Folk Tale

Lu Ròggiu di lu Varveri

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Una vota, si cunta e s'arriccunta a lor Signuri, ca cc'era un Varveri; e stu Varveri avia un ròggiu ca avia seculi e seculi chi caminava, e nun stancava mai, e nun si tinia mai, e nun sgarrava mai l'uri soi, senza dàricci corda nuddu: sulu ca lu Varveri cci avia datu corda 'na vota, e poi sempri, tic e tac, tic e tac, tic e tac... Stu Varveri era vecchiu, vecchiu, ca mancu iddu sapía cchiù quantu cintinara d'anni avia, e quantu riligioni di genti avia vidutu. Tutti li paisani currìanu a iddu, currìanu tutti a la sò putía, pri spijari a lu ròggiu, ca era 'nfatatu, li cosi chi cci abbisugnavanu di sapiri.

'Nca, vinía lu viddaneddu, stancu ed amaru, ca cci abbisugnava l'acqua pri farisi la siminzata e li porti di lu celu li vidía ancora chiusi. — «Dìcimi, ròggiu, quannu chiovi?» E lu ròggiu arrispunnia: — «Tic, tac; tic, tac; tic, tac;

Mentri sugnu russu eu

L'acqua nun veni, e lu duminiu è meu;

Trunïannu, trunïannu,

S' 'un chiovi aguannu, chiovi n'âtr'annu».

Cci vinia lu vicchiareddu, appujatu a lu sò vastuni, cu la làsima ca nun putia cchiù, e dumannava: — «O ròggiu, ròggiu, dìcimi, cci nn'è assai ògghiu a la mè lampa? «E lu ròggiu di bottu: — «Tic, tac; tic, tac; tic, tac;

Di sissanta a li sittanta

Cci spiddíu l'ògghiu a la lampa:

Doppu l'annu sittantunu

Adduma a stentu lu mècciu sulu!»

Veni, e veni lu picciottu spasimanti, tuttu fanaticu e 'nghirriusu, ridennu e scialannu, e si vôta a lu ròggiu: — «Dìcimi, ròggiu, cc'è nuddu chi nàvica cchiù filici di mia 'ntra lu regnu d'Amuri?» E lu ròggiu allura: — «Tic, tac; tic, tac; tic, tac;

Ssu rignanti 'un havi giudiziu,

Oggi filici, dumani 'ntra lu pricipiziu;

Oggi in figura,

Dumani 'ntra la sipurtura!»

Veni, e veni lu malantrinu di prima caràta, lu capu camurrista di li Vicarii, tuttu giumma e cioffi, tuttu buttuna e aneddi, e cu tutta màstica dici: — «A tia dicu, ròggiu, quali putintatu cc'è chi si la pò fari franca di sti manu? Macari a tia mi fidassi di rumpiri lu caminu!» E lu ròggiu, cchiù masticusu d'iddu: — «Tic, tac; tic, tac; tic, tac;

Cui curri scàusu supra li rasola,

O prima o doppu cci lassa la sola.

Cci veni poi l'affrittu puvureddu, dijunu, nudu, malatu di la testa a li pedi: — «O ròggiu, ròggiu, e quannu hannu a finiri sti guai?! Dimmi, pri carità, la morti quannu veni?» E lu ròggiu sempri di 'na manera: — «Tic, tac; tic, tac; tic, tac;

A li 'nfilici e a li disgraziati

Spissu cchiù jorna cci su' distinati.»

E accussì, sicutannu sta storia, tutta sorta di genti vinianu a vidiri stu ròggiu maravigghiusu, e tutti cci parravanu, e a tutti iddu cci dava la sò risposta. Iddu poi, stu roggiu, era chiddu chi sapia diri quannu si facìanu li frutti; sapía diri quannu vinía lu 'nvernu e quannu vinía la stati, sapía diri a chi ura agghiurnava e a chi ura finía la jurnata: iddu sapía diri quantu anni avianu l'aggenti, quantu avía chi era fattu ddu paisi; 'nsumma era un ròggiu-màchina, un ròggiu senza paru, ca nun cc'era cosa ca iddu nun la sapía diri. Ognunu, a stu ròggiu, l'avirría vulutu a la sò casa, ma nuddu lu putía aviri, ca era 'nfatatu, e perciò si strudìanu ammàtula; ma tutti poi, o vulianu, o nun vulianu, o a l'ammucciuni, o 'n palisi, avìanu a laudari lu vecchiu mastru Varveri ca avía saputu fari ddu machinusu ròggiu, e l'avía fattu sapiri caminari pri sempri: e nuddu ssu roggiu, lu putía sfasciari e fari tèniri, sùlitu chi lu Mastru chi l'avia fattu.

E cu' l'ha dittu, e cu' l'ha fattu diri,

Di mala morti nun pozza muriri.

Borgetto.


Text viewBook