Folk Tale

Lu mircanti 'smailitu Giumentu

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Cc'era 'na vota un Re; stu Re 'na jurnata iju a caccia cu tutta la sò sirvitù. Mentri java caccïannu s'annègghia lu tempu e accumenza a chiòviri l'acqua pìsuli pìsuli. Curri di ccà, curri di ddà: si spersiru tutti, e lu Re si iju a ricuvirari 'ntra 'na casina sularina, unni attruvau un vicchiareddu ca cci detti alloggiu, e cci asciucau li robbi.

La notti mentri lu Re era menzu appinniccatu, senti ca lu vicchiareddu parrava a vuci forti. Affaccia e nun vidi a nuddu: — «Cu cui parrati, bonu vecchiu?» cci spija lu Re. — «Io parru cu li pianeti.» — «E chi cci diciti a li pianeti?» — «Cci dicu ca li ringraziu di la grazia chi m'hannu fattu!» — «E chi grazia v'hanno fattu?» — «M'hannu fattu la grazia ca figghiau mè mugghieri e fici un màsculu; figghiau vostra mugghieri e fici 'na fimmina: e stu màsculu e sta fimmina quant'è ura hannu ad essiri maritu e mugghieri!» — «Ah vecchiu fitusu! dici lu Re; e com'hai lu curaggiu di diri sti cosi a la prisenza mia! Dumani nui parramu!» E tuttu abbilïàtu si iju a curcari.

La 'nnumani àutru pinseri non appi chi di vistìrisi e turnari a lu Palazzu. Caminannu caminannu, 'ncontra a li so' Cavaleri e Maggiordomini; cci dici a unu: — «Curri a Palazzu e sammi a diri s'è veru ca la Riggina parturíu.» Lu Cavaleri curri, e 'ntra un vìdiri e svìdiri fu ddà. — «Maistà, la Riggina parturíu, e fici 'na bedda fgghia fimmina!» Lu Re capíu e 'un cci parsi l'ura di turnari a lu Palazzu. Comu junci: — «E cu saluti, Maistà! E cu saluti!» Tutti cci fannu festa. Acchiana, vidi la picciridda, e ordina chi cci purtassiru subbitu, pena la vita, tutti li picciriddi nati e vattiati dda jurnata nna la citati. Li servi ubbidiscinu: e mancu passò un'ura ca attruvaru un picciriddu, figghiu di 'na signura, ca avía nasciutu dda stissa jurnata. La matri nun cci lu vulía dari: ma poi sintennu ca lu vulía lu Re, strincíu li denti e cci lu detti. Comu lu Re appi stu picciriddu cumanna ca lu purtassiru 'nta un voscu, ddà l'ammazzassiru e cci nni purtassiru la lingua a Palazzu.

Cumannu di Re, 'un si nni pò fari di lu menu. Li servi si lu pigghiàru e si nni jeru 'nta un voscu luntanu di la citati pi ammazzari ddu picciriddu. Comu fôru ddà, dici unu d'iddi: — «Ma chi daveru l'avemu a scannari a stu 'nnuccinteddu?! Lu sai chi ti dicu? — dici a lu cumpagnu — ccà cc'è un cani: ammazzamulu, cci scippamu la lingua, cu lu sangu vagnamu la cammisedda di lu picciriddu, e a iddu lu lassamu vivu: e poi cci pensa Diu.» — «Bella bella!» dici lu cumpagnu: e accussì ficiru.

Lassamu a iddi, ca cci purtàru la lingua e la cammisedda a lu Re cu dittu ca eranu di lu picciriddu, e pigghiamu a lu picciriddu ca arristau ddà a chianciri a chiantu ruttu. Succedi ca si trova a passari di stu voscu un signuri ca era un mircanti 'smailitu chiamatu Giumentu. Stu mircanti java a caccia, e comu senti lamenti 'ncugna e trova stu picciriddu ca di lu chiantu chi facía nun avía paci. — «Oh mischineddu!» dici lu Giumentu, e si lu pigghiau. Comu la mugghieri lu vidi aggirari prestu di la caccia, dici: — «Cc'è cosa?» — «Nenti, rispunni iddu, fici 'na bella caccia: truvai stu picciriddu e l'haju purtatu ccà: nuàtri, figghi nu' nn'avemu: lu Signuri nn'ha mannatu chistu.»

Stu picciriddu comu criscíu fu misu a la scola, e appi tutti sorti di 'nsignamenti. Quannu arrivau, comu dicissimu, a l'aitati di vint'anni, cci dici lu patri: — «Figghiu mio, io ora sugnu fattu grannuzzu: tu si' fattu spuntuliddu: sai chi facemu? io ti passu tutti li carti, tutti li cunti, tutti li gioj a tia, e lu mè nigoziu lu sècuti tu.» — «Sissignura» cci arrispunni lu figghiu (ca iddi, lu mircanti e la mogghi, l'avìanu comu un figghiu, e iddu, pi parti sua, l'arricanuscía comu patri e matri).

Dunca si pripara baulli, casci, valìggi, e parti cu li soi servi pi stu munnu munnu. — «Ssabbinidìca, Papà; ssabbinidìca, Mamà!» — «Addiu, figghiu mio.» — «Addiu.» E partíu. Camina camina, firría ccà, visita ddà, juncíu nni la Spagna. La nnuminata di stu gran mircanti junci a lu Palazzu riali, e lu Re lu manna a chiama pi vìdiri li giuali chi havi. Stu Re cu' era? Era chiddu stissu ch'avía datu ordini d'ammazzari a lu picciriddu. Chiama la Rigginedda, ca già era 'na bedda figghia, e cci dici: — «Veni a vidi si cc'è qualchi cosa chi ti piaci.» La Rigginedda comu vitti a stu beddu giuvini 'un appi cchiù testa: si nni 'nnamurau bottu 'ntra bottu. — «Chi hai, figghia mia?» — «Nenti, Papà.» — «Vôi quarchi cosa? parra.» — «Nenti, dici idda, nun vogghiu giuali, nun vogghiu petri priziusi: io vogghiu a stu beddu picciottu.» — «E vui, cui siti?» cci dici lu Re a lu mircantolu. — «Io sugnu figghiu di Giumentu, mircanti 'smailitu, cci rispunni lu mircantolu, e vaju firriannu lu munnu munnu pi 'mprattichìrimi di lu nigoziu, ca me patri è vicchiareddu e nun pò sicutallu cchiù.» Lu Re pensa, pensa; poi dici a lu mircantolu: — «Vi cuntintati di pigghiàrivi a mè figghia pi mugghieri?» Iddu ca puru si nn'avía 'nnamuratu, cci dici: — «Si tantu Vostra Maistà l'havi a piaciri, e mè patri e mè matri lu vonnu.» — «Curri a la tò casa; e torna subbitu.» Lu giuvini parti, junci a la casa e cci cunta lu tuttu a sò patri e a sò matri. Comu finisci stu discursu, sò matri una fu e cento si fici: — «Nenti, dici, nun sàcciu nenti! mentri ca tu ti 'nnamurasti di ssa Rigginedda, vattìnni, ca io nun ti vogghiu cchiù a la mè casa!» — «Ah, matri mia, e chi v'haju fattu io?» — «Chi matri e matri! Quannu mai io haju statu matri tua!» — «Comu! vui nun siti mè matri?!» — «Io?! Io nun ti canùsciu.» E ddocu cci cunta tuttu lu passatu, ca a ddu poviru disgraziatu cci stava scattannu 'na vina di lu pettu pi la còlira. Comu finíu lu discursu, idda cci dissi: — «Ccà cc'è dinari, robbi, tuttu chiddu chi vôi: lassami cu la mè paci e vattinni.» Ammàtula lu figghiu prigava a lu patri: lu patri cci dissi: — «Nun haju chi ti fari: mè mugghieri voli accussì: e accussi s'havi a fari.»

Lu poviru giuvini afflittu e scunsulatu parti. Camina, camina, la prima sira cci scura nna un voscu sulitariu, ca a sulu taliallu facía scantari. 'Ncugna sutta un arvulu e si jetta 'n terra chiancennu e suspirannu: — «Ah matri mia, e comu haju a fari? sulu e scunsulatu! Ah armuzza di mè matri, e cunsulatimi vui stasira.» Puvireddu, sangu 'un n'avía cchiù 'nta li vini. Mentri facía stu rancùru cu' cci accumpari? un vicchiareddu cu tantu di varva, e cci dici: — «Chi hai, figghiu mio?» — «E chi haju ad aviri? Haju la mè mala sfurtuna.» E ddocu cci cunta ca iddu era figghiu d'un mircanti 'smailitu, ca s'avia a pigghiari la figghia di lu Re di Spagna, e ca sò patri e sò matri nni l'avianu mannatu di la casa cu diri ca iddu nun cci vinía figghiu, pirchì l'avìanu truvatu 'nta 'na campagna sularina. — «E chi paura hai? cci dici lu vicchiareddu. Io sugnu tò patri, e ora t'ajutu io.» Lu giuvini ca lu vidi tuttu sfardatu, lu talía e cci dici: — «Vui mè patri? Criju ca vi lu sunnàstivu!» — «Sì, figghiu mio: io sugnu tò patri. Si tu veni cu mia, fai la tò furtuna: masinnò si' persu.» Lu giuvini lu taliau occhi 'ntra occhi, poi dissi 'nta iddu: — «Si restu ccà, persu cci sugnu: si vaju cu iddu, chi cci pozzu perdiri? Jàmucci!» Munta a cavallu — ca iddu avía un bellu cavallu — iddu 'n sedda, lu vecchiu 'n gruppa: e fôru 'nta la Spagna.

A Palazzu a stu giuvini lu canusceru, e lu ficiru tràsiri. Comu arrivau nni lu Re, cci dici iddu: — «Maistà, chistu dici ch'è mè patri.» — «Tò patri? st'omu misiru e pizzenti? E com'hai l'ardiri di vinìriti a pigghiari a mè figghia?» — «Maistà sì, cci dici bottu 'ntra bottu lu vecchiu; io sugnu sò patri. Io sugnu chiddu vecchiu ca quannu vui 'na vota jistivu a caccia e vi vinistivu a 'rriparari nni la mè casa, parrai cu li stiddi e vi dissi ca avía parturutu mè mugghieri e avía fattu un figghiu màsculu, vostra mugghieri figghia fimmina, e stu màsculu e sta fimmina avìanu ad esseri maritu e mugghieri.» Comu lu Re senti stu discursu, sata 'ntra l'aria e cci dici: — «Fora di ccà, vecchiu fitusu, ca hai lu curaggiu di vinìrimi a 'ncuitari fina ccà!» Comu lu vecchiu si senti diri sti paroli, si leva li robbi sfardati di sopra e cumparisci cu lu tusuni di 'Mperaturi. Vulistivu vidi altura! Lu Re si cci jetta a li pedi: — «Pirdunu, Sagra Curuna, io nun sapía cu' èravu. Ccà cc'è mè figghia, facitinni chiddu chi vuliti.»

A stu parrari lu 'Mperaturi cci cunta tutta la storia sua, comu qualimenti iddu era un 'Mperaturi chi java spissu pi lu munnu, la mugghieri a 'na banna e iddu a 'n'àutra, e dda vota chi parrau cu li stiddi e li pianeti già sapía zoccu avía a succediri.»

Ddocu s'abbrazzanu, si vasanu e puntanu lu matrimoniu. Ma lu figghiu dissi: «Vuàtri siti cuntenti, ma io nun haju paci 'nta lu mè cori. Io vogghiu a mè patri e a mè matri, chiddi chi mi hannu fattu di patri e matri.» — «Subbitu servi, cavaleri, — dici lu Re, — curriti tutti, jiti a pigghiari lu patri e la matri di mè jènnaru lu mircanti 'smailitu chiamatu Giumentu, e purtatili ccà.» Li servi vannu, e ddoppu jorna li portanu. Comu jùncinu, lu figghiu cci fa 'na gran festa: si cci accìccia a lu coddu e cci dici: — «Ah! patri mio, ah! matri mia; la vostra tirannia fu la mè furtunà. Io mi pigghiu la Rigginedda, ma vuàtri aviti a 'rristari ccà cu mia.» Iddi si misiru a chianciri pi la tinnirizza: e nun sappiru mancu diri 'na parola. Lu figghiu di lu 'Mperaturi e la figghia di lu Re si maritaru e si fici un gran fistinu pi tutta la citati.

Iddi arristaru filici e cuntenti,

Nui semu ccà e nni munnamu li denti.

Palermo.


Text viewBook