Folk Tale

Li figghi di lu cavuliciddaru

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
ATU707
LanguageSicilian
OriginItaly

'Na vota cc'era un cavuliciddaru ca si chiamava lu zu Peppi. Chistu avia tri figghi fimmini, chi si campavanu cu lu filari. Un jornu 'nta di l'àutri cci morsi lu patri; ristaru sti tri picciotti suli. Lu Re a la sira java attintannu darreri li porti, e sintia 'na lutta 'nta tutti tri, ca la granni dicia: — «S'io fussi mugghieri di lu Cridinzeri, c'un bicchieri d'acqua darria a biviri a tutta la Curti, e nni farria arristari:» Si vôta la secunna: — «E io si fussi mugghieri di lu Cunservaturi di la robba di palazzu, cu 'na balla di pannu vistiria a tutta la sirvitù e nni faria arristari.» Si vôta la nica: — «E s'io fussi mugghieri di lu Re, io cci facissi tri picciriddi: dui masculiddi cu li puma 'mmanu, e 'na fimmina cu la stidda 'n frunti....»

Lu Re s'arritirò a la casa; lu 'nnumani matinu pigghia e manna a chiama a tutti tri. Puvureddi, si cunfunneru; veni lu Re e cci dici: — «Nun vi scantati: vuàtri m'aviti a diri zoccu dicistivu assira 'nta la vostra casa.» Si vôta la granni e dici: — «Maistà io dissi: Si io fussi mugghieri di lu Cridinzeri, c'un bicchieri d'acqua darria a biviri a tutta la Curti, e nni farria arristari.» Si vôta lu Re: — «A li provi!» Ha chiamatu un biccheri d'acqua: — «Fa li provi!» La picciotta duna a biviri a la sirvitù, e cci duna a biviri a tutti; e arristò acqua. — «Bravu! cci semu!» Ha chiamatu a lu Cridinzeri: — «'Nguaggiatillu; chistu è tò maritu.» — «A tia ora» cci dici a la secunna. — «Maistà, io dissi ca s'io fussi mugghieri di lu Cunservaturi di la robba di palazzu vistirria a tutta la sirvitù, e nni farria arristari.» — «A li provi!» dici lu Re; manna a pigghia 'na balla di pannu, e idda, la picciotta, subbitu cci ha tagghiatu lu vistitu pi tutta la sirvitù, e pannu nni arristau. — «Brava! dissi lu Re; cci semu!» Ha chiamatu a lu Cunservaturi di la robba: — «'Nguaggiatillu; chistu ora è tò maritu. — Jamu a tia» cci dici a la cchiù nica. — «Maistà, io dissi ca si io fussi mugghieri di lu Re, io cci facissi tri picciriddi: dui masculiddi cu li puma 'mmanu, e 'na fimmina cu la stidda 'n frunti.» Si vôta lu Re e dici: — «Si chistu si virifica, tu addiventi Riggina; si nun si virifca, tu vai a la morti.» A mumentu lu Re ha pigghiatu e si l'ha 'nguaggiatu.

Passannu 'na pocu di jorna, cuminzò la 'nvidia di li soru: — «Taliati, dicianu, idda havi a esseri Riggina, e nui avemu a esseri servi!» E 'ncuminzau l'òddiu. Passa tempu, la Riggina niscíu gràvita. Quannu cci vulia, semperazia, du' misi a parturiri, lu Re appi 'ntimata 'na guerra; e lu Re appi a pàrtiri. Prima di pàrtiri lassa 'na pirsuna 'ncaricata e cci dici: — «Mè mugghieri è vicina a parturiri; s'idda fa tri picciriddi, dui cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti, e vui sicutati a rispittalla di Riggina; masinnò scrivitimi, e io vi mannu a dicu zoccu aviti a fari.»

Partíu e si nni iju a la guerra. Li pirsuni cchiù fidati di la Riggina cu' putianu essiri? li soru. Vennu li dogghi a la Riggina: iddi fôru chiamati e jeru nn'idda. S'appattanu cu la mammana, ca si nascìanu picciriddi, avianu a spiriri, e cci avianu a mettiri canuzzi. Sgrava la Rigginedda, e fa tri picciriddi: dui cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti. Finennu di sgravari e passau lu duluri, si vôta la Rigginedda cu la mammana: — «Cummari, io chi fici? — «Tri canuzzi, Maistà» — «Tri canuzzi?! ma io cci 'ntisi fari 'nguà!» — Fantasia, Maistà».

La mammana s'ha pigghiatu li tri 'nnuccenti. Lu 'ncaricatu scrivi a lu Re: — «Maistà, La Riggina ha fattu tri canuzzi: risurviti zoccu s'havi a fari.» Lu Re sintennu sta notizia dici: — «Pi quinnici jorna sustinitila; ddoppu quinnici jorna mittitila a lu cintimilu.»

Lassamu a lu Re e pigghiamu a la mammana. Idda cu ddi 'nnuccinteddi si nni ha nisciutu fora la porta, dicennu: — «Chisti cci li fazzu manciari a li cani.» E li pusau. Mentri sti picciriddi eranu pusati, passanu, e passanu tri fati: «Oh chi su' beddi sti picciriddi!» dicinu. E si nni prijavanu. Mentri si nni prijavanu, dici una: — «E chi cci lassamu a sti picciriddi pi donu?» Si vôta una e dici: — «Io cci mannu 'na cerva pi nutricalli a tutti tri.» Si vôta l'àutra: — «E io cci dugnu 'na vurza ca quantu voti si grapi e chiuj tanti voti duna dinari.» — «E io, dici la terza, cci dugnu un aneddu, ca quannu hannu 'na dispiacenza tutti tri, st'aneddua s'havi a canciari di culuri.» E si nni jeru.

La cerva accuminzò a nutricari sti picciriddi; e li picciriddi javanu criscennu a ura ed a puntu; e sò patri a la guerra. Passa un annu, passa dui, passa tri; addivintaru grannuzzi. Veni lu patruni di la cerva; dici: — «Vuàtri ora siti grannuzzi, chi putiti stari cchiù ccà?» — «E bonu, dici unu di li frati: Ora vaju 'n cità, e vaju a locu 'na casa.» — «Avverti, cci dici la cerva: s'ha' a lucari 'na casa, l'ha' a lucari 'n facci lu Palazzu di lu Re.» Accussì fici, trasíu in cità, e lucau lu palazzu. Dinari nn'avia; pagò sutta lu bottu. Accumenza a'ccattari seggi, letti, divani: una di tuttu. S'armau 'na casa comu avissi statu pirsuna riali: carrozzi, cavalli, e tuttu chiddu chi cc'era bisognu. Li ziani comu vittinu a sti tri giuvini, figuramunni lu spaventu! — «Vivi su'!» (dicinu). 'Un putìanu falliri, ch'avianu, chiddi li puma 'mmanu, e la fimmina la stidda 'n frunti. Mannaru a chiamari la mammana: — «Cummari, com'è sta cosa? li nostri niputi vivi?» La mammana pustía quannu li frati nisceru, e acchiana quannu la picciotta era sula; e va comu cci avissi jutu a fari visita a casa nova.

Allura ca trasíu: — «Chi cc'è, figghia mia; comu si'? Ora si bedda filici, è vero? 'Un ti manca nenti. Ma sa' chi cci vurrissi pi tu essiri vera filici? Cci vurrissi l'acqua ch'abballa. Si li to' frati ti vulissinu beni, chista t'avissiru a pigghiari.» Stetti un mumentu, si lincinziau e si nni iju.

S'arricogghi lu frati, e idda cci dissi: — «Ah! frati mio, si tu mi vurrissi bèniri, m'avissi a jiri a pigghiari l'acqua ch'abballa.» — «Sì, ca cci vaju, suruzza mia.» Lu 'nnumani matinu si 'nsedda un bellu cavaddu e parti. Mentri caminava scontra un rimitu: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti, vai figghiu mio; ma puru va avanti ca trovi cchiù vecchiu di mia.» Camina, camina; scontra n'àutru rimitu; — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti vai, figghiu mio; ma puru va' avanti, ca trovi cchiù granni di mia.» Camina, camina, trova n'àutru rimitu cchiù vecchiu di l'àutri cu 'na varva bianca ca cci scinnía sina a li pedi:— «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti vai figghiu mio; ma talè ch'ha' fari: — La vidi ssa muntagna? Ha' a jiri 'nta ssu pizzu di muntagna; ddà trovi 'na gran chianura, e trovi un casinu c'un bello purtuni. Vidi ca davanti lu purtuni cci sunnu quattru giaanti cu li spati a li manu; grapi l'occhi nu sgarrari, pirchì si sgarri, finíu! Quannu hannu l'occhi chiusi nun tràsiri, sai! quann'hannu l'occhi aperti, trasi. Cc'è un purtuni: si lu trovi apertu nun tràsiri; si lu trovi chiusu, ammutta e trasi. Poi trovi quattru liuna; quann'hannu l'occhi chiusi, nun tràsiri; quann'hannu l'occhi aperti, trasi, e comu trasi trovi l'acqua ch'abballa.» Lu picciottu si licinziau cu lu rimitu, chiàntasi a cavallu, e appizza.

La soru ogni mumentu guardava l'anedda pi vidiri si la petra si canciava di culuri, e comu vidia l'aneddu bonu, stava 'n sonnu-paci. Passannu 'na pocu di jorna, lu picciottu arriva a la muntagna, e vidi lu palazzu, e davanti, li quattru giaànti. Avianu l'occhi chiusi, e lu purtuni era apertu: «Mai, dici, un pò essiri...» Si metti a lu trattettu, aspittannu. Comu li giaànti graperu l'occhi, e lu purtuni si chiuiju, trasi; aspetta ca li liuna grapianu l'occhi, e trasi. Trasi, e trova l'acqua ch'abballa; nesci li buttigghi e si li jinchi. Aspetta ca li liuna grapìano l'occhi, e scappau.

Lassamu a iddu chi torna a la casa, e pigghiamu a li ziani, ch'eranu cuntenti ca lu niputi 'un s'arricugghía. Avennu passatu 'na pocu di jorna, la soru vidi spuntari a lu frati. S'abbrazzaru e si vasaru; e subbitu hannu fattu fari dui palangàri d'oru e cci mettinu l'acqua ch'abballa: di 'na palangàra satava e java nni l'àutra palangàra. Affaccianu li ziani: — «Ah! e comu fici iddu pi capitari st'acqua!» E chiamanu a la cummari. La cummari comu lassa a chisti, si pripara p'acchianari nna la picciotta; aspetta ca nèscinu li frati e cci acchiana: — «Lu vidi ch'è bella l'acqua ch'abballa! ma sa' ora chi cci voli? lu pumu chi sona.» E si nni iju. Veni lu frati: — «Fratuzzu mio, si tu mi vô' beni, lu sa' chi mi ha' a pricurari? lu pumu chi sona.» — «Sì, soru mia, ca ti lu vaju a pigghiu.»

Lu 'nnumani matina, munta a cavaddu e parti. Va nni lu primu rimitu.— «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi lu pumu chi sona.» — «Guai ha' a curriri. Passa avanti, ca cc'è cchiù vecchiu di mia» Passa avanti; e 'ncontra n'àutru rimitu. — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi lu pumu chi sona.»— «Vih! lu pumu chi sona è sfirniciusu; ma talè ch'ha' fari: acchiani nna la muntagna, guàrdati di li giaànti, di lu purtuni, di li liuna; poi trovi 'na purticedda, ddà cc'è 'na fòrficia: si la fòrficia è aperta, e tu passi; si la fòrficia è chiusa nun t'arrisicari. Vattinni!» Iddu tira avanti: a quattru corpa fu 'nta la muntagna; truvau tutti cosi prupizii, e si 'nfilau. Quannu vitti gràpiri li fòrfici, trasíu. Comu trasi vitti un arvulu spittaculusu, e a la cima un pumu. S'arrampica, e acchiana. Lu pumu era 'nta la vera cima, e la cima si stuccava ora di ccà ora di ddà. Quannu cci vinni 'n drittu filu, accarpa la rama, e pigghia lu pumu. Truvò tutti cosi prupizii, chiàntasi a cavaddu e torna a la casa.

Comu portò stu pumu, stu pumu facia un sonu!... Li ziani già cuntintuni ca lu niputi mancava; comu lu vittiru si 'ntisiru càdiri la casa di supra. Chiamanu la cummari; e la cummari pustiau quannu li frati nun cc'eranu. Comu s'addunò ca li frati nisceru, trasi e cci va a fa visita a la picciotta. — «Lu vidi chi è bellu! l'acqua chi abballa, lu pumu chi sona! ma si tu arrivi a vìdiri l'aceddu chi parra, tu nun ha' chi vìdiri.» — «E bonu, cci dici la picciotta, ora videmu si mè frati mi lu pigghia.»

Veni lu frati: — «Fratuzzu mio, mi lu vò' jiri a pigghiari l'aceddu chi parra? Ddocu pari si mi vô' beni.» — «Sì, soru mia.»

Si metti a cavaddu e parti. Junci a lu primu rimitu: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi l'aceddu chi parra.» — «Ih! figghiu mio, ddocu ha' guai. Ma va avanti ca cc'è cchiù vecchiu di mia.» Arriva a lu secunnu rimitu; e iddu lu manna nni chiddu chi vinía appressu. Junci nni lu cchiù vecchiu di tutti, e iddu cci dici: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'aceddu chi parra.» «'Nca talè chi ha' a fari. Va' nni la muntagna: trasi 'nta lu palazzu; trovi tanti statui, poi un jardinu; e 'nta lu menzu 'na vasca, e ddà supra l'aceddu chi parra. Si iddu t'avissi a diri cosa, 'un t'arrisicari a'rrispunniri. Cci scippi 'na pinna di l'ali, l'abbagni 'nta lu pignateddu, e poi l'unti a tutti ddi statui.... Grapi l'occhi e 'un cci vol'àutru.» Si licinziau; la strata la sapía; a quattru corpi fu 'nta lu palazzu. Trasi e vidi lu jardinu, e 'nta lu menzu la vasca. L'aceddu comu lu vidi:— «Chi cc'è, cavaleri, vinisti?... Vinisti pi pigghiari a mia?... Ma cci la sgarrasti.... Li to' ziani t'hannu mannatu a morti, e tu ha' a'rristari ddocu; tò matri è misa a la ciutimulu....» — «Mè matri a lu ciutimulu!?» E comu dici accussì, subbitu arristò statua comu tutti l'àutri.

La soru guarda l'aneddu, e la petra addivintau cilesti: — «Ah!» dici; e si parti l'àutru frati. Passa lu primu rimitu. — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiari l'aceddu chi parra.» — «Eh! cavaleri cavaleri, vai a la morti; ma passa avanti, ca cc'è cchiù vecchiu di mia.» Va avanti e scontra a n'autru rimitu; la stissa cosa. Veni lu cchiù vecchiu, e cci dici tuttu tal'e quali cci avia dittu all'àutru frati. Lu picciottu parti cu stu latinu e va supra la muntagna. Trova li giaànti cull'occhi aperti, e trasi; trova li purtuna chiusi, e trasi, aspetta ca li liuna si grapianu l'occhi, e trasi; si 'nfila pi la purticedda, e comu vidi li fòrfici aperti si 'nfila; e si trova 'mmenzu lu jardinu cu li statui, la vasca e l'aceddu chi parra.

Jamu a li ziani ca videvanu mancari li dui niputi, ed eranu cuntintuni. La soru talía l'aneddu, e l'aneddu s'avia rischiarutu arreri. Comu l'aceddu vidi cumpàriri lu picciottu cci dici: — «Lu vidi tò frati unn'è misu? Tò matri è misa a lu cintìmulu.» — «Ih! mè matri a lu cintìmulu è misa?» E comu iddu dici accussì, addivintò statua.

La soru talía l'aneddu e l'aneddu addivintò niuru. Povira picciotta 'un avennu cchiù chi fari, si vesti di paggettu e parti. Camina camina, junci a lu primu rimitu. — «Unni vai, bonu giuvini?» — «Vaju nni l'aceddu chi parra.» — «Guai, figghiu mio! Ma va avanti, ca trovi cchiù vecchiu di mia.» Va nni lu secunnu, la stissa cosa; va nni lu terzu; e iddu l'allatinau e poi cci cunchiusi: — «Grapi l'occhi, ca si tu quannu l'aceddu parra cci arrispunni, tu cci appizzi lu còriu. Sta' avvirtenti, figghiu mio.» Si licinziau e partiu. Quannu cci vinni 'n drittu filu trasíu sina a lu jardinu. L'aceddu comu lu vitti: — «Ah! puru tu ccà si'? Ora tu addiventi comu li to' frati; li vidi? unu, e dui; e tu, facìti tri.... Tò patri a la guerra... Tò matri a lu cintìmulu.... Li to' ziani guadiscinu.» Ma idda nun si smossi; e lu lassava cantari. Quannu iddu 'un appi cchiù chi cci diri, abbattiu; comu idda lu vitti abbattiri, curri, l'afferra, cci scippa 'na pinna di l'ali e l'abbagna 'nta lu pignateddu, e lu primu pinseri chi appi, cci passò la pinna 'nta li naschi, e li so' frati arrivinniru; poi fici lu stissu cu tutti l'àutri statui, poi cu li liuna, poi cu li giaànti, sinu ca arrivisceru tutti. Si pigghia a li so' frati, e comu iddi nescinu, tutti ddi signuri, principi, baruni, figghi di Re, cci javanu facennu 'na gran festa.

A lu vutàrisi, spiríu lu palazzu; li rimiti spireru, (cà eranu li tri fati): tornanu a la citati. A la sira, vennu li cammareri: festa: Lu 'nnumani matina mannanu a chiamanu a n'arginteri e fannu fari 'na catinetta d'oru, e 'ncatinanu l'aceddu. Affaccianu li ziani e 'nta lu finistruni vidinu l'acqua ch'abballa, lu pumu chi sona, e l'aceddu chi parra. — «Bona! dicinu iddi; ora vennu li veri guai.» Eccu l'aceddu: — «Patruna!» — «Chi vôi, aceddu?» — «Chiama a li to' frati.» — «Chi vôi aceddu?» — «V'aviti a fari 'na gran carrozza cchiù galanti di chidda di lu Re.» E a corpu fu fatta. — «V'aviti a fari lu sirviziu pi vintiquattru vulanti!... V'avitì a fari lu sirviziu di cucchieri e di criati cchiù riccu assai di chiddu di lu Re.» E subbitu sti così fôru fatti. Li ziani vidennu sti cosi; cchiù si facianu li vudedda fradici. Veni e veni lu Re di (da) la guerra. Cci dettiru li sùggiti tutti li nutizii di lu Regnu, e lu menu chi cci parraru fu di la mugghieri e di li figghi.

Un jornu lu Re affaccia a lu finistruni e vidi sta casa muntata a la vera 'ngranni. — «E ccà cu' cci stà?» E risposta 'un cci nni dava nuddu. Va pi vidiri poi e vidi sti tri picciotti: dui masculi cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti. — «Gèsu! si 'un sapissi ca mè mugghieri fici tri cani, io dirría ca chisti su' me' figghi!» N'àutru jornu affaccia, e si guadía l'acqua, e lu pumu; e l'aceddu 'un parrava. Ddoppu chi 'ntisi tutta la musica, si vôta l'aceddu: — «Chi vi nni pari, Maistà?» Lu Re allucchíu a vidiri l'aceddu chi parrava; dici:— «E chi m'havi a pàriri? su' cosi maravigghiusi.» — «E cc'è cchiù maravigghiusu; cci dissi l'aceddu. Aspittati.» — E chiama: — «Patruna! chiamati a li vostri frati. Ccà cc'è lu Re: 'mmitàmulu pi Duminica; vi piaci?» — «Sì sì,» dicinu tutti. Si vôta lu Re: — «Sì, aceddu, vegnu.» La Duminica l'aceddu fici fari un gran pranzu, e vinni lu Re. Lu Re li guardava e battía li manu: — «'Un mi nni pirsuadu: mi parinu li me' figghi.» Firría la casa, alluccutu di li gran ricchizzi. — «A tavula!» A tavula. Mentri manciavanu, si vôta lu Re: — «Aceddu, tutti parranu, e tu sulu 'un parri?» — «Eh! Maistà, sugnu malatu. Duminica sugnu bonu, e parru: e vegnu a manciu a lu vostru palazzu cu sti signuri. Cci piaci?» — «Sì, aceddu.» L'àutra Duminica, l'aceddu chiama la patruna e cci dici ca s'avianu a vèstiri di li megghiu abiti. Quannu fu ura si nni scinneru vistuti a la riali, e si purtaru l'aceddu. Lu Re cci fa girari lu palazzu, e cci facía tanti cirimonii. Li ziani, morti. Fu ura di tavula, s'assittaru. — «Va aceddu, cci dici lu Re, tu mi prummittisti, ch'ha' a parrari; ora nenti dici?» E l'aceddu cci cunta tuttu lu fattu di quannu iddu avia jutu a'ttintari darreri la porta sina a quannu la povira picciotta fu misa a lu cintìmulu; poi cci dissi: — «Chisti su' li figghi vostri; e vostra mugghieri è misa a lu cintìmulu chi sta murennu.» Lu Re comu senti tuttu chistu si jetta a'bbrazzari li figghi; scinni jusu e va a trova a la povira mugghieri ca stava murennu, cu la peddi e l'ossa. Si cci addinòcchia davanti e cci addumanna pirdunu. Chiama a li so' cugnati e a la mammana e si li fa vèniri davanti; poi cci dici a l'aceddu: — «Aceddu, tu ch'ha' cuntatu lu tuttu, duna ora la sintenza.» — «Vuliti la sintenza, Maistà? — A la mammana facìtila jittari di lu finistruni appinninu; e a li vostri cugnati facìtili calari 'nta 'na quadara d'ògghiu.» Lu Re accussì fici: e subbitu chidda fu sdirrubbata di lu finistruni e chiddi jittati 'nta la quadara. Lu Re 'un stancannu mai d'abbrazzari a la mugghieri. Poi l'aceddu si nni iju, e lu Re e sò mugghieri e li so' figghi si guaderu la santa paci.

Iddi arristaru filici e cuntenti,

E nui semu ccà e nni stricamu li denti.

Palermo.


Text viewBook