Folk Tale

Li tri cunti di li tri figghi di mircanti

TitleLi tri cunti di li tri figghi di mircanti
Book AuthorGiuseppe Pitrè
Chapter Nr.103
Language codescn
Origin (region)Sicilia

'Na vota cc'eranu tri figghi di mircanti; ognuno avía lu patri; e si vulìanu beni quantu l'occhi soi. 'Na vota si vutàru tutti tri: — «Ora nni nni vulemu jiri a caccia?» — «Si,» dissiru tutti a corpu; e si jeru a curcari. La notti s'arruspigghiò lu primu, e lu lustru di la Luna cci parsi jornu; si vistíu di caccia, scinni e va a chiamari a li so' amici. Si junceru tutti tri e si mìsinu a caminari. 'Nta mentri caminavanu, lu celu si turbau, acqua cu li cati; tutti tri si ficiru stari comu li puddicini. Si cunfusiru: e scuprèru di luntanu un lumi. — «Ddà, dici, âmu a essiri.» Camina, camina, 'ncugnaru nna ddu lumi. Ddu lumi era davanti un palazzu. Tràsinu e cci affaccia 'na picciuttedda vistuta graziusa: — «Chi vuliti a st'ura?» Arrispunninu li picciotti: — «Nni vuliti fari arriparari?» Idda cci dici: — «Aspittati tutti tri, ca io cci lu vaju a dicu a la mè patruna. — Signura, cci su' tri picciutteddi comu li puddicini; li voli fari arriparari?» — «Sì, fàlli acchianari.» Acchianaru; la signura comu li vitti li fici assittari e poi cci dici: — «Io sugnu cattiva, ora pigghiu li robbi di mè maritu, e vi fazzu vèstiri cu sti rubbi; e 'nta mentri, li vostri robbi s'asciucanu.» 'Nta mentri, java agghiurnannu, cci fici fari 'na bona culazioni, e tutti tri si 'ntisiru arricriari. — «Ah! signura, e comu avemu a fari pi ringrazialla di stu beni chi nn'ha fattu?» — «Nenti, cci dici la signura; io di vuàtri 'un vogghiu àutru chi d'aviri cuntatu un cunticeddu l'unu: e 'nta mentri, vi jiti asciucannu.» Accumenza lu cchiù granni e dici: — «Io cuntirria un fatticeddu chi successi 'n pettu a mia; ma 'un sàcciu si cci piaci.» — «Cuntati, cuntati!» cci dissi la signura. Lu picciottu accuminzò:

«'Nca, signura; io sugnu figghiu di mircanti. 'Na jurnata mè patri mi mannò a fari 'na mircanzia: mi detti lu camperi, dinari e tuttu. Mentri io caminava, lu camperi pigghia avanti e io restu nn'arreri: mi cumpari un viddanu 'ncapputtatu (ca era mannatu) e m'afferra e mi porta cu iddu 'nta 'na càmmara unni cc'era 'na gàggia di ferru cu tanti cristiani 'nchiusi ddà dintra. — «Chi è?» cci dicía io a ddi cristiani; e iddi mi facianu 'nsinga: — «Vui ora aviti a vèniri ccà dintra;» ma 'un putìanu parrari, pirchì ddà cc'era un giaànti ca era chiddu chi arrubbava cristiani e poi li 'nchiuìja. Basta: mi pigghiaru e mi 'nfilaru 'nta la gàggia, e lu giaànti chi guaría. Comu trasivi, cci spijavi a li cumpagni: — «Ma nuàtri ccà chi facemu?» — «Zittìtivi, — mi dicianu iddi; — ogni matina lu giaànti pigghia a unu di nuàtri e nni mancia; ed a cu' è lu cchiù grossu. — (Comu lu picciottu cci cuntava accussì, la signura si sucava e dicía: — «Mischinu: e comu siti ccà ora?»). — Abbasta: io ogni matina comu vidía vèniri a lu giaànti mi 'nfilava 'mmenzu di l'àutri. 'Na vota lu giaànti si vulía allïanari; pigghia un citarruni, e si menti a sunari. Mentri sona, si rumpinu li cordi; si vôta e dici: — «Ora va, vui chi siti ddocu dintra, cu' mi conza la citarra, io cci dugnu la libbirtà.» Comu io 'ntisi accussì, mi vôtu a vuci forti: — «Ccà, signuri! io sugnu citarraru, mè patri è citarraru, mè nannu è citarraru, tutta la mè 'ridità è citarraru!» — «Basta basta! — mi dicinu li carciarati; — l'avemu 'ntisu, l'avemu 'ntisu!» Si vôta lu giaànti: — «Niscemu a chistu.» Lu viddanu nesci a mia, e mi porta nni lu giaànti. Io pigghiu la citarra: rumpi ccà, conza ddà: io la citarra cci l'accunciai. Comu cci l'accunciai, pigghia lu giaànti, m'accarizzía e mi metti 'nta lu jìditu n'aneddu. Mittìrimi d'aneddu, e essiri libbiru, fu tutt'una. Nèsciu di dda càmmara, e mi mettu a curriri. Curru, curru, e mi viju davanti la 'ntrata. — «Ah mischina mia! ancora ccà sugnu!» Mi mettu a curriri arreri, curru, curru, e mi trovu arreri davanti la 'ntrata. 'Nta mentri mi sentu fari psi! psi! jisu l'occhi e viju 'na picciuttedda d'un finistruni àutu, ca mi dici adàciu adàciu, pi 'un si fari assèntiri di lu giaànti: — «Tagghiàtivi lu jìditu!» — «'Un haju timpirinu!» — «Vi lu proju io;» e mi pruìju stu timpirinu. — Cc'era 'na culonna davanti la 'ntrata; appoju la manu supra la culonna, e mi tagghiu lu jìditu; e comu mi tagghiai lu jìditu potti jiri avanti, e mi nn'aggirai a la casa di mè patri. E accussì mi scansai la vita.»

La signura comu 'ntisi stu fatticeddu 'un putennu cchiù ddiri: — «Mischinu! mischinu! — Ora cuntàtimi un cuntu vui;» cci dici all'àutru.

«'Nca signuri, mè patri, mircanti, mi detti 'na summa di dinari pi jiri a fari 'na mircanzia. Mi 'mmarcu, e partu; ma comu partu smòvisi 'na gran timpesta di mari, e àppimu a jittari tutti li mircanzii a mari. Passa oj, passa dumani: ogni jornu lu manciari java finennu, e lu malutempu sicutava. Vinni ca la pruvista finíu. Lu capitanu dici: — «Signuri mei, la pruvista finíu: ora scrivèmunni tutti; ogni matina si nni nesci unu, s'ammazza e nni nni manciamu un pizzuddu pi sustintàrinni.» Cunsiddirassi, signura, lu spaventu, a sta nutizia! — Ogni matina, dunca, si niscía unu: e comu niscía si squartariava, e nni nni manciàvamu un pizzuddu l'unu. Finíu ca arristamu io e lu capitanu. Lu 'nnumani si nisceru sti dui pizzinedda; ma io m'avía misu 'n testa ca si niscía io, ammazzava a iddu, e si niscía iddu, io 'un mi facía ammazzari d'iddu. Nèscinu li pizzinedda, e nesci lu capitanu. Lu poviru capitanu, mischinu! grapíu li vrazza, e mi dissi: — «Ccà sugnu, frati mio.» Io, cu tuttu ca mi chiancía lu cori, haju pigghiatu e l'haju ammazzatu. Un quartu l'appizzai a li cordi, e l'àutri tri mi li priparai pi tutta la simana. Basta: veni un'àcula e s'afferra lu quartu di lu cristianu e si lu porta. — «Mischina mia! e com'hê fari?» Nni pigghiu n'àutru quartu e l'appizzu. Veni l'àcula, e si l'afferra. — «Mischina mia! e com'hê fari?... Ma io tutta l'haj u a vìdiri...» Pigghiu l'urtimu quartu, e l'appizzu; e mi ammùcciu. Veni l'àcula; mentri s'ammucca lu quartu di lu cristianu, mi cci afferru e mi cci mettu di supra. L'àcula vola, vola, e mi va a jetta supra 'na muntagna. Sdirrubba di ccà, sdirrubba di ddà, io mi libbirai di la morti, e turnai a la mè casa.»

— «Mischinu! mischinu! — dici la signura. — Chistu fattu, puru è piatusu. Ora cuntàtinni unu vui,» cci dici all'àutru giuvini.

— «Signura mia, si senti lu mio, vassía si menti a chianciri. 'Nca, signuri, mè patri mi mannò a fari 'na mircanzia. Lu primu jornu, mi scurau 'nta 'na lucanna. Mi dèttiru risettu, e manciai e poi mi jivi a curcari. Io la sira mi dicu li divuzioni: mi dissi li divuzioni. Comu finìsciu li divuzioni, e mi calu pi vasari 'n terra; viju e viju un mortu tisu tisu stinnicchiatu sutta lu lettu. Comu viju a chistu, dicu: — «Chistu sarà mortu d'assira; ccà certu nni fannu offiziu d'ammazzari genti; cchiù tardu vennu a 'mmazzari a mia.» E chi fici io? pigghiai lu mortu e lu curcai 'nta lu lettu, e io mi misi tisu tisu sutta lu lettu, senza mancu pipitari. Quannu passò un pezzu, sentu gràpiri la mè porta, e viju lu funnacàru c'un scarpeddu a li manu, lu giuvini cu lu marteddu, e la mugghieri cu lu lumi. E 'ncugna davanti lu lettu: — «Bellu 'ncarracchiatu è — dissiru; — damu manu!» Hannu cafuddatu, e hannu datu un corpu di scarpeddu 'nta lu sonnu a lu mortu. Poi dissi lu funnàcaru: — «Ora pigghiamu e lu mittemu sutta lu lettu, e chiddu di sutta lu lettu lu jittamu di lu finistruni.» — Signura mia, a stu puntu io cori 'un n'avía cchiù 'n pettu. La patruna dissi: — «Lassamu jiri pi ora, ca dumani si nni parra.» E comu vosi Diu si nni scinneru e mi lassaru. Comu io li vitti scinniri, io mi 'ntisi arrivisciri n'àutra vota; e mi misi a 'spittari jornu. A jornu mi mettu a fari signali di lu finistruni a 'na pocu di genti chi passavanu. Veni la Giustizia, e vannu nni lu funnacàru. Iddu grapi la lucanna e la Giustizia acchiana. E vidi sta bella cotta di meli d'apa. Comu io cci cuntai sta cosa a la Giustizia, mi nni jivi: e jivi a la casa di mè patri, ca mancu mi parsi veru. E chistu è lu fattu mio.»

Comu fineru sti cunti dici la signura: — «Mischini! mischini! quantu aviti patutu! Io stissa mancu lu sacciu cu' ha patutu cchiù di tutti tri. Si io sapissi cu' è lu cchiù piatusu di vuàtri, io mi lu pigghiassi pi maritu.»

E fin'a ora, ancora 'un ha pututu sapiri cu' è lu cchiù piatusu.

Palermo.


Text viewBook