vacchi chi pussidia lu sò patruni. Lu patruni, ca lu currivu cci manciava l'occhi, cci dici: — «Dumani ti cogghi lu fruttu pi cuntu tò.» — «Nonsignura, cci dici lu piciottu; (ca lu picciottu cci stava sùggicu) vassía è lu patruni e io sugnu lu giuvini.» Nun pussideva àutru lu patruni chi li jimenti, li cavaddi e li muli. Cci dici a Petru: — «Tu metti deci vacchi, e io mettu deci jimenti.» Accussì hannu apertu la scacchèra e s'hannu misu a jucari. Jucannu jucannu Petra vincíu. — «M'ha' vinciutu? (dici lu patruni) Ora mittemu vintiquattru e vintiquattru; e jucamu arrèri.» Jucaru, e Petru vincíu. —«Quarantottu e quarantottu.» 'Nsumma 'ntra 'na nuttata lu Petru cci ha vinciutu tutti li muli, li cavaddi e li jimenti. — «Ora, dissi lu patruni, nun mi resta àutru chi jucàrimi la gabbella di lu feu, ca l'appi pagata pi cuntànti.» Veni lu garzuni e cci dici: — «Sù patruni, facemu accussì: jucamu tri partiti; cu' nni vinci dui, resta vincituri.» Si grapi la scacchèra arrèri e mettinu a jucari. Jocànu la prima vota, e vinci Petru; jocanu la secunna, e vinci Petru; jocanu l'urtima vota, e vinci Petru; e finiu. Si vôta lu patruni e cci dici: — «Ora, Petru, mi vôi pi giuvini? Si mi vôi, io cci staju; si nun mi vôi, io mi nni vaju.» Risposta di Petru: — «Sù patruni, èravu patruni, e ora siti lu curatulu di la massaría: vi cuntintati?» E accussì ristàru. Lu patruni, ch'era bonu 'nfurmatu, di tant'anni ch'avia massaría, scinnía 'n Palermu, e vinia a fari tutti li nigòzii cu li cascavaddàra, e cu tutti.

Un jornu 'n Palermu appizzàru n'avvisu, ca s'avia a maritari la figghia di lu Re di Spagna, e 'un si vulia maritari si prima 'un cc'era un jucaturi ca la vinceva a la scacchèra; e allora vincennula, idda si lu pigghiava pi maritu. La curatulu avennu liggiutu sta carta si nni iju tuttu prijatu a la massaria cuntànnucci la cosa a Petru. Si vôta Petru: — «E cu' cci havi a jiri a jucari cu chista?» — «Vacci Petru, ca tu vinci.» Petru si lassò pirsuadiri, e vinni 'n Palermu vistutu di viddanu. Subbitu si nni va nn'un arginteri e si fa disignari 'na scacchéra tutta d'argentu a libbru, tutta chi si grapeva e chiujeva; e li pezzi di la scacchera, mità d'argentu, e mità d'oru. Comu l'appi lesta, si fici un passaportu e partíu pi Napuli. Arrivannu a Napuli, manciò, e si misi a caminari. Camina camina, l'avvincíu lu sonnu, e s'addurmiscíu. Mentri Petru durmia, passanu e passanu tri fati: — «Oh chi bellu giuvini stà arripusannu! (Mi pari ca io lu dissi ca Petru era un beddu giuvini?) Pari chi durmissi 'nta un lettu di pinni.» Si vôta una di li fati: — «Nni nn'âmu prijatu, ma chi cci lassamu a stu giuvini?» La prima cci lassau 'na vurza, ca quanti voti si grapia e chiuija, tanti voti era china di dinari. L'àutra cci dissi: — «Io cci dugnu 'na tuvagghia; quantu voti voli manciari, tanti voti idda cci duna a manciari pi quantu pirsuni voli iddu.» L'àutra cci duna un viulinu, «ca cu' nun voli abballari, havi a 'bballari macari ca fùssiru li petri.»

S'arruspigghia Petru: — «Chi sonnu chi mi 'nsunnai! Tri fimmini, una mi dava 'na vurza, una 'na tuvagghia e una un viulinu.» Si va pi vutari e trova la vurza, la tuvagghia e lu viulinu. — «Chi cosi curiusi! Ora fazzu la prova!» Pigghia la tuvagghia e la stinníu.— Cumanna cumanna! — «Cumannu di manciari!» E ddocu vidistivu! pasta, carni, costi, sosizza: un piatto java e n'àutru vinía. Petru mancia e mancia; si fa la panza quantu 'na ciaramedda. — «Ah! boni jamu!» Si carricau tutti cosi, e si misi 'n caminu pi jirisinni a Spagna. Caminannu caminannu vidi dui strati chi si spartevanu:— «E ora d'unni pigghiu? chi sacciu si mi sperdu! Ora fazzu la prova di lu viulinu.» Vitti un guarda-porci a la campagna:— «Cumpari, d'unni si pigghia pi jiri a Spagna?» — «Di ddocu!» tuttu malu prucidiusu. — «Ah! 'unca tu accussì tratti cu li galantomini?! Ora ti servu la missa io.» Nesci ddu viulinu, e accumenza: zùchiti zùchiti! E ddocu lu guardianu metti a'bballari; e li porci cu iddu, ca stavanu murennu. — «Cumpari, pi carità, basta! basta!» Petru si sarva lu viulinu, e lu guarda-porci cci 'nsigna la vera strata pi jiri a Spagna. Camina camina, junci a Spagna. Si misi a firriari la cità, circannu lu palazzu riali. Iddu, ca du' coccia di littra li sapia, leggi e leggi l'avvisu di la figghia di lu Re ca si maritava cu cui la vincía a la scacchèra. Lu Petru accosta a lu Palazzu. La sintinella: — «Chi vôi?» — «Divu jiri a jucari cu la 'Nfanti Riali» — «E vattinni, pidazzi di pilu! Hannu vinutu li megghiu Re e 'Mperaturi, e ora vô' jiri a jucari tu cu la 'Nfanti Riali!» Lu Petru misi a fari battaria; a sti vuci affaccianu li pirsuni di Corti: — «Chi è?» — «Un viddanu (dici la sintinella) voli tràsiri» — «Facitilu tràsiri: è bannu riali.» E acchiana Petru. Si prisenta, e lu Re lu ricivi. Cci fa passari la 'mmasciata a la figghia; dici — «Vidi ca cc'è un pedi-di-pilu ca voli jucari a la scacchèra: va spìgnati stu pignu.» Idda, la Rigginedda, ha pigghiatu la sò scacchera, e ha nisciutu 'nta la cammara di riciviri. Comu cci vidi gràpiri la scacchèra a la 'Nfanti Riali, dici Petru: — «E vui jucati cu ssa scacchèra di lignu, 'Nfanti Riali e bona?... Macari io mi nn'affruntu...» Pigghia la scacchèra di la Rigginedda, e la jètta di lu finistruni appinninu; pigghia la sò scacchèra di lu saccuneddu, e la nesci. La Rigginedda si parò. Dici 'nta idda: «Tu 'un si' viddanu; megghiu mi la vô' cuntari.» Si sparteru li pezzi: chiddi d'oru si li pigghiò la Rigginedda, chiddi d'argentu Petru; si misinu a jucari. Jucannu jucannu, lu Petru java gran vincituri. Pigghiò la 'Nfanti Riali cu la manu manca, e cci appizza un pizzicuni 'nta 'na natica a Petru. Petru vôta la facci; idda cància l'urtimu pezzo ch'iddu avia, e perdi Petru. Cci dici idda: — «Ha' persu! — Maistà, chistu ha persu, jittàtilu 'nta li càrciari.» Scinnèru a Petru 'nta li càrciari, e Petru trova vintiquattru figghi di Re di curuna, sparti d'àutri principi riali. Trasennu Petru, trasíu lu jocu e lu spassu: accuminzaru a jucarisillu a la scupa. Cci dici Petru: — «Stativi cueti signuri mei, masinnò vi fazzu abballare a tutti.» Comu s' 'un l'avissi dittu a nuddu. Si la pigghiaru pi jucari, e sicutaru. Iddu si leva di 'mmenzu e si va a menti a 'n'agnuni; accarpa ddu viulinu: zùchiti zùchiti; e ddocu abballanu tutti. — «Basta, Petru, basta!» — «No, cuitàtivi li sàngura e poi si nni parra. E secuta a sunari. Quannu cci parsiru piatusi, finiu di sunari Petru e addivintaru tutti amici; e a Petru, lu pedi-di-pilu, cci accuminzaru a fari tanti cirimonii. Passannu dui, tri jorna, dumannau la 'Nfanti Riali: — «Chi si dici 'nta li càrciari!» Rispunni lu carciareri — «Maistà, quant'havi chi trasiu ddu viddanu, cc'è lu spassu.» — «Evviva! dici la 'Nfanti Riali; 'un si cci scinnissi cchiù manciari!» Vennu li Riuzzi e dicinu: — «O pi forza di dinari o p'amicizia avemu a pricurari manciari; cu' nesci havi a fari petri pani pi dari a manciari a tutti quantu semu.» E lu primu chi misiru fu a Petru. Fatalità si duna ca nesci Petru. Si vutâru: — «Bella tavula avemu!...» Petru cci dici: — «'Un cci pinsati, ca sta jurnata manciari âti a aviri» — E nun s'arriminava. Firriavanu, firriavanu, e la cucina era a lu scuru: la gatta s'avia juta a curcari 'nta la cufularu. Quannu fu ura di manciari, Petru li fici assittari a tutti. — «Chi vuliti manciari?» — «Zoccu vô' tu.» Petru stenni la tuvagghia 'nfatata, e fa vèniri 'na tummàla pi quaranta pirsuni. Chiddi allucchèru, e lu taliavanu cu tantu d'occhi. Ddoppu la tummàla Petru spija: — «Ora chi vuliti?» — «Zoccu vô' tu, Petru.» — «Vuliti carni?» Carni 'n quantità! «Vinu?» Vinu di tutti sorti di maneri. Li pitaggi javanu e vinianu càudi ca fumavanu, e nuddu si putia pirsuadiri com'era sta cosa. Petru cci duna 'nsina a lu gilatu e a lu cafè. Parti di lu manciari, Petru cci lu detti a la carciareri, cà Petru avia 'mpegnu di fallu sapiri a lu Re ca iddi si divirtianu. Lu carciareri (sempri su' sbirri!) iju nni lu Re, e si la 'iju a sucari, cuntànnucci pani pani, vinu vinu.

Vinni la 'Nfanti Riali e dissi: — «Niscitimi a stu viddanu.» — «Ora dimmi, Petru: comu tinisti sta gran tavulata?» — «Maistà, vuliti sapiri assai. Io haju 'na tuvagghia, ca zoccu vogghiu manciari, idda mi la duna.» — «'Nca, cci dici idda, tu metti la tuvagghia, io la mè pirsuna: jucamu.» — «Jucamu!» dici Petru. Si grapíu la scacchèra, e accuminzaru a jucari; mentri jucavanu lu Petru era quasi vincituri; cu la manu manca la 'Nfanti Riali cci azzicca c'un pizzicuni; vôta la facci Petru; la 'Nfanti Riali cci vôta lu pezzu, e Petru pirdiu la partita. Lu Petru scinniu arreri 'nta li càrciari. Li figghi di li Re: — «Arreri vinisti, Petru?» — «Arreri...» — «Eh chi fusti loccu! ti facisti buffuniari la secunna vota!» — «Un pizzicuni, dici, ha statu chiddu chi m'ha 'ngannatu. Ora pi ora allianàmunni, cà po' si nni parra.»

E accuminzaru a'llianàrisi arrèri. Festi di ballu, divirtimenti: lu tempu 'un si lu sintevanu passari. Passannu 'n'ottava di jorna, la 'Nfanti Riali si 'nsunnau arreri: — «Carciareri, chi dicinu li carciarati?» — «'Un vi lu dissi, Maistà? scialanu e ridinu: lu viddanu havi un viulinu, e li fa abballari a tutti.» Rispusi la 'Nfanti Riali: — «Va beni.»

Lu 'nnumani matinu, ordini di la 'Nfanti Riali, hannu fattu acchianari a Petru.— «Ora veni ccà (sennu a la prisenza d'idda, cci dici la 'Nfanti Riali) tu si' lu spassu e lu divirtimentu di lu càrciari. Sacciu ca hai un viulinu: tu metti lu viulinu, io mettu la mè prisenza: jucamu.» — «Maistà, sì.» Grapèru la scacchèra e accuminzò lu jocu. Li figghi di li Rignanti cci avianu dittu: — «Petru, sta' accura, ca si ti duna lu pizzicuni e ti vôti, arreri ccà veni a scoppi.»

'Nca misinu a jucari: mentri jucavanu, lu Petru la purtò a un statu ca idda furzava c'un pezzu di la scacchèra. La 'Nfanti Riali dici: — «Ma chistu, gran jucaturi è!» e si lassa jiri pi lu pizzicuni. Comu Petru si vidi datu lu pizzicuni, cci afferra la manu, e cafudda cu 'na manacciata supra lu pezzu. — «Jucati!» — «Lassatimi la manu!» «Nò, jucati.» — «Lassatimi la manu!» 'Un appi chi fari la 'Nfanti Riali, appi a jucari, e persi. Risposta d'idda: — «Io haju du' cosi 'n putiri tò: la tuvagghia, e la scacchèra; tu metti tutti du' cosi, e io metto la mè prisenza.» — «Nò, cci dici Petru: io sugnu vincituri, e 'un sentu jucari cchiù.»

Cci passanu la 'mmasciata a lu Re; lu Re dici, — «Beni cci stia, a mè figghia!» — «Ma, cci dici unu di la Curti, aviti a cunsiddirari, Maistà, ca stu picciottu un viddanu 'un havi a essiri, pirchì dinari nn'havi, a la scacchèra sapi jucari megghiu di vostra figghia: 'na cosa cci havi a essiri; cuitativi.»

Petru comu si vitti libbiru, scrivi a lu sò massariotu e cci dici: — «Io già haju vinciutu la 'Nfanti Riali a la scacchéra; pirciò vui arristati patruni assulutu di li me' beni, cà io 'un haju cchiù di bisognu.» Cci hannu livatu ddi vesti di viddanu, lu Re ha fattu priparari 'na gran festa di ballu, e 'na gran tavula pi tutti li figghi di li Re, e tutti li nobili. Petru si 'nguàggia cu la 'Nfanti Riali; poi si vôta cu lu Re: — «Maistà, mi pari ca ora lu carciareri fussi io; dunca scarciaramu a tutti sti figghi di Re e di 'Mperaturi.» — «Giustu!» dici lu Re. Petru scinni 'nta li càrciari, e scàrciara a tutti ddi Riuzzi; ddoppu si tinni la tavula; a la finuta, festa di ballu: e abballavanu tutta la Signuria; e nun cci spirciava a nuddu a jirisinni. Si vôta Petru: — «E quannu è lu misi chi si nni vannu?!» Cci dici a la mugghieri: — «Lèvati di ddocu, e mèttiti vicinu di mia.» Nesci lu viulinu e si metti a sunari: zùchiti zùchiti! Tutti si mettinu a sbattiri l'unu cu l'àutru; 'mmesti ccà, 'mmesti ddà, li nasi, li facci cci chiuvianu di sangu. 'Nta stu casa-di-diavulu si jettanu tutti scala scala, e lassanu a Petru cu la 'Nfanti Riali, e lu Re e la Riggina suli; e si nni turnaru a li so' casi.

Tutti arristaru filici e cuntenti

E nuàtri semu ccà senza nenti.

Palermo.


Text viewBook