Folk Tale

Ciciruni

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU403
LanguageSicilian
OriginItaly

Cc'era 'na vota un mircanti, stu mircanti era maritatu e aveva dui figghi, unu màsculu e si chiamava Ciciruni, una fimmina ed era bedda quantu lu Suli. Cci muríu la mugghieri a stu mircanti, e si maritò arreri. La parrastra avia 'na granni gilusia di li biddizzi di sta sò figghiastra, e cci facia sempri minisprezzi. Lu frati 'un putennu cchiù suffriri sta cosa, pi disfizziatu si iju a mettiri a patruni nni lu Re; e lu Re si lu pigghiau pi cammareri e lu vulía bèniri tantu. Ciciruni avia lu ritrattu di sò soru, e comu truvava tantìcchia di largu, lu niscía e si lu mittía a vasari e a taliari. 'Nta la Curti, 'na cosa ca nn'avìanu 'na certa 'mmìria ca lu Re vulia bèniri a Ciciruni, e circavanu la menza scusa pi livarisillu di 'mmenzu. 'Na jurnata iju unu di chisti nni lu Re e cci cunta ca Ciciruni 'un travagghiava propria, cà avia un ritrattu, e la testa l'avia sempri a stu ritrattu. Lu Re si misi 'n fantasia; poi pi cuitàrisi lu ciriveddu vosi vìdiri lu ritrattu. — «Di cu' è stu bellu ritrattu, Ciciruni? Di la tò 'nnamurata, ah!?» — «Nonsignura, Maistà; chista è mè soru.» — «Tò soru! E tu 'na soru accussì bedda hai? Fammilla a vìdiri!»

Ciciruni parti e va nni sò soru pi purtalla nni lu Re. La parrastra comu 'ntisi ca lu Re vulia purtata a sta picciotta, cchiù cci acchianau la gilusia; ma fncíu. Ciciruni parti e parti cu la soru. La sira cci scura 'nta 'na campagna sularina, e si scontranu cu 'na pocu di fati; una di chisti cci cumprimintau n'aneddu a la soru di Ciciruni e cci dici: — «Te', figghia mia: st'aneddu ti servi pi li to' bisogni.» Juncennu a palazzu riali, lu Re arristau alluccutu di li biddizzi di sta picciotta e la vosi pi mugghieri. La cosa si cumminau prestu, e s'hannu maritatu.

Lassamu a iddi chi si divertinu e pigghiamu a la parrastra, ca avia 'na figghia làdia quantu li botti di lu cuteddu, e nun durmia cchiù nè notti nè jornu pi la 'mmìria ca lu Re s'avia pigghiatu a sò figghiastra. 'Na jurnata pigghia a sò figghia e parti pi jiri a Palazzu. Caminu facennu cci dici: — «Vidi ca si tò surastra, la Rigginedda, ti dici d'arristariti nn'idda, tu di no nun cci l'ha' a diri; arrestatìcci; ma sai ch'ha' a fari? la sira comu idda si curca, quannu la senti runfuliari, falla livari di lu lettu e falla jittari a mari; poi fìnciti idda; cùrcati 'nta lu sò lettu, ca Rigginedda arresti tu.» — «Sissignura, cci dici la figghia, vassa lassa fari a mia.» Jùncinu a Palazzu riali e si prisentanu a la Rigginedda. La parrastra comu la vidi, strinci e vasa, strinci e vasa, cci fici tanti millàfii. Dici la Rigginedda a sò surastra: — «Suruzza mia, tu vôi ristari ccà cu mia 'na pocu di jorna?» — «Sì, ca cci arrestu.» E s'arristau ddà, e sò soru cci fici assignari 'na bella càmmara vicina a la sua.

Ciciruni già avía un gradu suprajuri, cà era frati di la Riggina: e figuràmunni la 'mmìria di l'àutri. Unu di chisti 'na jurnata si fici li piatticedda cu sta surastra pi jittari a mari la Rigginedda. Piatticedda fatti, la nuttata appresso l'hannu pigghiatu jesi jesi, l'hannu chiusu 'nta 'na càscia; ppuhm! a mari. Senza fari scrùsciu, la figghia di la parrastra s'ha misu 'nta lu lettu idda, fincennu ca durmía. A lu Re cci veni 'n pinseri di jìrisi a curcari cu la Rigginedda, (cà sti pirsuni 'ngranni tennu li letti spartuti). Vidennula accussì làdia, 'na cosa ca 'nsiríu; ma poi si pirsuasi ca putía essiri lu canciamentu di lu statu.

Sta picciotta, adduttrinata di la matri, accuminzò a mèttiri mali puncigghiuna contra di Ciciruni. 'Na jurnata unu di la Curti cci dici a lu Re: — «Sapiti, Maistà? Ciciruni ha dittu ca cci abbasta l'arma 'nta 'na nuttata fari un gran jardinu davanti lu vostru Palazzu!» — «Veru è, dici la finta Rigginedda: io puru cci l'haju 'ntisu diri.» Lu Re, ch'era vàsciu davanti, cci critti; si chiama a Ciciruni e cci dici: — «Tu hai dittu chistu e chistu: ca t'abbasta l'arma 'nta 'na nuttata fari un jardinu davanti lu mè Palazzu; si tu nun fai stu jardinu, io ti fazzu dicapitari di vita.» — «Io chistu nun l'haju dittu, Maistà» cci dici Ciciruni. E «sì, ca l'ha' dittu» e «no, ca nun l'haju dittu»: lu poviru Ciciruni s'appi a chiùjri la vucca e jirisìnni. — «E com'hê fari! mischina mia!» e si metti a chianciri comu un picciriddu. Va a ripa di mari e chiama: — «Ah! suruzza mia! Ah! suruzza mia!» E cci cumparisci sò soru, bedda, bedda, ca nun si pò diri, 'ncatinata di (da) la Sirena di lu mari. — «Chi hai ca chianci, fratuzzu mio?» — «E ch'haju ad aviri! ca lu Re voli ca io fazzu un gran jardinu, 'n tempu 'na nuttata, davanti lu sò Palazzu! Io sti cosi comu l'haju a fari?» — «E pi chissu ha' a chianciri, loccu?! Dicci sì, ca lu jardinu ti lu fazzu io.» E subbitu, 'ncatinata e bona, pigghia l'aneddu chi cci avìanu datu li fati e lu nesci. — «Cumanna, patruna!» dici l'aneddu. — «Cumannu ca stanotti si facissi un gran jardinu davanti lu Palazzu di lu Re.» 'Nta un dittu e un fattu: la sira scura lu tirrenu scàpulu, lu 'nnumani matinu si trova stu gran jardinu cu arvuli e ciuri ca 'un si nn'avianu vistu mai. Affaccia lu Re: — «Oh! chi cosa maravigghiusa! Bravu, Ciciruni!»

Appressu jorna: — «Maistà, lu sapiti chi dissi Ciciciruni? Cci abbasta l'arma 'nta 'na nuttata fari 'na bella funtana 'mmenzu lu jardinu.» — «Veru è: dici la finta Rigginedda; io puru cci l'haju 'ntisu diri a Ciciruni.» Lu Re, 'nfurgiùtu, chiama a Ciciruni e cci dici: — «Tu dicisti ch'ha' a fari 'na bella funtana 'mmenzu lu jardinu 'n tempo 'na nuttata...» — «Io nu nni sàcciu nenti.» — «O lu sai o nun lu sai: stanotti havi ad essiri funtana; e si nun la fai, si' dicapitatu di vita.» Si parti arreri Ciciruni e va a chianci a ripa di mari: — «Ah! suruzza mia!» — «Chi hai?» cci dici sò soru. — «E chi haju ad aviri! ca lu Re voli fatta 'na funtana 'mmenzu lu jardinu 'n tempu 'na nuttata. 'Unca lu jardinu 'un cci abbastau?!» — «E pi chissu chianci? Dicci sì, ca t'ajutu io.» La notti nesci l'aneddu: — «Patruna, cumanna!» — «Cumannu ca giustu davanti lu Palazzu si facissi stanotti 'na bella funtana 'mmenzu lu jardinu.» Un dittu e un fattu: lu 'nnumani agghiorna 'na bella funtana. Lu Re affaccia e la vitti, e cci piacíu assai, e dissi: — «Bravu, Ciciruni!» E li 'mmiriusi cchiù si facìanu li vudedda fradici. Ddoppu jorna: — «Sapiti, Maistà? Ciciruni dissi ca cci abbasta l'arma 'nta 'na nuttata arricògghiri 'nta lu jardinu tutti sorti d'aceddi di tutti sorti di culuri.» La finta Rigginedda cci accurdau: — «Sì, veru è; sta cosa l'haju 'ntisu io.» Lu Re chiama a Ciciruni e cci spija siddu era vera sta cosa. Ciciruni cci jurau e cci spirgiurau ca sta cosa nun l'avia dittu; ma lu Re 'un cci vosi cridiri e cci dissi: — «No, tu l'ha' dittu, e l'ha' a fari. Dumani, o tutti sorti d'aceddi di tutti sorti di culuri, o dicapitatu di vita!»

Ciciruni si nni iju 'n'àutra vota a ripi di mari arripitannu: — «Ah! suruzza mia! Ah! suruzza mia!» Cci accumpari sò soru: — «Chi hai, fratuzzu mio?» — «E ch'haju ad aviri! Ora lu Re dici ca io m'haju avantatu ca 'nta 'na nuttata m'abbasta l'arma di fàricci truvari 'nta lu jardinu tutti sorti di aceddi di tutti sorti di culuri!» — «E bonu! nun ti cunfunniri, t'ajutu io.» Pigghia l'aneddu: — «Patruna, cumanna!» — «Cumannu ca 'nta ssu jardinu cci fussiru tutti sorti d'aceddi, di tutti sorti di culuri.» 'Nta un dittu e un fattu lu jardinu fu chinu di tutti sorti d'aceddi di tutti sorti di culuri. Lu 'nnumani lu Re s'arruspigghia e senti un gran ciuciulíu; si susi e vidi sta billizza ca 'un si l'avirría figuratu mai. Tutto prijatu: — «Oh chi billizza! Ma stu Ciciruni è un gran picciottu!» Figuràmunni chiddi di la Curti e la finta Rigginedda? La 'mmìria cci manciava l'occhi. 'Un avennu cchiù unni puncìllu, niscèru a diri ca Ciciruni s'avantava ca nna lu Palazzu passava cchiù iddu ca lu Re. La Rigginedda ca stava sempri a l'aricchia di lu Re: — «Sì, veru è, cci dici; chistu l'haju 'ntisu cu l'aricchi mei. — «E quann'è chissu, asrispunni lu Re, cci fazzu avvìdiri a stu prisintusu si passa cchiù iddu ca io!... Chiamatimi a Ciciruni!» Veni Ciciruni, e lu Re si lu 'mpaja davanti e cci fa 'na sparatuna; poi pi tuttu cunchiujmentu cci dici: — «Ora finemula: vattinni di ccà, e 'un si nni parra cchiù. D'ora nn'avanti la tò casa è lu gaddinaru; ddà a guardari ochi; ma sta' attentu a fatti toi: la prima chi manca, guai pi tia!»

Ciciruni si nni scinni, si pigghia l'ochi, e si li porta a ripi di mari. A ripi di mari si misi a chianciri: — «Ah, suruzza mia!» Cci cumpari sò soru. — «Lu vidi ah! ora a guardari ochi mi misi!» — «E chi ti cunfunni!? Ora pensu io.» E ddocu si strizza li so' capiddi ch'eranu tanti fila d'oru; e chi vulistivu vìdiri? di 'na trizza cci cadi òriu e frumentu, e di 'n'àutra trizza petri priziusi e domanti. L'ochi si misiru a manciari: e mancia chi ti mancia, mancia chi ti mancia, s'agghiutteru una di tuttu. Ciciruni si licènzia cu sò soru e vôta pi lu Palazzu. Comu l'ochi tràsinu a Palazzu cantanu:

«Di mari vinemu,

E sàturi semu,

Cc'è la soru di Ciciruni

Ch'è cchiù bedda di lu Suli.»

Sta cosa la 'ntisiru tutti, e la 'ntisi puru lu Re. — «E chi cunsisti chistu? dici lu Re; e chi cunsisti?... Io vogghiu vìdiri chi è sta cosa.» E si misi a li vigghi di Ciciruni. 'Na jurnata pensa di giustu di stracanciàrisi di vistitu, e comu Ciciruni niscíu cu l'ochi, lu Re cci iju dappressu adaciu adaciu. Vidi firmari a ripi di mari a Ciciruni e cci senti diri: — «Ah! suruzza mia! Ah! suruzza mia!» Cumpari sò soru 'ncatinata a lu solitu. — «Chi hai?» — «Lu vidi? mi misiru a guardari ochi!» Quannu lu Re vitti sta rara facci e di 'na trizza cci cadía òriu e furmentu, e di l'àutra trizza petri priziusi e domanti, dici 'ntra iddu: — «Oh chi rara facci! Assimigghia tutta a la soru di Ciciruni quannu mi maritai!» E chi fa? torna a Palazzu e aspetta a Ciciruni. Veni Ciciruni cu l'ochi, e l'ochi cantanu:

«Di mari vinemu,

E sàturi semu,

Cc'è la soru di Ciciruni

Ch'è cchiù bedda di lu Suli.»

Sintennu chistu lu Re si chiama a Ciciruni e si fa cuntari tuttu chiddu ch'avía fattu 'nta la matinata. Ciciruni pi lu scantazzu ch'avia cci cuntau pani pani, vinu vinu. — «Ora va, cci dici lu Re, ora tu hai a jiri nni tò soru e cci ha' a spijari chi cci voli pi libbiralla di la Sirena di lu mari.» Accussì fici Ciciruni. Sò soru com'appi sta 'mmasciata accuminzau a fari tanti carìzzii a la Sirena di lu mari; poi si cci abbrazzau a lu coddu e cci dissi: — «Ah, matri mia, quantu vi vògghiu beni io!... Ma livatimi 'na cusiritati: nui sempri ccà avemu a stari?» — «Sì, figghia mia, massimamenti io. Pi tia lu rimediu cci sarria, ma è 'mpussibili.» — «E io chi nn'haju a fari di mia? Li figghi chi si spartinu di la matri? Io lu vulia sapiri pi cusiritati.» — «Figghia, pi tu nèsciri di ccà, sai chi cci vurrissiru? cci vurrissiru setti frati, e sti setti frati avissiru a esseri tutti aguali, e poi setti spati, ognunu la sò spata; comu tu nesci di lu mari 'ncatinata, tutti 'nzèmmula, un corpu a la catina! e accussì arristassi libbira. Ma chistu è 'mpussibili, figghia mia!»,

Lu 'nnumani Ciciruni sappi una di tuttu, cà sò soru cci cuntau tuttu l'affari. Ciciruni sata a palazzu e cci lu cuntau a lu Re. Lu Re dissi: — «'Un criju ca 'nta tuttu lu munnu sti setti frati 'un s'hannu a truvari....» E si misi a scriviri di ccà e di ddà pi capitari sti setti frati. Ddoppu tempu, ca lu tempu cci vosi, sti setti frati s'attruvaru, e comu lu Re li vitti, li fici vèstiri tutti aguali e cci dissi zoccu aviànu a fari. Iddi avanti cu Ciciruni, lu Re appressu 'n carrozza. Arrivaru a ripi di mari: — «Ah! suruzza mia, chiama Ciciruni, ah! suruzza mia!» E nesci sò soru 'ncatinata di la Sirena di lu mari. Li frati ch'eranu pronti, jettanu cu un corpu di spata e tagghianu di nettu la catina. Lu Re ha currutu, s'ha pigghiatu la Rigginedda, si l'ha misu 'n carrozza, Ciciruni cu iddi; subbitu a Palazzu. A Palazzu la soru di Ciciruni cci cunta tutta lu passatu.

La surastra comu la vitti fici la morti ch'avia di fari. Ddoppu du' jorna lu Re tinni 'na gran tavula, e 'mmitau a tutti li Granni di Curti. Discursu porta discursu, mentri mancianu e si divertinu, lu Re dici: — «Ora, cu' ha fattu mali a sta giuvina (sintennu parrari pi la soru di Ciciruni) chi si miritassi?» Arrispunni bottu 'ntra bottu la surastra: — «Chi si miritassi? esseri pigghiata e sdirrubbata di lu finistruni appinninu.» Mancu cci avia nisciutu la ventu di 'mmucca, ca li servi l'hannu pigghiatu, e l'hannu sdirrubbatu di lu finistruni appinninu. La parrastra appi ordini di nu' 'ncugnari cchiù a Palazzu, ca 'un lu sapianu ca la birbanti avía statu idda; e Ciciruni fu fattu lu primu Granni di Curti.

Iddi arristaru filici e cuntenti

E nui semu ccà e nun facemu nenti.

Palermo.


Text viewBook