Folk Tale

L'Abbati senza pinseri

TitleL'Abbati senza pinseri
Book AuthorGiuseppe Pitrè
Chapter Nr.097
Language codescn
Origin (region)Sicilia

Si raccunta, Signuri miu, ca 'na vota 'ntra 'na cità cc'era 'n (un) parrinu fattu Abbati, ca si mantinía ccu carrozzi, cavaddi, stafferi, cocu, mastru di casa, sigritariu, cammareri e tanti e tanti àutri pirsuni, pi tutti li so' ricchizzi ca avia. St'Abbati non pinsava a nenti, sulamenti a mangiari, vìviri e dòrmiri. Tutti li parrini ni avèvinu 'na granni invidia e macàri tutti li siculara, e lu chiamàvinu l'Abbati senza pinseri.

'N jornu si attruvau a passari di stu paisi lu Re e trattinni; a corpu tutti li 'nnimici di st'Abbati jeru ni lu Re e cci lu jeru a 'ncusari, dicènnucci: — «Riali Maistà, 'ntra stu paisi cc'è unu cchiù filici di vui, riccuni e chi non cci manca nenti di supra la terra; e si fa chiamari l'Abbati senza pinseri.

Allura lu Re sintennu lu fattu pinsau e dissi a tutti chiddi ca cci l'avianu 'ncusatu: — «Signuri mei, vaitivinni cuntenti, ca iu cci farò vènirí li pinseri 'ntra brevi tempu a st'Abbati.» A corpu lu Re mannau a chiamari a l'Abbati, e l'Abbati fici 'mpajari la carrozza e poi ccu lu tira-a-quattru iju ni lu Re. Lu Re cci fici 'na bella ricivuta e si lu 'ssittau a sciancu, parrànnucci di tanti cosi. Poi all'urtimata cci spijau pirchì si facía chiamari l'Abbati senza pinseri; e l'Abbati cci arrispusi ca era pirchì iddu si sintía libiru e senza pinseri, e chi a tutti li soi granni 'ntressi cci pinsavanu li so' 'mpigati.

E lu Re: — «Dunca signuri Abbati, giacchì vui non aviti chi fari, mi fariti lu favuri, di cuntari tutti li stiddi ca cci su' 'n celu, e chissu intra tri jorni e tri notti; e si non lu fariti, sariti certu dicapitatu di la vita.» Lu poviru Abbati senza pinseri a lu sèntiri tali discursu cci cuminzau a trimari lu piddizzuni, e pigghiannu licenzia a lu Re si ni turnau a la casa cunfusu e spavintatu di l'attirruri ca avía di 'n coddu.

Arrivatu a la casa ed era ura di mangiari, ppi lu frastornu ca avía non vosi mangiari, e subbitu si ni iju ni l'àstricu a guardari lu celu; ma lu puvireddu non potti vìdiri mancu 'na stidda. Comu scurau e niscèru li stiddi, cuminciau a cuntari, e lu poviru Abbati li scrivía; ma ddà cci scurau e ddà' cci agghiurnau senza aviri nuddu risurtatu. Lu cucineri, lu mastru di casa, li sigritarii, stafferi, cucchieri, e tutti li pirsuni di casa, si misiru 'n pinseri quannu vìttiru ca lu patruni non mangiava e non vivía e sempri misu ca guardava all'aria. Non avennu chi pinsari, si cridèvinu ca avía nisciutu pazzu. P'accurzari, daccussì cci passàru lu primu, lu secunnu e lu terzu jornu senza putiri cuntari li stiddi, e non sapía lu poviru Abbati comu si avía a prisintari a lu Re, ca pi certu lu facía dicapitari.

Finarmenti, l'urtimu jornu, 'n (un) criatu sò anticu e fidatu di casa tantu lu cumpriau ca lu patruni cci cuntau tuttu lu tinuri e cci dissi: — «Iu non haju pututu cuntari li stiddi, e lu Re stamatina mi farà scippari la testa.» Quannu lu criatu 'ntisi tuttu lu fattu, cci dissi: — «Non dubitati di nenti, e lassàti fari a mia, ca aggiustu iu lu tuttu.»

'Nfatti iju a 'ccattari 'n (un) grannissimu còriu di voi, lu stisi 'n terra, e poi cci tagghiau 'n pezzu di cuda, mezza arìcchia, tantìcchia di sfàusu 'ntra la sciancu; doppu dissi a l'Abbati: — «Ora ni ni jemu ni lu Re, e quannu iddu spija a Vostra 'Ccillenza quantu su' li stiddi, Vostra 'Ccillenza chiama a mia; iu stennu lu còriu 'n terra, e poi Voscenza cci dici — «Li stiddi di 'n celu su' quantu li pila di stu còriu di voi; e siccomu li pila jittaru cchiù assai, haju duvutu tagghiari tuttu lu superchiu.»

L'Abbati quannu 'ntisi e vitti tuttu lu fattu, s'allargau lu cori, urdinau la carrozza e si purtau a lu servu ni lu Re. Quannu lu Re vitti a l'Abbati, lu salutau e doppu cci dissi: — «Aviti adimputu a lu miu cumannu?» — «Maistà sì, cci arrispusi l'Abbati; li stiddi su' tutti cuntati.» — «Dicitimi quantu su'.» Allura l'Abbati chiamau a lu criatu, lu quali purtau lu còriu e lu stisi 'n terra; 'ntantu lu Re non sapennu unni avía a jiri a finiri guardava e sicutava a spijari.

Quannu lu criatu avía stisu lu còriu, l'Abbati dissi a lu Re: — «Maistà, 'ntra sti tri jorna haju nisciutu pazzu a cuntari li stiddi, e su' tutti cuntati.» — «E 'nsumma quantu su',» cci dissi lu Re. — «Maistà, li stiddi di 'n celu su' quantu li pila di stu còriu, e chiddi ca èrinu superchiu cci l'appi a tagghiari, e su' tanti cintinara di miliuni; e si nun vuliti cridiri a mia, facìtili cuntari, ca iu seriamenti vi haju purtatu la prova».

Allura lu Re arristau cu la vucca aperta e non appi chi rispunnirici; sulu cci dissi: — «Vaitivinni, campati quantu Nuè senza pinseri, ca vi n'abbasta l'arma;» e accussì dicennu lu licinziau arringraziànnulu e arristannu lu sò megghiu amicu.

L'Abbati si ni turnau a la casa cu lu criatu tuttu allegru e fistanti. Arrivatu intra, ringraziau a lu criatu, lu fici mastru di casa e sò amicu di cunfidenza, assignànnucci di cchiù un'unza a lu jornu di vitaliziu.

Acireale.


Text viewBook