Folk Tale

Lu Re d'Anìmmulu

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU425
LanguageSicilian
OriginItaly

Si raccunta chi cc'era un scarpereddu ch'avia tri figghi fimmini; una si chiamava Peppa, una Nina e una Nunzia, eranu scarsi e iddu niscía pri la terra e nun putia vuscari mancu un centesimu. Iju nni la mugghieri senza vuscari dinari, e sò mugghieri cci dissi: — «O scilaratu! mancu un centesimu purtastivu!» Disfiziatu, si vutau cu sò figghia Nunzia e cci dissi: — «Sa' chi ti dicu? nni nni vulemu jiri a minestra?» Si nni jeru a minestra; arrivaru 'ntra lu Cumuni; mentri chi jianu circannu minestra, Nunzia attrova 'nna testa di finocchiu grossa, e grida: — «Gnuri pà, gnuri pà; vossa talà chi truvavi! nun la pozzu tirari!» — Cci iju sò patri, e comu la tiranu, si vidi un purteddu, e affaccia un giuvini. Chistu cci dissi:— «Bedda, chi jiti firriannu?» — «E chi âmu a jiri firriannu! semu morti di fami e vìnnimu a cògghiri 'nn'antìcchia di minestra.» — «Vi fazzu arricchiri jeu, cci dissi lu picciottu a lu scarpareddu; mi lassati a vostra figghia chi vi dugnu un tumminu di dinari.» Sò patri, mischinu, dici: — «Comu!? mischina! a mè figghia cci hê lassari?» Finalmenti si fici pirsuadiri e cci lassau a sò figghia; si pigghiau li dinari e si nni iju. Idda arristau e comu scinníu suttaterra, truvau 'nna casa china di dinari, bedda ammobigghiatissima chi idda si vitti 'n Paradisu. Stettiru tantu tempu, ma idda tuttu lu jornu chiancía chi vulia a sò patri.

Lassamu a iddi e pigghiamu a sò patri, chi tuttu lu jornu mangiava carni e gudía. Rispunníu 'nna figghia e cci dissi: — «Patri, mi cci vuliti purtari a vidiri a mè soru?» Arrivaru a lu stissu postu unn'era lu finocchiu, e affacciau chiddu e traseru tutti dui, lu patri e la figghia. Trasennu, Nunzia cci fici firriari tutti li casi a sò soru, e 'na cammara nun cci la vosi fari a vidiri, e cci dissi chi la chiavi l'avia sò maritu. Mischina Nunzia era malata e cci dissi a sò soru: — «Mi vô' pittinari?» Idda si misi a pittinarla; arrivannu chi cci sciugghíu lu trizzòlu di darrè cci attruvau 'na chiavi attaccata. La birba di la soru Peppa dissi tra idda: — «Ih! ch'è birba mè soru! nun mi la vosi fari a vidiri la casa; la chiavi l'avia.» Chi fici? sò soru era appinnicata, cci sciugghiu la chiavi, va a grapi dda càmmara, e attruvau tanti picciotti fimmini tutti beddi, tutti chi arraccamavanu; chì aspittava Nunzia un picciriddu e cci facìanu li robbi. Comu vittiru a chisti si ficiru li facci gianni gianni, addivintaru laidi, e spireru, cu' addivintau guisina, cu' addivintau serpa. Comu Nunzia s'arrisbigghiau Peppa cci dissi: — «Nenti, chi mi nni vogghiu jiri ora ora ora!» — «E pirchì?» — «Mi nni vogghiu jiri.» — «Ma puru?» Dici:— «T'attruvai la chiavuzza 'n testa, jivi a gràpiri la porta e attruvai a chiddi...» — «Oh la suruzza, mi cunsumasti!» cci dissi. Pigghia Peppa e si nni iju. Arrivannu ch'arrivau lu maritu, cci dissiru chiddi di la cammara, ch'eranu fati, dici: — «Nn'hài a mannari a tò mugghieri ora ora ora.» Iddu si misi a chianciari; dici — «Pirchì?» — «Nni l'ha' a mannari ora ora; a ordini nostru, nni l'ha' a mannari!» Mischina, idda, nni vulistivu comu iddu cci jiu a diri, dici: — «Ti nn'hai a jiri ora ora ora, vasinnò sugnu persu?» Idda si misi a chianciri miremma, e iddu cci dissi: — «Te' stu ghiòmmaru grìciu, l'attacchi a lu chiaccu di lu purteddu, e unni finisci ss'agghiòmmaru ti teni tu. Idda si misi a caminari; camina, camina, camina e arrivau sutta un balcuni d'un bellissimu palazzu ch'era di lu Re d'Anìmmulu, e chiamau, dici: — «Vuliti adduari 'na casuzza quantu cci staju?» Dici 'nna serva: — «E com'ora li me' patruna ssi pinseri hannu!! cci pigghiaru a sò figghiu, e 'un ni l'hannu pututu attruvari.» Dici:— «Nunca, e macari 'nna casuzza di gaddini, quantu cci staju!» Mischina, sta criata si mossi a cumpassioni, e iju nni la patruna, e cci dissi: — «Mischina, cc'è 'nna puviredda; damuccilla 'nna casuzza!» e cci dettiru la casa unni tinianu li ligna; e cci purtaru 'nn'anticchiedda di pani, ch'era morta di fami. La Riggina, dda signura, cci misi 'nn'affezioni a sta picciotta, chi ogni matina cci mannava lu cafè, e cci dicia: — «Di cui siti figghia?» E idda cci dicia: — «Ah! si sapissi quant'haju passatu!...» e 'un cci dicia àutru. Doppu chi passau tempu chi stava 'ntra dda casa, 'nna matina cci agghiurnau un picciriddu; iju 'nna cammarera di lu Re 'nna matina nn'idda e poi cci dissi a la Riggina: — «Ivinni! Maistà, chi figghiu beddu ch'havi sta strània; assìmigghia tuttu a sò figghiu.» Intantu li fati cci dissiru a ddu giuvini, chiddu di Palazzu: — «Nun sa' nenti, chi tò mugghieri appi un picciriddu? Cci vò' vèniri stasira tu a vidirlu?» — «Macari Diu mi cci purtàssivu!» Arrivannu accussì 'mmeri quattr'uri cinc'uri, arrivaru darrè la porta di chidda. Tuppuliaru, dici: — «Cu' è?» Dici: — «Apri, jeu sugnu, cci dissi iddu.» Comu traseru li fati, la cammara addivintau tutta tapizzata d'oru, lu lettu cu cutri raccamati d'oru, la naca di lu picciriddu, d'oru, 'nna luci chi paria jornu, 'nna musica chi sunava e cantavanu e ballavanu, e lu patri annacava a sò figghiu e cci dicia:

«Re d'Anìmmulu sapissi

Chi si' figghiu di sò figghiu,

'Ntra fasci d'oru si' 'nfasciatu,

'Ntra nachi d'oru si' annacatu,

Tutta nnotti staría cu tia;

Dormi, dormi, o vita mia!»

Li fati, mentri, abballavanu, affacciavanu e dicianu:

«Gaddi nu nni cantanu,

Roggiu nu nni sona;

Nun è ura, nun è ura!»

Lassamu a chisti e pigghiamunni la Riggina. Affaccia 'nna serva e dissi: — «Ivinni! signura Riggina, chi cc'è nni ddà strània! nun è cchiù casa di gaddini; è tutta alluminata: è comu un Paradisu; e sentu cantari, e mi pari chi cc'è la vuci di sò figghiu. Vossa attenta, vossa attenta!» Affaccia la Riggina, e attintaru; po' nu 'ntìsiru cchiù a nuddu, e traseru. Agghiurnau; li fati si nni jeru, e la Riggina scinníu idda stissa appena agghiurnau, e cci purtau lu cafè. — «Ora vuliti diri cu' cc'era assira ccà?» Dici: — «Eh! nun cci lu pozzu diri; ma chi cci hê diri? Si sapissi cu' cci veni?» Dici: — «E cu' è? vogghia essiri mè figghiu?» E tantu fici, tantu nun fici 'nfina chi idda cci cunta lu fattu. Cci cuntau tuttu lu fattu finu di lu principiu; chi idda iju a minestra... e tutti cosi. Dici la Riggina: — «'Unquà vui mugghieri di mè figghiu siti?» e l'abbrazzau e la vasau. Dici: — «Spìjacci nzoccu cci voli pri libirarisi.» Dici idda: — «'Unquà stasira cci spiju.» Arrivau la sira a la stiss'ura, s'arricugghieru li fati cu lu figghiu di lu Re, chiddi si misiru a'bballari e chiddu ad annacari a sò figghiu e cantava lu stessu: «Re d'Anìmmulu sapissi....»

E mentri chi chiddi abballavanu, idda cci spijau a sò maritu:— «Spìjacci a li fati chi cci voli pri libirariti?» Rispunniu iddu e cci dissi: — «Cci voli chi gaddi nu nni hannu a cantari, roggiu nu nn'havi a sunari, campani mancu; e cu 'nna tila celesti, cu la Luna e li stiddi chi parissi di notti, s'havi a cummigghiari la strata pri nun pariri quannu agghiorna. Arrivannu chi lu Suli è 'ntra lu veru centru si tira la tila, e iddi cu' addiventa serpi, cu' guìsina e si nni vannu.» La matina comu agghiurnau cci iju la Riggina e cci spijau: — «Chi ti dissi mè figghiu?» Idda ddocu cci cuntau tutti cosi nzoccu avianu a fari. Lu Re fici jittari un bannu: Chi nè campani, nè roggiu avia di sunari, e li gaddi s'avianu a'mmazzari. Tutti cosi fôru priparati, e arrivaru a la stiss'ura, la sira, li fati si misiru a cantari e sunari e iddu cantava: Re d'Anìmmulu sapissi.... — Iddi affacciavanu: Gaddu nu nni canta, roggiu nu nni sona. Nun è ura, nun è ura. Ficiru 'nna nuttata d'abballari e spissu affacciavanu, vidianu ch'era notti e: Gaddu nu nni canta!... Arrivannu chi lu Suli era veru 'n pernu, tiraru la tila; cu' addiventa serpi, cu' addiventa guìsina, e si nni jeru tutti, e lu figghiu di lu Re e sò mugghieri si nni acchianaru susu, e si risturaru. Poi si maritaru, ficiru un beddu cunvitu e cci fu 'na bedda tavulata.

Iddi arristaru filici e cuntenti

E nuàvutri ccà senza nenti.

Salaparuta.


Text viewBook