Folk Tale

La Parrastra

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU709
LanguageSicilian
OriginItaly

Si cunta ca cc'era un maritu e 'na muglieri, ed avìanu du' figli, una fimmina e unu masculu: cci murì' la muglieri a stu maritu, e passà' a secunni nozzi; e si piglià' ad una ch'avía 'na figlia. Sta figlia era orva di un uocchiu: lu maritu era burgisi e si nni ij' a travagliari 'ntra un fiegu; la muglieri, chi era parrastra di li primi du' figli nun li putía vidiri, e pi fàrili perdiri, fici lu pani e lu mannà' a lu maritu 'ntra n'antru fiegu pi farli perdiri. Li picciliddi arrivannu 'ntra 'na serra accuminciaru a chiamari a sò patri, e non cci rispunnía nuddu; la picciuttedda fimmina era 'nfatata, e lu frati avía siti; truvà' 'na funtana e vulía vìviri; la suoru fimmina cci dissi: – «Nun vìviri nni ssa funtana, ca tuorni sceccu.» Pùa truvaru 'n'antra funtana e lu picciuottu vulía vìviri, e la picciutteda cci dissi: – «Nun vìviri dduocu, ca si vivi, addivienti vitieddu.» Lu picciuottu vonzi vìviri e divintà' vitieddu cu li corna d'oru. Pùa cumenzanu a caminari ed arrivaru a la spiaggia di lu mari ca cc'era 'na bella casina, e cc'era a sbiliggiatura lu figliu di lu Re; stu figliu di lu Re si chiama a sta picciotta; (la vitti accussì bella bella) e si la piglià' pi muglieri; pùa cci ddumannà' di lu vitidduzzu chi cosa era, e idda cci dissi: – «Cci haju l'affizioni ca l'haju addivatu ia.»

Ora pigliammu a sò patri ca pi la gran pena di li figli nisci' pi allianarisi e si nni ij' a finuocchi: tantu caminà' 'nsina ca arrivà' nni dda casina unni era la figlia chi s'avía maritatu cu lu Re: la figlia affaccia a la finestra e cci dissi: – «Amicu, acchianati susu.» Ma la figlia l'avía canusciutu, e cci dissi: – «Amicu, nun mi canusciti a mia?» – «No, nun vi fazzu ricanuscenza.» E cci dissi: – «Ia sugnu vostra figlia, chi criditi vu' essiri persa.» Dunca si cci jetta a li piedi e cci dissi: – «Pirdunatimi, caru patri, ia pri cumminazioni arrivavu nni sta casina, e cc'era lu fìgliu di lu Re, e mi ha spusatu.» Lu patri nn'appi tanta cunsulazioni ca truvà' la figlia accussì bona maritata. – «Ora, cci dissi, patri mia, sdivacati ssu saccu di finuocchi, ca vi l'ìnchiu di dinari.» E pùa lu prigà' di jiri a pigliari la muglieri e la figlia orva di un uocchiu. Lu patri turnà' a la casa cu lu saccu chinu di dinari, e la muglieri spavintata cci dumanna: – «Cu' ti detti sti dinari?» E cci rispusi: – «Oh muglieri mia! sa' ch'agghiavu a mà figlia, ed è muglieri di lu Re, ca si l'avía spusata e m'inchi' stu saccu di dinari?» Idda sparti d'aviri cunsulazioni si attristà' sintiennu ca la figliastra ancora era viva, ma pirò dissi a la maritu: – «Cci vuogliu vinìri, e mi puortu a la mà figlia,» (chidda chi era orva). Si parteru e si nni jeru, lu maritu, la muglieri e la figlia orva; arrivaru nni la figlia, tutta cuntenta la figlia cu la sò parrastra; ma chista vitti ca nun cc'era lu Re, ed era sula la figliastra; l'aggrambà' e là jittà' a mari di 'na finestra appinninu, e pùa chi fa? piglia la figlia orva, la vesti cu la vesti di chidda, e cci dissi: – «Quannu veni lu Re e ti trova chi chianci tu cci dici: – «Lu vitidduzzu cu lu cuornu m'annurvà' ed haju un uocchiu;» e si nni turnaru a la sò casa. Vinni lu Re e la truvà' curcata chi chiancía, e cci dissi: – «Pirchì chianci?» – «Lu vitidduzzu cu 'na curnata mi annurvà' un uocchiu.» 'N subitu lu Re dissi: – «Va chiamati lu vuccieri, ca s'havi a scannari lu vitieddu!» Lu vitidduzzu quannu 'ntisi diri accussì, ca s'avía di scannari, affaccia a lu barcuni, e chiama la suoru di lu mari:

«Oh! suruzza anedda anedda, Pri mia si scarfa l'acqua, E s'ammolanu li cutedda.»

Rispunni la suoru di (da) lu mari:

«Oh! fratuzzu, 'un t'haju chi fari, Sugnu 'mmucca di lu pisci-cani.»

Lu Re quannu 'ntisi diri a lu vutieddu sti paroli, va a 'ffaccia a la finestra, e quannu vitti la muglieri chi era nni lu mari, chiama du' marinara, e la fici pigliari, l'acchianaru susu, la fici risturari; e pùa piglià' l'orva e la fici ammazzari; la taglia a piezzi e la sala pi tunnina, e la manna a sò matri.

Quannu sò matri vitti stu rigalu, dissi a li vicini: – «Taliati chi mi mannà' mà figlia la Riggina?» E cumincià' a spennirla a li vicini, e cumincià' a manciarni. Idda avía un gattu e cumincia a maghijari e cci dicía: –

«Dunamìnni tanticchia, ca ti lu dicu.» Rispunni a lu gattu e cci dissi: – «Gattazzu tintu, chi mi ha' a diri?» Rispusi lu gattu e cci dissi: – «Chissa è la carni di vostra figlia orva.» Si mitti a riminari lu varlìri e va a trova la testa cu un uocchiu e li mani, e tannu si pirsuadì' chi era la carni di sò figlia, e ij' nni li vicini, e cci dissi: – «Vummitativi tutti, ca chista è la carni di mà figlia orva.» Sò maritu pi vìdiri comu era stu fattu si nni va nni la figlia pi 'nfurmarsi di lu fattu; chidda cci cunta la ragiuni, vitti ca la figlia avía ragiuni, abbannuna la muglieri perfida e si ristà' cu la figlia.


Text viewBook