Folk Tale

Lu Re di Spagna

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU313
LanguageSicilian
OriginItaly

Si cunta e s'arriccunta stu billissimu cuntu a lor signuri.

Cc'era 'na vota un figliu di Re di Spagna e prigava a sò matri pi fàricci jiri a fari tanticchiedda di caccia cu li so' manu. — «Mamà, Vassa cci lu dici a Sagra Crûna quantu mi vaju a divertiri a caccia» — «No, figliu mio, ca tu ti va' a perdiri!» — «E comu m'haju a perdiri cu tanta truppa di surdati chi mi pigliu? Vassa mi duna dui riggimenti di surdati, e accussì 'un havi paura.» La Riggina cci lu dici a lu Re: «Lu picciriddu voli fari tanticchiedda di caccia cu li so' manu; mannamuccillu» —

«No, mogli mia, pirchì a lu picciriddu lu pirdemu.» Ma la Riggina tantu lu prigau, ca lu Re chiamò a li Ginirala, cci detti dui riggimenti di surdati, e cci dissi: — «Apriti l'occhi pi stu picciriddu, e stati veglianti pi ottu jorna, ca si pirditi stu picciriddu, siti dicapitati di la vita.» Li Ginirala si pigliaru li truppi, e jeru appressu a lu Riuzzu. Juncennu 'nta un voscu, lu Riuzzu cci dissi: — «Ora picciotti, attrummintàmunni un puocu nni stu voscu, e poi sicutamu a caminari.» Mentri li surdati s'attrummintàvanu, piglia stu picciriddu e piglia 'na via. Si sdruvìglianu li surdati, e 'un vidinu cchiù lu picciriddu. — «Ah mischina mia! ca siemu piersi!» Si mettinu a circuliari nni ddu voscu fièru, ma nun pòttinu truvari lu picciriddu. Vôtasi lu capitanu: — «Mentri lu picciriddu nun si trova cchiù, jamu nni Sò Maistà.» — «Riali Maistà, socchi nni voli fari di nuàtri nni fa; mentri nuàtri eramu attrummintati, lu picciriddu spriu.» Arrispunnui lu Re: — «Rigginotta, lu vidi ca la mè parola ti vinni 'nta la facci! Ora, ch'haju a dicapitari di vita a tutti sti poviri truppi?» — Ha pigliatu, e ha aggraziatu a tutti li truppi, diciènnu: — «Signali ca chissu era lu sò distinu...!»

Lassamu a lu Re chi chianci, e pigliamu a lu picciriddu. Lu picciriddu caminannu notti e jornu capitau 'nta 'na grutta; e cc'era un rimitu. — «Oh, santu rimitu, e Vassa, mi dici dunni hê pigliari, ca io sugnu spersu.» — «Ah! figliu miu, e io chi ti pozzu diri? — Sai chi ha' a fari? vidi ch'appressu cc'è mè frati lu granni, ca iddu ti pò dari lezioni cchiù megliu di mia.» Arrivatu nni l'àutru rimitu. — «Chi va' firriannu ccà?» (cci dici lu rimitu) E lu Riuzzu cci cuntà' tuttu. —«Ddha, nun ti scuraggiri, bellu giuvini:» e cci 'nsignau ca ddà vicinu cc'era 'na casina cu un magu, chi s'agliuttia a tutti chiddi chi cci javanu; e stu magu avia 'na figlia... Tè ccà lu panuzzu, e parra cu sta figlia, ca idda ti duna latinu.»

Poviru picciottu si misi a caminari. La figlia di lu magu vinía di l'acqua e la scuntrau. — «Ah! bellu giuvini, e chi vai facennu ccà?» — Iddu cci cuntau ogni cosa, e la prigau pi dacci 'na surticedda d'ajutu. — «Io ti lu dugnu l'ajutu, — cci dissi la picciotta, — ma tu mi spusi a mia?» — «Sì; ma tu comu ti chiami?» — «Io mi chiamu Bìfara. Vidi ca ora mè patri si metti a ricogliri; cc'è mè matri intra; io ti portu pi ora nni mè matri. 'N vinenuu mè patri, ti dici: — Vôi stari ccà cu mia? Sta muntagna 'nt'ôn'ura l'ha' a zappuliari, l'ha' a siminari, l'ha' a mètiri, e l'ha' a mètiri 'n frumentu, 'nt'ôn latu la paglia, e 'nt'ôn latu frumentu. Ora quannu mè patri ti dici di fari chissu, tu ha' a diri: — Muntagna, quantu àuta si', vascia t'ha' a fari: 'nt'ôn'ura zappuliata, e misa 'n frumentu. Poi iddu ti dici: — Vidi st'arvulu? Ha' a'cchianari, e ha' a jiri a cogliri lu nidu cu l'aciddotti. — Tu nun cci pôi acchianari, ca èni àutu. Tu allura cci ha' a diri:

«Arvulu, quantu, àutu si', vasciu t'ha' a fari,

Pi li virtù chi Bìfara havi.»

Vidi stu bellu furnu quant'è granni? — Vidi ca mè patri ti l'ha a fari famiari; quannu è bellu russu russu, mè patri ti lu voli fari scupuliari, tu cci ha' a diri:

«Furnu, quantu càudu si', friddu t'ha' fari,

Pi li virtù chi Bìfara havi.»

Ora vattinni, e sta' all'erta.»

Ha pigliatu stu picciuottu, e si nn'ha jutu nni la casa di Bìfara. Veni la matri e dici:

— «Ah! chi ciàuru di carni munnana!

Unni la viju mi la manciu sana!

— «Ddha! ddha! ca aviti li naschi chini, — cci dici Bìfara, — e jiti sparrannu. Matri, vi dicu la virità, stu picciuottu si spersi, e jè vinutu ccà. Juratimi 'n capu li denti ca nu lu manciati (ca diciennu ca jurava 'n capu li denti nun si manciava a nuddu, la mamma).» La matri cci jurau, e lu fici ficcari 'nta la càscia. 'Nta mentri vinni tu patri:

— «Ah! chi ciàuru di carni rnunnana!

Unni la viju mi la manciu sana.»

— Ddha! Ddha! ca com'ora viniti di lu vuoscu e aviti li nascazzi chini; nuddu aviemu intra.» Cci dettiru a manciari a lu viecchiu e iddu chi dicia sempri:

— «Ah chi ciaru di carni munanna!

Unni la viju mi la manciu sana.»

«Ddhà! ora ca siti sâtru, 'un aviti chi diri cchiù. Ora io vi vogliu diri la virità: capitàu ccà un picciutteddu, e si vui mi jurati 'n capu li denti ca nun lu tuccati, io vi lu fazzu vidiri; vasinnò nni lu manciamu tutti dui.» — «Ddha, fallu nèsciri.» Idda lu fici nèsciri; cci dici iddu: — «Oh! ch'è saprîtu! — Comu ti chiami?» — «Sarvaturi.» — «Ah! Sarvaturi! pi ora mancia, ca dumani matina ti dicu 'nsoccu ha' a fari.» Comu cci dettiru a manciari, fici jiri a curcuàri a tutti l'àutri, e cci fici cunzari lu lettu a iddu. Ma Bìfara 'un si curcuà', si misi a giru d'iddu. 'Mmeri menzannotti, lu vecchiu: — «Ah! Sarvaturi, sàrvati!» Arrispunni la vecchia: «Ah! Sarvaturi, sàrvati.» Arrispunni la figlia: — «E jè mmidè mi lu vogliu manciari.» Comu agghiurnà', lu vecchiu dissi: — «Ddha, Sarvaturi, la vidi sta muntagna? 'N tempu un'ura l'ha' a zappuliari, l'ha' a siminari, l'ha' a mètiri, e 'nt'ôn latu lu frumentu e 'nt'ôn latu la paglia.»

Lu picciuottu si piglia 'nsoccu s'avia di pigliari di Bìfara, e va nni la muntagna: — «Muntagna, quant'àuta si', vascia t'ha' a fari: 'nt'ôn'ura zappuliata e misa 'n frumentu.» Ddoppu chi tutti cosi fôru fatti, fici vèniri a la vecchia e lu vecchiu. — «Ah! (dici lu vecchiu) virtù ha'! Lu vidi ss'arvulu?» — «Sissignura» — «Lu vidi quant'è gàutu?» — «Lu viju.» — «Ha' a 'cchianari all'ultima cima e ha' a jiri a pigliari lu nidu di l'aciddotti.» Sarvaturi 'ncugna all'arvulu, e dici: — «Ah! arvulu!

«Quantu àutu si' vàsciu t'ha' fari,

Pi l'amuri chi Bìfara t'havi.»

Comu Sarvaturi cci purtà' lu nidu, dissi lu vecchiu: — «Ah! virtù ha'! Ora vidi chi ha' a fari: ha' a jiri a famiari stu furnu, ma billissimu forti; e poi tu ha' tràsiri ddà intra, e l'ha' a jiri a scupuliari.» — «Sissi'!» Lu picciuottu lu misi a famiari: poi dici:

— «Oh furnu, quantu càudu si', friddu t'ha' a fari,

Pi l'amuri chi Bìfara t'havi.»

Poi trasíu e lu iju a scupuliari; comu niscíu, lu vecchiu cci dissi: «Virtù hai.»

Ddoppu 'na pocu di jorna lu vecchiu dissi chi avia a pàrtiri, e avia a mancari ottu jorna cu la vecchia: «Tu arresti cu Bìfara», cci dici a Sarvaturi. Comu iddu si nni iju, Bìfara cci dissi a Sarvaturi: — «Ora nni nn'âmu a jiri, cà mè patri senti la hjàuru di dudici miglia arrasu, e mè matri di deci miglia arrasu.» Pigliaru sti picciuotti, e fujeru. Passannu ottu jorna, torna lu vecchiu, — «Bìfara!» E Bìfara 'un arrispunneva. — «Ah! sdèttiru — dici lu vecchiu. — Ora v'haju a vèniri a manciari!» Lassa a sò muglieri e parti pi jiri a 'gghicari a sò figlia cu Sarvaturi. Comu Bìfara la vitti, si vôta cu lu zitu: — «Sarvaturi, mè patri stà viniennu: ddha! io jardinaru e tu pedi di vrocculu!» Arrivà' lu vecchiu: e truvà' sulu lu jardinaru: — «Cumpari jardinaru, âti vistu passari un omu e 'na fimmina?» — «Io vròcculi vinnu, cavuli cappucci, ramurazzi.» E lu vecchiu si nni turnà'. Arrispunni la vecchia: — «Chi facisti?» — «Idda si fici urtulanu, e iddu pedi di vròcculu.» — «E pirchi 'un ni stuccavi unu, ca la stuccavi 'nta la mienzu?» — «'Un cci pinsavi». Si parti la vecchia e curri idda pi jiri a 'mmazzari a sò figlia. — «Oh! Sarvaturi, dici la picciotta, mè matri veni. Io mi fazzu hjumi e tu ancidda.» La vecchia agghicannu, scànciu di passari lu hjumi, vosi affirrari l'ancidda; l'ancidda nun la potti affirrari; dici: — «'Mmaliditta! scurdari t'havi Sarvaturi!» E torna arreri a la casa. Lu vecchiu vidennu ca idda nun purtò la figlia, si partiu iddu: — «Sarvaturi, (dici Bìfara) mè patri arreri veni. Io chiesa e tu sagristanu;» Junci lu vecchiu: — «Cumpari, âti vistu passari un omu e 'na fimmina?» — «A tridici uri niscíu la missa, vinièvu a quattordici uri, l'attruvàvu la missa.» — «'Mmaliditta! (cci dissi). T'havi a scurdari pi 'n eternu Sarvaturi!» — «Oh Sarvaturi, cci dici Bìfara, lu vidi chi gastìma mi jittà' mè patri! 'n fazza chi tu mi scordi!» Arrivannu vicinu a la cità, lu Riuzzu iju e si iju a pigliari li carrozzi a Palazzu pi purtari 'n triunfu a Bìfara. Idda cci dissi: — «Io mi mettu ccà sutta sta valàta; sta' a cura, ca si tu vai a la casa, mi scordi a mia.» — «No, cà nun ti scordu.» Sarvaturi va a Palazzu, e cunsiddirati vui la cuntintizza di la matri. Vasa di ccà, vasa di ddà, lu picciottu si scurdà' a Bìfara. Passannu 'na picchidda di jorna, Sarvaturi si vosi maritari. Bìfara sapia tutti cosi, cà era 'nfatata. Piglia du' pupi-parrannu, si li porta e li iju vinnennu sutta lu palazzu di Sarvaturi. Abbannía: Dui pupi-parrannu haju! Dui pupi-parrannu haju! Comu lu Riuzzu 'ntisi accussì, la fici acchianari. «Ddha, quantu sintiemu (dici lu Riuzzu) sti pupi-parrannu.» E li pupi cci misiru a rapprisintari tuttu chiddu chi passà' iddu e idda: Sarvaturi e Bìfara. L'urtimamenti lu pupu cuntà' lu fattu di la valàta; allura Sarvaturi si rigurdà' la cosa, e canuscíu ca chidda era Bìfara; si jetta e si l'abbrazza. Allura scànciu di pigliàrisi a la zita, si pigliò a Bìfara.

Iddi arristaru maritu e muglieri,

E nuàtri scàusi di peri.

Vallelunga.


Text viewBook