Folk Tale

Don Giuvanni Misiranti

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Si riccunta ca cc'era 'na vota 'n Palermu stu Don Giuvanni Misiranti, ca lu jornu addisiava pani e la notti robba. 'Na jurnata, dispiratùni, niscíu fora la porta e dissi: — «O Sorti mia! e accussì m'abbannunasti!» e sduna a caminari. Mentri camina, trova 'na bella fava; càlasi e si la pigghia. Ddà vicinu cc'era un pitruni; Don Giuvanni Misiranti s'assetta. Dici: — «Ora io haju truvatu sta fava; ora la chiantu; e sta fava fa un pedi di favi, e nni vennu tanti vajàni. Sti vajàni li siccu; all'annu li chiantu 'nta li mignani, e mi fannu favi cu la pala.... A li tri anni mi pigghiu 'n gabella un jardinu; chiantu sti favi, e vidi quantu mi nn'hannu a fari! A li quattr'anni m'addùu un magasenu, e io addiventu un niguzianti grossu...»

Quannu cci parsi ad iddu si susi di lu balatuni e caminannu caminannu va fora porta S. Antuninu. Vidi 'na fila di magaseni, e 'na fimmina assittata davanti la porta di unu di chiddi. — «Bona donna, dici, si locanu sti magaseni?» — «Gnursì, cci arrispunniu dda fimmina; cu' si l'havi a 'dduari?» — «Lu mè patruni, cci dici Don Giuvanni Misiranti. Cu cu' hê essiri?» — «Cu la signura chi stà ccà susu.» Don Giuvanni pinsannu pinsannu va nn'un cumpari suo. — «Cumpari, cci dici, pi lu San Giuvanni 'un mi l'aviti a diri di no: m'aviti a 'mpristari pi vintiquattr'uri un vistitu vostru.» — «Gnursì, cumpari.» E Don Giuvanni s'ha vistutu di tuttu puntu sina a lu ralòggiu e a li 'nguanti. Poi va nn'un varveri e si va a fari frisari, e beddu pulitu va fora porta S. Antuninu. Comu vidi a la fimmina si finci un signuri e cci dici: — «Bona donna, avantieri vinni lu mè criatu pi 'nfurmàrisi si sti magaseni s'adduàvanu?» — «Sissignura, voscenza chi li voli vidiri ora? Voscenza veni ccà cu mia, ca l'accumpagnu nni la mugghieri di lu mè patruni.» E li voscenza jàvanu a pettu di cavaddu. Don Giuvanni, tuttu assignurinatu, acchiana susu cu la fimmina e trasi nni la patruna di li magaseni. Sta signura vidennu stu galantomu cu cappeddu, 'nguanta e catina d'oru cci fici tanti cirimonii; Don Giuvanni trasiu. Discursu porta discursu, trasi e trasi 'na bedda picciotta. Don Giuvanni alluzzau; dici: — «Chi cc'è sta signura a vossia?» — «Figghia,» cci dici la patruna. — «Schetta?» — «Schetta.» — «Cci haju piaciri: io puru sugnu schettu.» Ddoppu un pizzuddu, dici: — «Eppuru eppuru ca di lu nigoziu di li magaseni avemu a passari a chiddu di la figghia. La signura chi nni dici?» — «Tutti cosi ponnu succediri....» cci arrispunni la patruna.

Vieni lu maritu; Don Giuvanni si susi e lu rivirisci: — «Io sugnu patruni di terri mei, e vurría lucàrimi li tridici magaseni chi vui aviti, pi 'nchiuìricci favi, cìciri e lu restu di lu ricôtu. E si tantu nun vi dispiaci, io vurria pi mugghieri a sta figghia ch'aviti.» — «E vui comu vi chiamati?» — «Io mi chiamu Don Giuvanni Misiranti, Patruni di cìciri e favi, o tanti o quanti.» — «Dunca, Don Giuvanni, datimi vintiquattr'uri di tempu, ca vi dugnu risposta.» Don Giuvanni torna nni lu cumpari e si fici 'mpristari un àbbitu diffirenti; e la fava si la sarvau la prima, ca la guardava cu l'occhi e li gigghia. La sira la matri s'ha arritiratu a la figghia e cci ha parratu; cci dissi ca la vulía Don Giuvanni Misiranti, patruni di cìciri e favi o tanti o quanti. La figghia cci dissi di sì, e lu 'nnumani Don Giuvanni comu appi la risposta si 'ntisi di la terra a lu celu; e tuccò la fava di la sacchetta. — «Dunca, dici, io vurría spicciarimi prestu, pirchì l'affari mei nun mi pirmettinu di perdiri tempu.» — «Gnursì, Don Giuvanni, cci dici lu patri e la matri di la picciotta; vi piaci ca 'nta la simana chi trasi si spiccianu li capituli?»

Lu 'nnumani Don Giuvanni cuntintuni si nni va nni lu cumpari pi farisi 'mpristari 'n'âtru àbbitu diffirenti; e la soggira a vidillu ca ogni jornu canciava un vistitu, dicia: — «Daveru ca stu Don Giuvanni havi ad essiri un gran niguzianti; viditi comu cumparisci!» 'Nsumma sinu a lu jornu ca si firmaru li capituli, lu Don Giuvanni un àbbitu livava e n'àutru nni mittía. La dota fu dumila unzi di munita d'oru cuntanti, sparti di lu lettu e di la biancaria. Comu Don Giuvanni si vitti ddi dinari davanti, s'arricriau; accuminzò a spenniri: e di li stessi dumila unzi pigghiau quantu cci vosi pi fàricci lu cumprimentu a la zita; iddu si vistíu comu un signuruni e s'arranciau pi li festi. All'ottu jorna di li capituli, Don Giuvanni senza nè aviri nè tèniri si maritau; e la fava 'nta la sacchetta! Si maritau: cci fu lu gran zitaggiu, e Don Giuvanni facía la vita di lu baruni. A li quinnici jorna, lu scialabajoccu cci java siddiannu a la soggira; e cci dici: — «Don Giuvanni, quannu vi la purtati a mè figghia a li vostri fèuda? È ura di la ricôta.» Don Giuvanni si 'ntisi acchianari la sangu 'n testa. Pigghia la fava, e cci dici: — «Ah! Sorti mia, e quannu m'ha' a' jutari?!» Fa priparari 'na bella littica pi sò mugghieri e pi sò soggira, e poi cci dici: — «È lu tempu di pàrtiri; jamu a Missina. Io vaju avanti a cavaddu; vuàtri mi viniti appressu; a lu tali puntu nni videmu.»

Don Giuvanni si metti a cavaddu, e parti. Quannu cci parsi a iddu, lu primu locu bonu chi 'ncuntrau, chiama un mitateri: — «Te' sti dudici tarì: appena veni 'na littica cu dui signuri, si iddi ti spijànu di cu' è stu locu, tu cci ha' a diri ca è di Don Giuvanni Misiranti, Patruni di cìciri e favi, o tanti o quanti.»

Junci la littica: — «Bon omu, di cu' è stu beddu locu?» — «Di Don Giuvanni Misiranti, Patruni di cìciri e favi, o tanti o quanti.» E la matri cuntintuna di la figgha. — N'àutru feu, la stissa cosa; e Don Giuvanni java avanti prujennu pezzi di dudici tarì, e tuccannu la fava 'nta la sacchetta.

Arrivannu ca 'un cc'era cchiù di vìdiri, Don Giuvanni dissi: — «Ora 'un haju cchiù chi cci fari vìdiri; ora cercu di 'na lucanna, e li fazzu arripusari.» Si vôta, e vidi un palazzuni, cu 'na signurina affacciata. — «Psì, psì, » fa la signurina. Iddu comu si vidi chiamari, va e acchiana 'nta lu palazzu. Comu java acchianannu si scantava ca allurdava li scali, tantu erano puliti e lucenti. La signurina cci va a lu 'ncontru, e lu porta a fàricci vìdiri sti gran ninfi, li gran tappiti, li gran mura d'oru zicchinu. — «Ti piaci stu palazzu?» — «E comu nun m'havi a piàciri, dici Don Giuvanni; ca cci staría macari mortu...» — «Camina, acchiana susu.» E lu porta a fàricci vìdiri n'àutru appartatu: àbbiti, giuàli, petri priziusi, cosi ca Don Giuvanni 'un si l'avía sunnatu mai. — «Li vidi sti cosi? sti cosi su' di tia e di tò mugghieri. Ccà cci su' li 'ncartamenti; io ti nni fazzu un cumprimentu. Io sugnu dda fava chi tu ha' tinutu sarvata 'nta la sacchetta. Sattìlla guardari: io mi nni vaju.» Don Giuvanni si vôta pi jittarisìcci a li pedi e ringrazialla, ma 'un vitti cchiù a nuddu. Curri a lu finistruni e affaccia. Comu 'ncugna la littica, la soggira talía e vidi a Don Giuvanni: — «Ah! figghia mia, chi gran sorti ch'avisti! Vidi tò maritu chi sorti di gran palazzu chi havi!» Comu tràsinu e scìnninu, dici la soggira: — «Don Giuvanni, stu gran palazzu aviti?» — «'Unca vui chi vi cridìavu.» E la matri si javà vasannu a sò figghia e 'nta li robbi nun cci capía. Abbasta: Don Giuvanni li misi a fari girari; cci ammustrau li gioj, li 'ncartamentì di li fèuda; poi grapíu un suttirraniu unni cc'era oru e argentu cu la pala; poi li carrozzi, li lacchè e tutta la sirvitù: tutti cosi di fataciumi.

Hannu scritto a lu soggiru ca si vinnissi tutti cosi, nni facissi un bonu cumprimentu comu dicissimu a Ciccuzza, — dda fimmina chi Don Giuvanni avía truvatu davanti la porta di lu magasenu, — e poi vinissi a lu palazzu tali e tali vicinu Missina. Lu sòggiru vinníu una di tuttu e partíu e si nni iju a stari cu sò jènnaru e sò figghia; e camparu ricchi e cuntenti.

Palermo.


Text viewBook