Folk Tale

La Jisterna

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

'Na vota cc'eranu tri figli di Re. Dui di sti figli di Re si nni javanu pi cacciari, e a lu frati nicu nun si lu vulianu purtari. La mamma 'na vota cci dici: — «Ora purtativillu, a lu picciriddu.» Li figli nun si lu vosiru purtari, e lu picciriddu cci iju d'appressu e si l'appiru a purtari. Agghicatu 'nt'ôn bellu chianu, truvaru 'na bella jisterna; hannu pigliatu e s'hannu misu a manciari pi fari culazioni; e lu nicu cu iddi. Arrivannu ca finieru, dissi lu granni: — «Ora jittamulu ccà intra sta jisterna a stu picciriddu ca nu' 'un nni lu putiemu purtari. Poi si vôta cu lu fratuzzu: — «Salvaturi, cci vô' scinniri 'nta sta jisterna ca cc'è la truvatura?» Lu picciriddu dici sì, e lu calàru. Arrivannu ca stu picciriddu scinníu 'nta dda jisterna, truvau tri belli càmmari, e cc'era 'na vecchia: — «Chi vai furriannu a sti parti?» Arrispunni lu picciriddu: — «Vaju furriannu pi nèsciri a vui di ccà intra; datimi lu latinu com'haju a fari.» Arrispunni la vecchia: — «Vidi ca ccà cci sunnu tri figli di Re; ca l'havi 'n putiri lu magu, grapi l'uocchi.» — «Vui nun vi curati: datimi lu latinu com'haju a fari; ca io nu mi scantu..» — «Tuppiàti darreri ssa porta.» Iddu tuppiau, e affacciau la figlia d'un Re. — «E cui ti cci ha purtatu ccà?» — «Io haju vinutu a libirari a vuàtri; dammi lu latinu com'haju a fari.» — «Te' ccà stu pumu; passa nni sta porta ca cc'è mè soru ca ti pò dari cchiù latinu di mia.» (La pumu cci lu dava pi rigòrditu). Agghicau a chidda porta, tuppiau e affacciau 'n'âtra giuvina. E sta giuvina ha pigliatu un granatu: — «Te' stu rigòrditu; passa appressu sta càmmara e tuppía, ca cc'è mè soru ca ti duna cchiù latinu di mia.» Iddu si pigliau lu granatu e iju a tuppiari a l'âtra porta; affacciau l'urtima soru.... — «Ah! Salvaturi (ca idda lu canuscíu cu' era) e chi vinisti a fari?» — «Io haju vinutu pi libirari a vuàtri; dammi lu latinu comu haju a fari.» Ha pigliatu la picciotta e cci ha datu 'na crûna; dici: — «Te' ccà; cu' sa si tu ha' bisognu» dici: cumannu! cumannu! e la crûna ti siervi. Trasi, e mància; te' ccà sta buttigliedda; vidi ca lu magu è 'ntra l'alzàrisi; t'ha' a jiri a mettiri arreri 'na porta; vidi ca iddu comu si sdruviglia, ti dici: — «Chi vinisti a fari?» Tu cci rispunni: Haju vinutu pi guerreggiari cu vassía, ma 'na cosa cc'è di pattu, ca si aviemu a guerreggiari, vassía s'havi a pigliari un cavaddu cchiù picciriddu, e la spata cchiù picciula, e a mia m'havi a dari un cavaddu cchiù àutu e 'na spata cchiù longa, pirchì io sugnu cchiù picciriddu.» Vidi ca ddà cc'è un cannòlu, chi dici: vivi vivi! nun t'arrisicari a viviri, ca ddà tutti li statui chi vidi sunnu cristiani, e hannu addivintatu statui viviennu di dd'acqua; quannu ha' siti, pigli la buttigliedda, e di latu di latu vivi.»

Cu stu latinu stu picciottu ha jutu a tuppiari. 'Nta stu mentri s'alzau lu magu, e cci dici: — «E chi vinisti a fari ccà?» — «Io haju vinutu pi guerreggiari cu vassía;» e cci fa tuttu lu discursu chi cci avía fattu la giuvina. Lu cannòlu chi dicía: vivi vivi! ma iddu nun vosi viviri. Si misinu a guerreggiari, e 'n' primu cuorpu cci fici satari la testa a lu magu. Ha pigliatu la testa e la spata e ha jutu nni li giuvini: — «Ddha', jamuninni; facèmunni la truscitedda e jamuninni, ca com'ora li me' frati sunnu a vucca di jisterna.»

Lassamu stari ad iddi; pigliamu a li so' frati.

Li frati comu lu calàru ddà intra, nni la jisterna, vutaru tunnu, e si nni jeru a Palazzu riali. Dici lu Re: — «E tò frati?» — «Lu pièrsimu 'nti un vuoscu, e nun l'âmu pututu asciari.» — «Prestu! o mi jiti a pigliari a mè figliu, o siti tuttidui dicapitati di la vita.» Hannu partutu li picciotti. Pi strata truvaru ad unu chi avia cordi e 'na campana; e cci l'hanno livatu. Comu hannu agghicatu a la jisterna hannu calatu la corda cu la campana; — «S'iddu è vivu, dicievanu tra d'iddi, sintennu la campana, acchiana; s'iddu è muortu, chi cci putiemu fari a lu papà?!» Comu càlanu la corda, Salvaturi fici acchianari a una a una tutti tri li Rigginotti. Comu assummau la prima, ch'era la granni, dici lu frati granni: — «Oh chi bedda picciotta! Chista è muglieri mia.» Comu assumma la secunna, dici l'àutru frati: — «E chista è mia!» La picciridda 'un vulia acchianari, e cci dicía a Salvaturi: — «Acchiana tu, Salvaturi, prima; ca li to' frati ccà ti lassanu, masinnò.» Iddu a diri no, idda a diri sì, appi a vinciri iddu, e acchianau la picciotta. Comu assummau, li frati si la piglianu, e lassanu a Salvaturi nni la jisterna; e si nni jeru a Palazzu. Lu Salvaturi ristau sulu ddà sutta, e 'un si nni discurríu cchiù. Agghicannu a Palazzu, li figli cci dicinu a lu patri: — «Patri, avemu jutu a circari a Salvaturi, ma nu lu pòttimu truvari; e aviemu truvatu a sti tri picciuotti, e ora nni vuliemu maritari cu iddi.» — «Io, dici lu granni, mi pigliu a chista;» — «E io, dici lu minzanu, mi pigliu a chista. E la nica la dati a quarchi àutru giuvini.» Lassamu a iddi e pigliamu a Salvaturi.

Comu Salvaturi si vitti sulu e scunsulatu si circò li sacchetti, e si tocca la pumu: — «Oh! pumiddu mio, e fammi nèsciri di ccà!» E di chi era ddà intra, s'attrova fora. S'ha partutu, e ha jutu a la sò cità. Lu scuntrà' n'argintieri; e st'argintieri si lu pigliau pi giuvini, dànnucci a manciari e a vèstiri. Stannu nni l'argintieri, mannau lu Re nni' st'argintieri pi fari 'na crûna pi lu figliu granni chi s'avia a maritari. — «Viditi ch'aviti a fari 'na crûna riali pi mè figliu! e dumani a sira mi l'âti a purtari.» Cci ha datu deci unzi e nni l'ha mannatu. Com'ha arrivatu a la casa, l'argintieri era tuttu cunturbatu, ca avía a fari la crûna 'nta pocu uri. Dici lu Salvaturi: — «Chi havi, nunnu, ca èni accussì cunturbatu?» Arrispunni lu patruni: — «Te' ccà sti deci unzi, ca ora io mi nni vaju 'n capu Chiesa, ca nun hannu chi mi fari.» (Ca a tiempi antichi, la chiesa guadía; ca cu' arrubbava, cu' ammazzava si nni java 'n capu Chiesa e nun avevanu chi cci fari) Arrispunni lu picciriddu: — «Ora quantu viju si la pozzu studiari io sta crûna. Apposta, pi nenti havi a stari mè nunnu 'n capu Chiesa?» Ha pigliatu e s'ha misu a fari sta crûna. E chi fici? niscíu lu pumu, e cci urdinau di fari 'na billissima crûna. Iddu martiddava, ma la crûna la feci lu pumu. Finuta, la prisintau a la nunna; la nunna, alluccuta cci l'ha purtatu a lu maritu. Comu l'arginteri si vitti libiratu di stari 'n capu Chiesa, iju nni lu Re. Lu Re, cuntenti, lu 'mmitau a la festa pi la sira. L'arginteri lu iju a cuntari a la casa; lu picciottu cci dissi: — «Nunnu, mi cci porta a la festa?» — «E comu ti cci portu ca si' nuduliddu? Appressu t'accattu li 'mmrogli, e quannu cc'è 'n'âtra festa, ti cci puortu.» Comu scattiàru li dui uri, lu arginteri si nni iju; lu Salvaturi piglia lu pumu: — «Oh, pumiddu miu, dunami 'mmrogli, e carrozzi e stafferi quantu vaju a viju spusari a' mè frati ed a mè cugnata.» Subitu fu vistutu di principi; acchiana a palazzu riali, e si va a 'nfila 'nti la cucina; piglia un billissimu vastuni, vitti spusari a sò frati ed a sò cugnata; e po' piglia a lignati a lu poviru argentieri e si nni iju.

Comu arrivà' intra, 'un si fici vidiri di sò nunna vistutu. Poi quannu era vistutu di casa si misi a 'spittari a lu nunnu. Comu junci l'argintieri: — «Muoru! muoru!» — «Chi havi, nunnu?» cci spija lu picciottu. — «E chi vogliu aviri! ca mentri era a la festa vinni un Principi cu tantu di lignu, e mi fici stari nìuru comu la pici.» — «Lu vidi nunnu! cci dici lu picciottu. Si vassía mi cci purtava a la festa, sta cosa nun cci succidía.»

Ddoppu jorna lu Re fici chiamari arreri a l'argintieri pi fàricci 'n'âtra crûna, cà s'avia a maritari l'àutru figliu: ma 'n tempu vintiquattr'uri, comu la prima. Lu stissu fattu chi fici cu la prima, fici cu la secunna l'argintieri e si nni iju 'n capu chiesa. Lu carusu cci fici la crûna; megliu e maggiuri di la prima; ma cu l'ajutu di lu granatu. L'argintieri lu purtà' a Palazzu, ma ddoppu la festa turnau a la casa cu li spaddi tutti nìuri, di li nirvati chi appi.

Appressu mannàru pi missaggiu pi la terza soru, la picciula. Idda pi risposta cci dissi: — «Cu' voli a mia, m'havi a 'spittari un annu, un misi e un jornu.» E la picciotta 'un si dava paci pinsannu ca lu Salvaturi 'un cumparía, cu tuttu ch'avía lu pumu, lu granatu e la crûna. Fici l'annu, lu misi e lu jornu, e si cunchièru sti ziti; e l'argintieri appi ordini di fari 'n'âtra bella crûna, cchiù bella di l'àutri, (mancu cosa ca la picciotta era strània, e la trattavanu peju di l'àutri). Lu argintieri jittà' li dinari chi cci detti lu Re, e pigliau la chiesa di pettu. Ha rispunnutu lu picciuttieddu: — «Nunna, vassía mi duna lu martieddu e lu cravuni, ca vaju a timpestu io si cci la pozzu fari sta crûna.» Comu si 'nchiuiju sulu, urdinau a la crûna 'nfatata ch'avia a fari 'na crûna megliu e maggiuri di l'àutri dui, ca avia a sèrviri pi iddu. Comu la crûna fu lesta, lu argintieri cci la purtau a lu Re, e lu Re arristau cu la vucca aperta a vìdiri sta bellissima crûna; e ammitau 'n'âtra vota a l'argintieri. L'argintieri si nni iju afflittu a la casa, pi lu scuantu ca cci assurbignàssiru arrieri li spaddi. Ma lu picciriddu nun si lu vosi purtari cu iddu. Lu Salvaturi comu lu vitti nèsciri, pigliò la crûna, e ordina carrozzi e àbiti di gran valuri. Comu agghicau a Palazzu 'nta la cucina nun cci trasíu. Avanti chi li ziti stavanu dicennu sissignura. — «Tinemu manu!» dici Salvaturi. Piglia lu pumu e dici: — «Chistu cu' mi l'ha datu?» — «Io», rispunni la mogli di lu primu figliu. — «E chistu?» dici mustrannu lu granatu. — «Io! cugnatu mio,» dici la muglieri di lu secunnu figliu. Poi nesci la crûna: — «E chista cu' mi l'ha datu?» — «Io, maritu miu» dici la nica ca si stava maritannu. E subbitu si spusau cu Salvaturi, «ca iddu, dici, m'ha libiratu di lu magu.» Lu zitu arristà' cu tantu di nasu; e si nn'appi a jiri; lu arginteri alluccutu, si cci jittà' a li pedi addumannannu pietà e misiricordia. Basta:

Iddi arristaru filici e cuntenti E nuàtri ccà senza nenti.


Text viewBook