Folk Tale

Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Cc'era 'na vota un Re e 'na Riggina; stu Re e sta Riggina ancora 'un avianu un figghiu, e sempri facevanu vutu p'avillu, e prumisiru ca si cci nascía un figghiu o puru 'na figghia, facianu pi sett'anni dui funtani: una chi mannava vinu, e 'n'àutra ogghiu. Ddoppu stu vutu si 'ngravitau la Riggina e fici un beddu figghiu masculu.

Comu nasci stu picciriddu, a manu a manu fannu fari sti du' funtani, e li genti tutti javanu a pigghiari ogghiu e vinu. A lu capu di sett'anni misiru a siccari sti funtani. 'Na Mamma-dràa vulènnusi cògghiri li stizzi chi ancora pirculavanu, cci iju cu 'na sponsa e 'na quartaredda. Assuppava e sprimía, assuppava e sprimía. Ddoppu aviri stintatu tantu a jinchiri sta quartaredda, lu figghiu di lu Re, lu picciriddu, chi stava jucannu a li bocci, pigghia 'na boccia, e pi crapìcciu cci la tira 'nta la quartaredda, e cci rumpiu la quartaredda. Comu la vecchia vitti accussì, cci dissi: — «Senti: nun ti pozzu fari nenti, cà si' figghiu di Re; ma ti mannu 'na gastima: chi nun ti pozzi maritari fina chi nun trovi a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu!» Lu picciriddu, scartru, pigghia un fogghiu di carta e si scrivi sti paroli di la vecchia; li sarvò 'nta lu casciuni e 'un ni parrò cchiù. Arrivannu a l'etati di dicidott'anni, lu Re e la Riggina lu vulevanu maritari; pinsò iddu la gastìma mannata di la vecchia, e pigghiò lu pizzuddu di carta e dissi: «Ah! s'io nun trovu a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, io nun mi pozzu maritari!» Quannu cci parsi a iddu, si licinziau di sò patri e sò matri e si misi a caminari sulu comu sulu. Camina chi camina, cci passàru misi senza truvari a nuddu. 'Na siritina stancu e dispiratu cci scura 'nta 'na campagna cu 'na gran casa 'nta lu menzu.

A punta di jornu, quantu vidi vèniri 'na Mamma-dràa, longa e grossa ca facia scantari; e chiama: — «Bianca-comu-nivi-rossa-comu-focu, calami ssi trizzi quantu acchianu!» Comu iddu cci senti diri accussì, si 'ntisi vèniri lu cori; dissi «Ccà è!» Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu cala li so' trizzi longhi longhi ca nun finianu mai; la Mamma-dràa afferrasi a ddi trizzi, e si nn'acchiana. Manciò bedda pulita, e chiddu stava a li vigghi ammucciatu sutta un arvulu. La 'nnumani la Mamma-dràa scinníu, e iddu comu la vitti nèsciri, niscíu di l'arvulu e misi a diri: «Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, calami ssi trizzii quantu acchianu!» Idda cridènnusi ch'era sò matri, (ca a la Mamma-dràa la chiamava matri) si sciogghi li trizzi, e lu Riuzzu tincu tincu si nn'acchiana. Comu acchiana cci dici: — «Ah! suruzza mia, quant'haju travagghiatu pi viniriti a truvari!» E cci cunta la gastìma mannata di dda vecchia quann'iddu avia ancora sett'anni.

Idda lu risturau, cci detti a manciari e poi cci dissi: — «Vidi ca si veni la Mamma-dràa e ti trova ccà, ti mancia; ammùcciati.» Veni la Mamma-dràa, e la Riuzzu s'ammucciau.

La Mamma-dràa cci misi a diri: «Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, calami ssi trizzi quant'acchianu!» — «Veni, veni, matri mia!» e Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu curri (ca cchiù si la pigghiava cu lu bonu). Cci cala li trizzi, la Mamma-dràa acchianò. Cci fa attruvari lu manciari lestu; manciau; ddoppu chi manciau, la fici viviri assai, la fici 'mmriacari. Quannu la vitti bella tipa tipa cci dissi — «Matri mia, pi io nèsciri di ccà, ch'avirria a fari? No ca io vurrissi nèsciri, cà io vogghiu stari cu vui; ma pi 'na cusiritati. Dicitimillu!» — «Pi tu nèsciri di ccà, cci dici la Mamma-dràa, chi cci voli? 'Nca tu ha' ncantari tuttu chiddu chi cc'è, pi quantu io perdu tempu. Io chiamu; a locu d'arrispunniri tu, m'arrispunni la sèggia, lu stipu, lu cantaranu. Quannu tu 'un cumparisci, io acchianu. Tu t'avissi a pigghiari li setti gghiòmmari di filu ch'io haju sarvati, quannu io vegnu e nun ti trovu, ti vegnu a'ssicutari; comu tu ti vidi assicutari, jetti lu primu gghiòmmaru e accussì pi l'àutri; ma io sempri ti jùnciu fina chi jetti l'urtimu gghiòmmaru.»

Idda 'ntisi tuttu lu dittatu di la Mamma-dràa, e si la sarvò; si tinni 'n campana. La 'nnumani la Mamma-dràa niscíu, e Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu cu lu Riuzzu ficiru zoccu avìanu a fari. Girau pi tutta la casa: — «Tavulinu, si veni mè matri, arrispùnnicci tu; seggi, si veni mè matri, arrispunnìticci vui; cantaranu, si veni mè matri, arrispunnicci tu;» e accussì 'nfatau tutta la casa; e cu lu Riuzzu niscèru e scapparu, ca mancu si vittiru vulari. S'arricogghi la Mamma-dràa, e chiama: «Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, calami li trizzi quantu acchianu!» Arrispunni lu tavulinu: — «Veni, veni, matri!» Stava un pizzuddu, e comu 'un cumparía nuddu a pigghialla, idda ripricava: «Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, calami li trizzi quantu acchianu!» Arrispunni la sèggia: — «Veni, veni, matri.» Aspetta n'àutru pizzuddu e 'un cumparisci nuddu; chiama arreri; arrispunni lu cantaranu: — «Veni, veni, matri.» E 'nta stu stanti chiddi, li ziti, currianu. Quannu 'un cci fu cchiù cu' arrispunniri, grida la Mamma-dràa: — «Tradimentu! Tradimentu!» Metti 'na scala e acchiana. Comu acchiana e nun vidi a idda, e nun vidi mancu li gghiòmmari: — «Ah scilirata! mi nn'haju a vìviri lu sangu!» A lu ciàuru a lu ciàuru, misi a curriri a la vota d'iddi. L'avvistau.

Comu l'avvistau, grida: — «Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, vôtati quantu ti viju.» (Cu' s'avia a vutari! ca si si vutava, arristava 'ncantata!).

Quannu fôru di curtu e curtu, Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu jittau lu primu gghiòmmaru di filu; e subbitu cumpari 'na muntagna àuta àuta. La Mamma-dràa 'un si cunfusi; acchiana, acchiana fina chi quasi iju a 'gghiùnciri arreri a chiddi dui. Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu vidennusilla di curtu e curtu, jetta lu secunnu gghiòmmaru, e subbitu accumparisci 'na chianura para para di rasola e di punti di cutedda. La vecchia tutta tagghiata, tutta fracassata, cci curria pi dappressu chiuvennu sangu.

Quannu Bianca-comu-nivi si la vitti arreri vicinu, jetta lu terzu gghiòmmaru, e cumparisci un ciumi ca facia scantàri. La Mamma-dràa si jetta 'nta ddu ciumi, e cu tuttu ca era menza morta e menza viva sempri curreva. Poi n'àutru ghiòmmaru, e cumparisci 'na funtana cu tanti vìpari, poi tant'àutri cosi; all'urtimu morta e stanca appuntò, e cci manna 'na gastìma a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu e cci dici: — «La prima vasata chi la Riggina cci duna a sò figghiu, chi lu Riuzzu si pozza scurdari di tia!» Accussì, 'un putennu cchiui, cci scattò lu ciatu, e muríu la Mamma-dràa.

Camina camina, iddi arrivanu a un paisi vicinu a lu palazzu di lu Riuzzu; lu Riuzzu cci dissi a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu: — «Sai chi ti dicu? 'un ti moviri di ccà, ca tu si' scumitulidda, io ti vaju a pigghiu li robbi, e accussì tu cumparisci davanti di mè patri e di mè matri.» E idda arristò.

Quannu la Riggina lu vitti cumpàriri, si jetta pi vasallu. — «Matri mia, dici lu figghiu, haju fattu un vutu ca nun m'haju a fari vasari. È vutu ch'haju fattu.» Povira matri, 'nsiríu. 'Na nuttata mentri iddu durmia, la matri ca spinnava pi dàricci 'na vasata, va e si lu vasa. Vasàrisi a sò figghiu, e iddu scurdàrisi a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu, fu tutt'una.

Lassamu a lu Riuzzu cu sò matri, e pigghiamu a dda povira giuvina, ch'arristau 'mmenzu la strata senza sapiri unni si truvava. La scontra 'na vecchia, e vidi sta povira giuvina, bedda quantu lu Suli, chi chiancía: — «Chi hai, figghia mia?» — «E ch'haju ad aviri? io mancu lu sàcciu comu m'attrovu ccà!» — «Figghia mia, nun ti cunfunniri; venitinni cu mia;» e si la porta a la casa. Sta picciotta era virtuusa di manu, e lu fataciumi l'avia. Facia cosi, e la vecchia li java a vinniri; accussì campava idda e campava puru la vecchia. Un jornu cci dissi a la vecchia, ca vulia dui pizzuddi vecchi di lu Palazzu pi 'na cosa ch'avia a fari. Chidda va a Palazzu; a palazzu misi a 'ddimannari sti pezzi; e tantu fici e tantu dissi, pi fina chi li capitau. La vecchia avia dui palummi, masculu e fimmina, e cu sti pezzi Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu vistiu sti palummi accussì graziusi quantu ca eranu la maravigghia di cu' li vidianu. Pigghia la picciotta sti palummi, cci parra a l'aricchia e cci dici: — «Tu si' lu Riuzzu; e tu si' Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu. Lu Re è a tavula chi mancia, vuàtri vulati, e cuntàticci tuttu chiddu ch'aviti passatu.»

Mentr'eranu a tavula chi manciavanu lu Re, la Riggina, lu Riuzzu e tutti quantu, tràsinu sti belli palummi e posanu supra la tavula. «Chi su' belli!» Tutti misiru a fari un preu granni. Accumenza la palumma chi figurava di Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu: — «Cci pensi, quann'eri nicu, ca tò patri prummisi 'na funtana d'ògghiu e 'na funtana di vinu pi nàsciri tu?» E lu palummu arrispunniu: — «Sì, ca cci pensu.» — Cci pensi a dda vecchia ca cci rumpisti la quartaredda cu l'ogghiu? cci pensi?» — «Sì, cci pensu» cci facia lu palummu. — «E cci pensi a la gastìma chi ti mannò idda, ca 'un ti putivi maritari si 'un truvavi a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu?» — «Cci pensu» facia lu palummu. 'Nsumma la palumma cci misi a rigurdari tuttu chiddu chi cci avia passatu. All'urtimu, cci dici: — «E cci pensi ca la Mamma-dràa l'avivi di ' ncoddu e ti mannò 'na gastìma, ca la prima vasata chi ti dava tò matri t'avevi a scurdari a Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu?» Quannu arrivò a la vasata, lu Riuzzu s'arrigurdò di tutti cosi; e lu Re e la Riggina taliavanu comu li locchi a sèntiri parrari sti palummi.

Com'hannu finutu stu discursu, sti palummi cci hannu fattu 'na bella rivirenza, e si nn'hannu vulatu. — «Olà! Olà! viditi unni vannu sti palummi; viditi unni vannu!» Li servi affaccianu; e vidinu ca sti palummi si jeru a pusari supra 'na casuzza di campagna. Lu Riuzzu curri e va nna sta casuzza, e attrova Bianca-comu-nivi-russa-comu-focu. Quannu la vitti, si cci accicciò a lu coddu: — «Ah! soru mia, quantu ha' patutu pi mia!» Accussì a manu a manu la vesti pulitissima; tira a Palazzu. A Palazzu, allura chi la vidi la Riggina: — «Oh! chi biddizza!» dici. Strincèru li cosi, ficiru li capituli; e si 'nguaggiaru e si spusaru.

Iddi arristaru filici e cuntenti, E noi semu ccà e nni stricamu li denti.


Text viewBook