Folk Tale

Mastru Juseppi

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Si cunta e s'arriccunta ca 'na vota cc'eranu du' frati, unu era riccu, e l'àutru pri la sua mala furtuna avía cadutu 'n bascia furtuna: e siccomu si soli diri ca unu comu è vistutu è trattatu, Mastru Juseppi, chi era lu frati poviru, mancu era cchiù guardatu di (da) lu frati riccu. Doppu tantu tempu, lu poviru mastru Jseppi 'un avennu cchiù comu fari pi dari a manciari a la famigghia, 'na jurnata, senza pigghiari benediciti di la casa, sdetti pi dispiratu, e spiríu di lu sò paisi. Caminannu a Diu e a la sorti, cci scurò 'nta li pedi 'mmenzu un voscu, s'assetta, cci veni lu sonnu, e s'addurmisci sutta 'na macchia.

Giustu giustu, s'attrova a passari di ddu voscu 'na cumpagnia di dudici latri; e appena s'addunaru di Mastru Juseppi, cci misiru lu puntu di 'n coddu e cci dissiru: — «Fatti la cruci, ca si' mortu!»

Mastru Juseppi si cci jittò allura a li pedi chiancennu e cci dissi: — «Grazia, a vuàtri signuri! pirchì m'ammazzati?» Lu capu di la cumpagnia nn'appi cumpassioni; si vutò cu li soi, e cci detti ordini chi nun l'ammazzassiru, ma chiuttostu lu purtassiru 'nsèmmula cu iddi 'nta la sò grutta. Mastru Juseppi si metti 'n gruppa a unu d'iddi, e accussì arrivanu 'nta 'na muntagna chi era appena fatta l'arba. A l'arrivata 'nta la muntagna, lu capurali si 'nchina 'nt'ôn pitruni e Mastru Juseppi cci senti diri: — «Gràpiti pipi!» — Mancu lu dissi, e si grapìu di bottu 'na porta. Traseru tutti, e lu Capu dissi arreri: — «Chiùjti pipi» — e la porta si chiuìju. Ddà dintra la grutta cc'era tuttu lu beni di Diu: caci, farina, carni e dinari munzedda munzedda. Mastru Juseppi dissi 'ntra d'iddu: — «E ccà io sugnu situvatu!» Si vôta li cavaddi 'nt'un fiit, l'arrisetta 'nta la stadda e cci duna l'òriu. Lu capu, di stu fattu nni ristò cuntenti, e vitti ca l'omu era pirìtu e cci putía sèrviri. Poi cci fici cunzari la mensa, cci fici arrùstiri la carni, e Mastru Juseppi detti adènzia a tutti. Li latri manciaru e vìppiru sinu a quannu 'un ni vòsiru cchiù, e poi, stanchi a ca cc'eranu, si jittaru a dòrmiri tutti.

A l'arruspigghiata lu capurali chiama a Mastru Juseppi e cci dici: — «Senti chi hai fari; nuàtri nni nni jamu pi li fatti nostri; tu sbaràzzati la casa, e ti coci la carni pi stasira: si nuàtri vinemu, e nui nni la manciamu 'nsèmmula; si nuàtri nun vinemu, tu ti manci chidda chi vòi, e l'àutra cci la jetti a li cani.

Li latri si misiru a cavaddu: e ddocu lu capurali arreri: — «Grapiti pipi!» — e la porta si grapíu. — «Chiùjti pipi!» — e la porta si chiuìju. Mastru Juseppi 'ntisi arreri lu discursu e si lu chiantò 'nta lu stòmicu. Quannu iddi si nni jeru: si fici li sirvizza beddi esatti, poi si cunzò la tavula, si cucíu la carni e si misi a 'spittari a li latri. Ma avogghia d'aspittari; li latri pi dda siritina 'un si arricugghieru, e Mastru Juseppi, vidennu accussì, si misi a manciari tuttu chiddu chi vosi, e chiddu chi arristò ci lu jittò a li cani. — «Ah! dissi allura Mastru Juseppi: mè mugghieri, li me' picciriddi, mischini, pri camòra si mòrinu di la fami e addisìanu chistu chi jettu io!»

Ddocu cci vinni lu rimorsu di la sò famigghia, e cci veni 'n menti sta bedda pinsata. Chi fa! si nni va 'nta lu munzeddu di la munita d'oru, jinchi 'na visazzedda tipa tipa, si la càrrica 'n coddu, s'avvicina a la porta e cci dici adàciu adàciu: — «Gràpiti pipi!» — e la porta si grapíu: nesci fora, e: — «Chiujti pipi!» — e la porta si chiuiju di bernovu. Mastru Juseppi nun fa la stissa strata di li latri, pigghia n'àutru violu e tira drittu a lu paisi. Arriva di notti alla prima casuzza e tuppulía la porta: tuppi, tuppi! — «Cu' è?» Sò mugghieri curri e cci grapi. Mastru Juseppi trasi, acchiana susu e trova li so' figghi, criatureddi, tutti cu li facci allazzarati, e morti di lu pitittu: ddocu cci fa vìdiri dda gran putenzia di dinari a sò mugghieri, e cci dici: — «Scialati tutti, allegramenti! ora semu ricchi.»

Mastru Juseppi però, ca era cristianu, 'un faci a vìdiri mari e munnu tuttu 'nsèmmula; si misi 'na putía di scarpi e stinnicchiava li càusi adàciu adàciu.

Jamu all'àutru frati riccu, chi si chiamava Roccu, ca nun si putía dari paci, dicennu: — «Comu arricchíu stu mè frati? comu fici e comu nun fici?» 'Na vota chiamò a sò mugghieri e cci dici: — «Senti, (mittemu) Maricchia; io haju a sapiri d'unni cci vinni sta ricchizza a mè frati Peppi! Dumani l'ammitu cu sò mogghi a manciari 'nta la nostra casa. Tu hai a 'ntrinsicari cu tò cugnata (ca 'ntra vuâtri fimmini vi cunfidati) comu va stu fattu.» La mugghieri accussì fici: accuminzò a pigghiàrisi cu lu bonu a sò cugnata, e tantu fici chi appi cuntata ogni cosa d'idda stissa addisignànnucci macàri la muntagna unni era, e comu si grapía la porta. Comu 'ntisi lu fattu, la mugghieri di Roccu cci lu iju a cuntari subitu a sò maritu.

Lu Roccu, chi cchiù riccu chi era cchiù assai nni vulia, va, pi l'amuri di lu dinaru, e cci dissi a sò mugghieri ca cci vuleva jiri puru iddu pi carricàrisi di munita d'oru. La mugghieri si scantava a faricillu jiri, e circava di livariccillu di sòria: ma iddu: fòrfici fôru! — «Cci haju a jiri comu cci haju a jiri!» — «Ah no? cci rispusi la mugghieri: e l'hai a vidiri tu!»

Lassamu a iddi e pigghiamu a li latri.

Comu lu capurali s'arricogghi 'nta la grutta, e s'adduna ca cci mancavanu li dinari di lu munzeddu, fici la morti chi appi di fari. — «Santu 'un sàcciu chi!... a mia sta mancanza?» e misi a santiari. Li so' cumpagni curreru a circari a mastru Juseppi; cu' sa era ancora ddà vicinu, ma lu capu, vidennu ca era travagghiu persu, li chiamò e cci dissi: — «Picciotti, viniti ccà; 'un vi pigghiati cchiù còlira; ca si l'amicu è veru scialucu s'havi a ghiàrdiri, e io sugnu sicuru ca havi a scattiari 'n'àutra vota.»

E chi fu fatu? Mancu passò 'na sittimana, ca prisenta a la muntagna lu frati di Mastru Juseppi, e s'ammacchia vicinu a la porta pi vìdiri quannu niscevanu li sbannuti. Stetti un bennu pezzu accussì ammucciatu, e finarmenti, quannu stava annarbannu, vidi nèsciri di la grutta primu lu capu e poi tutta la cumpagnia a cavaddu. — «Unu, dui, tri, quattru...,» li cuntò benni puliti e cci pàrsiru ca eranu tutti dudici: ma lu don Roccu, pinsannu a li dinari, era tantu 'nfuscatu ca un vitti cchiù di l'occhi, e lu babbasuni mancu s'addunò ca cci nni mancava unu. Quannu cci parsi a iddu chi la cumpagnia s'avia alluntanatu assai, si avvicina a lu locu disignatu; e ddocu: — «Gràpiti pipi! — Chiùjti pipi!» e trasi 'ntra la grutta. A la trasuta, lu latru chi avía arristatu di guardia ddà dintra, s'affaccia cu un cutiddazzu a li manu e 'nta quattru botti ammazza e stinnìcchia 'n terra lu poviru Roccu: poi, nun cuntentu di chistu, lu tagghia pezzi pezzi, e lu sala 'nt'ôn varrili pi tunnina. Tutti li latri quannu turnaru, cridennusi a ca Mastru Juseppi avía 'ngagghiatu, ficiru festa: e lu capurali cci dissi: — «Ora, picciotti, stamu sicuri!»

'Nfraditantu, la povira mogghi di Roccu, nun vidennu cchiù riturnari a sò maritu, si misi a pilari tutta chiancènnilu pri mortu. Mastru Juseppi, sintennu stu fattu, tuttu 'nfuriatu e dispiaciutu, parti e si nni va a la muntagna. — «Aviti ragiuni, dicía 'ntra d'iddu, a mè frati lu scannàstivu, assassini! ma ora vi fazzu avvìdiri cu' sugnu io!...» Arriva a lu postu, s'ammacchia, e aspetta chi niscissiru li latri: comu nèscinu, li cunta unu pri unu senza sgarrari e vitti ca eranu dudici, e nun cci ni mancava nuddu. A la nisciuta di li latri: — «Gràpitì, pipi e chiùjti pipi!» e si ficca Mastru Juseppi. Prima d'ogni àutru cerca a sò frati, e lu trova salatu 'nta lu varrili. Mastru Juseppi l'arripèti tantìcchia, poi acchiappa tutti li visazzi e li muli chi cc'eranu ddà jintra, e cci scupa a li latri tutti li dinari chi avevanu; poi si càrrica purancu lu varrili: — «Gràpiti pipi! chiùjti pipi!» — nesci, e ddocu tira a lu paisi cu dda retina a li manu. Comu arriva sanu e sarvu, la prima cosa duna locu di Crèsia a sò fratuzzu; e poi metti 'na gran putía megghiu di la prima siguitannu a fari lu scarparu.

Doppu quarchi tempu si prisenta 'nta la putía di Mastru Juseppi un Cavaleri dicennu ca vuleva tagghiàrisi un bellu paru di stivali: ma cu sta scusa ddu fattu a Cavaleri un s'arrassava cchiù di la putía, bazzicannu sempri ddà dintra. Finarmenti 'na vota si chiama a Mastru Juseppi 'n cunfidenza e cci dici: — «Chi vuliti, Mastru Juseppi! vostra figghia mi fa geniu e la vogghiu pi mugghieri.» — «Comu pò essiri mai? rispusi lu Mastru. Voscenza è un Cavaleri e si pigghia la figghia d'un mastru scarparu?» — «Nenti, Mastru Juseppi, io la vogghiu comu la vogghiu, ca nni nèsciu pazzu.» Mastru Juseppi si fici apprïari n'àutru tantìcchia; e finarmenti lu matrimoniu s'appuntò, e lu zitu trasi 'ntra la casa di la zita.

Arrivatu a stu puntu lu fintu Cavaleri, chi era lu capurali di li dudici latri, dissi 'ntra d'iddu: — «Ora cci semu, Mastru Juseppi: 'un aviri paura, a ca t'hê spugghiari la casa; e v'haju a 'mmazzari a tutti quantu siti!» E chi fa? Fa tràsiri ammucciuni dintra la dispensa di la casa di la zita tutti li so' cumpagni armati comu li porci, e li fa ficcari darreri li vutti, dicènnucci: — «Ammucciàtivi boni; e quannu io stanotti vi dugnu lu signali, chi vegnu e vi tuppulíu la vutti, vuàtri nisciti tutti, cci spugghiamu la casa, e di li patruna nni facemu sasizza.»

Comu si fici scuru, lu fintu Cavaleri acchianò susu nni la zita e si misiru a parrari e a ridiri pri lu fattu sò: ma comu si facía tardu e lu Cavaleri 'un si nni parrava di jirisìnni, Mastru Juseppi cci dici a la figghia: — «Sai chi ti dicu? conza la tavula e nesci 'na buttigghia di vinu, a ca lu tò zitu stasira mancia cu nui.» La figghia accussì fici. Conza la tavula, pigghia lu carrabbuni e scinni jusu. Comu li latri la sentinu tràsiri 'nta la dispensa, cridennu ca fussi lu capurali, cci dicinu: — «Chi è ura, capurali?» A sti paroli, dda picciotta si sbaguttisci, e senza rispunnìricci, curri susu nni sò patri e cci cunta lu fattu. Mastru Juseppi, chi era scartu e avía cafìsia, si pirsuasi allura di la cosa, e cci dici alla figghia: — «Nun ti scantari, nun cci diri nenti a iddu, ca io nesciu e tornu allura.»

Curri e va a chiama la Giustizia, dicènnucci: — «Signuri mei, curriti prestu, a ca haju li sbannuti dintra!» Subitu nesci la Forza, li surdati furrïanu la casa, acchiappanu tutti ddi sbannuti, li 'mmùrdunu beddi puliti e a lu 'nnumani li vastaru tutti.

E accussì Mastru Juseppi si livò di lu coddu a tutti ddi latri, e lu Cavaleri iju pri vàttiri e fu vattutu.

Iddi arristaru filici e cuntenti,

E nuàtri ccà senza nenti.

Termini-Imerese.


Text viewBook