Folk Tale

L'àcula d'oru

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

'Na vota si cunta e s'arriccunta ca cc'era unu putenti riccu, un bellu giuvini riccuni, chi nun avía a nuddu. Comu nun si vulía maritari, fràbbica un granniusu palazzu chi tinía se' migghia, cu lu gran dinaru ch'avia, e si carruzziava cu la carrozza iddu sulu dintra stu gran palazzu. E poi cci misi la scrittura chi dicia:

«Cu' havi dinari fa chiddu chi voli,

Cu' havi bon cavallu va unni voli.»

Passa e passa 'na jurnata lu Re, e leggi la scritta. — «Ah, 'nca tu (dici) si' cchiù putenti di mia?! Ma talía ccà! o chi tu 'ntra un annu, un misi e un jornu mi dici unni è misa mè figghia, o chi eu ti fazzu livari la testa.» Accussì cci dissi a ddu bellu giuvini, doppu chi lu fici chiamari; e si nni partíu forti currivatu, muzzicànnusi tuttu.

Iddu mischinu, lu giuvini, si pigghiau 'bbunnanti còllura di chistu; misi la grunna, 'mbrigghia lu cavaddu, e siddïatu si metti camina, camina a la vintura, fina chi juncíu a un paisi. Comu arriva ddà, si vìttiru 'ntra d'iddi galantomini: — «Oh, e vui ch'aviti, poviru galantomu, ca siti accussì siddiatu?» — «E ch'hê ad aviri, lassatimi stari! 'Nca eu, accussì ed accussì, sugnu riccu putenti; nun haju a nuddu, e spincíi un magnu palazzu accussì ed accussì, e cci misi la scrittura; passa lu Re, e si nni pigghia gilusia, e m'annoia, e mi voli livari la testa si nun ci dicu unn'è sò figghia e 'un cci dugnu lu signali.» — «Nenti, signuri, è troppu ammaraggiatu vossía e si cunfunníu! Nn'havi dinari?» — «Chi voli diri! Nn'haju quantu nni vuliti.» — «'Nca chissu è nenti: ora cci addittu comu s'havi a fari. Facemu un'àcula d'oru, granni e priziusa, cu lu pizzu e li pedi d'argentu, cu l'occhi di du' petri domanti, 'nsumma tutta 'na massa di ricchizzi, ma cci voli quattru misi pri falla. Ma nenti, signuri meu, tempu e dinari cci voli e la facennu, e tutti cosi su' nenti.»

Trabbuccanu quattru misi: dici: — «Signuri, l'àcula è lesta!» Ad iddu, a lu giuvini, lu cunsignaru dintra di l'àcula; la mèttinu supra d'un carruzzuneddu e la cunnucìanu paisi paisi, fina chi battinu a li porti di sò Maistà, nni lu Re. — Menti pri mia; lu Re a chistu tali cci vinia parenti strittu, a chistu chi misi dintra di l'àcula a lu bellu giuvini. Hannu junciutu nni lu Re. — «Maistà, dici, viditi chi bell'àcula d'oru e d'argentu? Oh si la vidissi mè niputi (ca era figghia di lu Re) chi gioia e festa chi nn'avissi di fari!» — «E comu (dici lu Re), chi vuliti chi cci facissi vìdiri com'ora, ca la tegnu ammucciata 'ntra li càmmari sutta terra, pri certu scropu meu?» — «Oh, caru parenti Re, dici chiddu: e pirchì nun cci l'aviti a fari vìdiri, ora ca l'haju purtatu apposta ccà pri farivilla gudiri e dàricci spassu a idda! Tutti l'aggenti acclamanu a 'na vuci: «Ch'è priziusa! ch'è machinusa! chi cosa galanti!» e vu' nun la vuliti fari vìdiri a la Rigginedda.» — «'Nca basta, dici lu Re, facemuccìlla vìdiri.»

L'hannu trasutu dintra, e la purtaru a vìdiri a la Rigginedda 'nta li càmmari sutta terra. — «Oh, ziu meu, ch'è bedda! ch'è priziusa! dicia la figghia di lu Re; nun s'ha vistu mai 'na cosa accussì magna, mancu 'nta la nostra Curti riali!» La sira manciaru, ficiru festa allegramenti e poi si jeru a curcari; e chiddu (lu giuvini), senza diri mancu cíu, aggiuccateddu dintra di l'àcula. Lu ziu, ca era 'ntrinsicu di lu Re, arristau 'nta lu quartu di la Rigginedda, e l'àcula d'oru a lu sò latu. A menzannotti lu ziu tocca la modda, ca cci l'avía cuncignatu iddu, e l'àcula si grapíu: grapi, grapi, e metti a nèsciri fora lu giuvini chi cc'era ammucciatu. — «Ivì, ca mi scantu!» dici la figghia di lu Re. — «Zittu la niputi, arrispunni, ca nun è nenti; nun ti scantari ca ti dichiaru tutti cosi, ed è megghiu pri tia e pri iddu. — Chistu bellu giuvini è unu riccu quantu lu mari, è sulu, e fici un palazzu granniusu, longu se' migghia e cci misi lu scrittu accussì e accussì: e pri chistu tò patri lu voli nòciri, e lu voli dicapitatu si 'n capu a l'annu, un misi e un jornu nun cci sapi diri unni si' misa tu e 'un cci duna lu signali. Sarva ad iddu, a stu bellu giuvini, ed è la furtuna di tia.» Allura la Rigginedda, ca di lu giuvini si nn'avia 'nnamuratu fina 'nta l'ossa, cci va 'ncontru allegramenti; s'ha livatu di lu jìditu l'aneddu sò domanti e l'ha misu a lu giuvini: — «Te', chistu è signali di l'amuri miu.»

Quannu fu jornu, lu ziu si susíu; s'hannu licinziatu cu la Rigginedda e cu lu Re, e si nn'ha turnatu a lu sò paisi cu la bell'àcula d'oru.

Passàru 'na piccaredda di jorna, e finíu la tempu d'un annu, un misi e un jornu; e lu Re mannau pri lu giuvini riccu. — «Ebbeni, mi sai dari risposta ora, o t'âmu a livari la testa?» — «Maistà, dici, ccà cc'è lu signali» — e cci ha cunsignatu l'aneddu di sò figghia. Lu Re amminnalíu sutta la botta; calau la testa e cci dissi: — «Mè fìgghia è tua, ed eu ti la vogghiu maritari pirchì ti tocca. Ora m'addugnu ca hai ragiuni di zoccu canta la scrittura:

«Cu' havi dinari fa chiddu chi voli,

Cu' havi bon cavallu va unni voli.»

S'hannu fattu li spunsali cu gran cuntintizza e festa granni: la giuvina e lu giuvini fôru filici e cuntenti pri tutta quanta la vita, e nui ccà atturniati, cuntannu e sintennu cu li denti munnati.

Borgetto.


Text viewBook