Folk Tale

Ardanti e Fiurina

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

Si cunta e si raccunta a lor Signuri ca cc'era un Re e 'na Riggina. Stu Re era affiziunatu assai di un Principi; la Riggina affiziunata di la mugghieri di stu Principi; e si stimavanu tantu chi quasi quasi tutta la vita di stu Principi e sta Principissa passava sempri a Palazzu. La sira facìanu 'na longa cunvirsazioni, e lu Principi e la Principissa eranu custritti, a notti avanzata, di ritirarisi a lu sò palazzu. 'Na vota la Riggina cci dissi a lu Re: — «Maistà, a mia mi pari piatusa la Principissa, ca 'nta la notti havi a nèsciri pi ritiràrisi a la sò casa. A mia mi parirría megghiu chi cci dassimu un quartu 'nta lu nostru Palazzu: ammenu l'avemu sempri vicini.» Lu Re cci rispusi. — «Sì, è bona la tò pinsata. Dumani io cci nni parru a lu Principi.» La matina, comu arrivau lu Principi, lu Re cci dissi: — «Principi, sai chi avemu pinsatu? io ti vogghiu dari lu megghiu quartu di la mè Palazzu: ammenu accussì semu 'nsèmmula, e la Principissa stà sempri 'n cumpagnia cu la Riggina.» Lu Principi, cuntintuni, si nni va nni sò mugghieri, e cci dici: — «Principissa lu sai ca lu Re 'nni voli 'nta lu sò Palazzu.» La Principissa cuntenti, si priparau pi jirisinni a Palazzu. Nun si pò cuntari l'amuri chi tutti quattru si purtavanu. 'Nta lu cursu di lu tempu nesci gràvita la Riggina, e nesci pura gràvita la Principissa. Accuminciaru tutti dui a priparari li cusuzzi di primu nasciri. Quannu vinni lu tempu di parturiri, la Riggina feci 'na bedda figghia fimmina e la Principissa un beddu figghiu màsculu. La Riggina cci misi di nnomu Fiurina, e la Principissa a lu sò picciriddu cci misi di nnomu Ardanti.

Sta Riggina e sta Principissa sempri passavanu lu sò tempu 'nsèmmula cu sti dui picciriddi. Li picciriddi crisceru 'nsèmmula tuttidui. Quannu fôru grannuzzi, l'amuri chi si purtavanu nun si pò cuntari. Li patri e li matri chi si cumpiacìanu di vìdiri a sti picciriddi chi s'amavanu comu fratuzzi e suruzzi.

La 'nvidia è 'nta li pari, e l'àutri curtiggiani nun si putìanu dari paci, a vìdiri l'amuri di stu Re chi avía a sti Principi. 'Na vota unu di chiddi, lu cchiù capu di li 'nvidiusi, si prisenta a lu Re, e cci dici: — «Maistà, io v'haju a diri una cosa. Nui tutti semu dispiaciuti di vìdiri la 'Nfantina accussì affiziunata cu lu picciriddu di stu Principi. Un jornu vi sintiti diri, ca chisti dui si vonnu l'unu di l'àutru. Lu Re nun cci la detti a vinta; anzi cci dissi ca 'nta lu sò Palazzu iddu era patruni di fari e sfari tuttu chiddu chi vulía. Ma 'nta lu stissu tempu lu Re cci fici suppa, e dissi 'nta iddu: — «Raggiuni havi!»

Un jornu avvisau a la Riggina di tinìrisi ritirata la 'Nfantina, e nun la fari trattàri cu Ardanti, pirchì ora era grannuzza. Si chiamau poi a lu Principi, e cci dissi: — «Principi, ritìrati a tò figghiu; pirchì nun stà cchiù beni, chi jucàssi 'nsèmmula cu mè fgghia.» Lu Principi cci lu dissi a la Principissa.

Lassamu ad idda, e turnamu a Fiurina. Fiurina comu nun si vitti Ardanti, accuminzau a chiànciri, dicennu: — «Io a Ardanti vogghiu! Ardanti vogghiu!» La matina quannu cci dèttiru la culazioni, idda cci dissi: — «Nun vogghiu culazioni! tannu io fazzu culazioni, quannu la fazzu nsèmmula cu Ardanti!» Si nni iju 'nta lu quartu di la Principissa, e si iju a pigghiari ad Ardanti pi la manu, e ficiru 'nsèmmula la culazioni. Appena Ardanti si arritirava, idda, unni era era, curría, e si lu java a pigghiari.

Lu Re 'na vota li vitti arrèri 'nsèmmula, si stizzau, e chiamau a lu Principi, e cci dissi: — «Principi, giacchì tu non ti vôi ritirari a tò figghiu, ti nni nesci di lu mè Palazzu.» Lu Principi cci rispusi: — «Maistà, 'un è curpa nostra. È la 'Nfantina chi si veni a pigghiari a nostru fgghiu.» — «Allura, dissi lu Re, livamuccillu di davanti l'occhi.» E lu Principi e la Principissa cu lu picciriddu si nn'àppiru a jiri di lu Palazzu.

Ardanti, comu si vitti divisu di Fiurina, si chiuìju 'nta 'na càmmara, e nun vosi nèscirì cchiù. La matri cci dicía sempri di nèsciri, di allïanàrisi, e iddu 'un ni vulía sèntiri nenti. Vinianu l'amici a circallu, e iddu nun vulía riciviri a nuddu. — Lassamu ad Ardanti 'nta sta dispirazioni, e pigghiamu a Fiurina.

Fiurina appena 'ntisi ca si nn'avianu jutu lu Principi e la Principissa di lu Palazzu, e chi avía pirdutu ad Ardanti, si chiuìju puru idda 'nta 'na càmmara, e mancu si vulía riciviri lu manciari. Li pirsuni chi cci purtavanu lu manciari, cci lu javanu a diri a lu Re. E lu Re arrispunnía: — «Lassàtila mòriri!» Tantu ca Fiurina, dispirata, si stracància d'omu, càpita 'na pistola, si fa 'nsiddari un bellu cavaddu e si nni va a lu Palazzu d'Ardanti. Fa dari la 'mmasciata a la Principissa, cu diri ca cc'era n'amicu d'Ardanti chi cci vulía parrari di summa primura. La matri tutta cuntenti cci manna la 'mmasciata a lu figghiu. Lu figghiu 'un vulía vìdiri a nuddu, e la Fiurina cci trasíu un vigghiettu di sutta la porta, e 'nta lu vigghiettu cc'era: — «Gràpimi, ca io sugnu Fiurina.» Comu fu cu Ardanti, idda s'avía pruvistu di cosi di manciari, e cci dissi: — «Ardanti, manciamu, e poi fujemu!» Accussì ficiru, Ardanti fici sèntiri a la Principissa ca si vulía fari 'na caminata cu dd'amicu. La matri, cuntintuna, cci accurdau lu pirmissu. Fiurina cci dissi ad Ardanti: — «Nuàtri semu libbiri: io ti portu 'nta un Palazzu 'n campagna, di mè patri. Tu 'un hai ad aviri nuddu timuri; pirchì mè patri a mia nun mi pò fari mòriri, pirchì havi a mia sula.» Arrivaru 'nta ddu Palazzu. Ddoppu un mumentu vidinu vèniri surdati. Dici Fiurina: — «Ardanti, stannu vinennu li surdati di mè patri; e stannu vinennu pi pigghiàrisi a mia. A mia mè patri un havi chi mi fari: ma a tia sì. Scinni pi lu suttirraniu, scappa e ti nni vai; te' ccà st'aneddu, io nun mi maritu cu nuddu si nun haju a tia.» Si dèttiru la manu, e Ardanti scappau. — Arrivaru li surdati, idda si fici avanti, e cci dissi: — «Lu sàcciu ca viniti pi pigghiarivi a mia. Io sugnu ccà.» Risposta di lu Ginirali: — «Io haju ordini di vostru patri di purtarivìcci attaccata a la cuda di lu cavallu. Io chistu nun lu fazzu; vi mittiti a lu mè latu, e io vi cci portu.» Arrivannu a Palazzu lu Ginirali cci prisenta la figghia. Lu Re comu la vidi, cci vôta un timpuluni, e poi duna ordini chi la jìssiru a jittari 'nta lu suttirraniu, cà iddu nun la vulía vìdiri cchiù. Poi manna a pigghiarisi lu Principi e la Principissa, li fa jittari 'nta un funnu di càrciari, dicennu chi tannu iddi niscìanu di ddà quannu cci cunsignavanu ad Ardanti. Cunsiddirati lu cori di stu poviru patri e matri, jittati 'nta 'na priciuni, e senza sapiri nè nova nè vecchia di sò figghiu! Lassamu ad iddi 'nta stu misiru statu, e jamu a truvari ad Ardanti. Ardanti truvau lu modu e la manera di nèsciri di lu suttirraniu, assemi cu lu sò cavaddu, e si nni iju a 'na spiaggia di mari. Ddà trova un bastimentu, si fa chiamari a lu Capitanu, e cci dissi si lu vulía purtari cu iddu pirchì era custrittu a pàrtiri. Lu Capitanu vidennu ddu beddu giuvini, lu fa 'mmarcari, e si lu porta. Arrivatu a la sò cità, Ardanti si iju a prisintari a lu Palazzu di lu Re, e dissi chi era furasteri, e prigau lu Re si lu vulía accittari a Palazzu, o dàricci quarchi 'mpegu. Stu Re comu lu vitti, ristau maravigghiatu di li so' belli maneri, e l'accittau comu un figghiu; e a picca a picca lu misi a fari quasi patruni nni lu Regnu; vidennu poi chi lu giuvini cci purtava li così 'n chianta di manu, lu fici patruni assolutu. 'Na jurnata si lu chiamau, e cci dissi: — «Figghiu mio, io sugnu vicchiareddu, io ti cunsignu tutti li me' Stati, tutti li mei scritturi; fa tu, e lu Signuri ti ajuta.»

Ardanti, cu cchiù 'mpegnu accuminciau a guvirnari. 'Na vota esaminannu certi carti trova un grossu debitu chi aveva a pagàricci lu Re, patri di Fiurina. Comu vitti sta cosa, cci dici a lu Re chi iddu avía a 'ntimari 'na guerra. Lu Re dumannau: — «Ma a cui sta guerra?» — «A lu Re — comu dicissimu — di Spagna, ca vi divi dari 'na gran summa di dinari.» Lu Re cci rispunni: — «Figghiu miu, tu nun si' lu patruni di fari chiddu chi vôi? fa tu ca si' giudiziusu.» Ardanti subbitu scrivi a lu patri di Fiurina, o pagava lu debbitu, o la guerra. Arrivannu sta littra a chiddu Re, la leggi, e cci rispunni ca iddu nun putía pagari stu debbitu; si cci vulìanu fari la guerra, cci l'avissiru fattu; iddu era pronti. Ardanti com'appi la risposta, si priparau pi la guerra. Si misi a la testa di l'esercitu; lu patri di Fiurina priparau lu sò esercitu, e si misi puru a la testa di li so' surdati. Arrivannu a lu puntu di cummattìrisi, Ardanti purtava sempri vittoria, e 'nta 'na battagghia fici priciuneri a lu patri di Fiurina. A Palazzu, Ardanti 'un lu trattava di priciuneri; lu facía sidiri a tavula cu iddu 'nsèmmula cu lu Re, chi già sapía tutti li disgrazii di Ardanti. 'Na jurnata 'ntricciannu discursi, lu Re ca avía comu un figghiu ad Ardanti, cci spija a lu patri di Fiurina si avia figghi. Iddu, suspirannu, cci dici chi nn'avia una; ma chi era 'na spina a lu sò cori. — «E pirchi?» cci dumannau l'àutru Re. — «Eh Maistà, pirchì avía amuri a lu figghiu d'un Principi di lu mè Regnu; cci hannu vinutu tanti pirsuni riali pi matrimoniu, e idda ostinata chi voli a stu figghiu di Principi, e si cuntenta stari jittata dintra un suttirraniu...» Si vôta lu Re vincituri e cci dici: — «Ebbeni, Maistà, videmu si idda si pirsuadi, pirchì io haju tantu piaciri di dàricci a mè figghiu» (ca lu Re dicía ca stu giuvini era figghiu sò). — «Nenti, Maistà! nun si pirsuadi nè ora, nè mai.» Rispusi allura lu giuvini: — «Si Sò Maistà l'havi a piaciri, io mi 'mmarcu, e vaju a viju si la pozzu pirsuadiri io.» Lu Re: — «Tantu piaciri; si putiti pirsuadilla, mè figghia sarà vostra.» Ardanti si 'mmarca, arriva a lu Palazzu di Fiurina cu 'na littra di lu patri. Comu arriva a Palazzu fici sapiri ch'era mannatu di lu patri di la Principissa; e chi duvia parrari cu la 'Nfantina. Subbitu scinníu 'nta lu suttirraniu. — Fiurina fu custritta a ricivillu, e Ardanti cci dissi: — «Altizza Riali, io sugnu figghiu di lu Re, chi havi priciuneri a vostru patri. Si vui lu vuliti libbiratu, aviti a 'ccittari a mia pi maritu.» Idda chiancennu pi la pena di lu patri, rispusi: ca nun putia accittari pirchì cci avia datu la sò parola ad un giuvini, e si cuntintava chiuttostu mòriri, chi mancari di fidi. Si vôta iddu, e cci dici: — «Ebbeni, si vui lu vidissivu, lu canuscissivu a stu giuvini?» — «Io lu canuscissi, ma cu' sa s'è vivu!...» A sta cosa Ardanti si svilau, e cci cuntau tutti li so' passaggi, e cci mustrau l'aneddu chi cci avia datu quannu s'avianu datu parola. Idda, a chistu, si cci jetta a lu coddu e figuràmunni la gioja.

Ardanti scrivi subbitu a lu Re chi accetta lu matrimoniu; lassa a Fiurina, e curri a scarciarari lu patri e la matri: si 'mmarcanu tutti quattru e fannu vela. Arrivatu chi fu a lu Palazzu, cunsigna Fiurina a sò patri dicènnucci ca a stentu l'avia pututu pirsuadiri.

Si fici un gran cummitu, e 'mmenzu di lu cummitu chiddu Re chiamau di nnomu ad Ardanti. Lu Re patri di Fiurina sintennu stu nnomu: — «Tu Ardanti si'?» — «Ardanti Ardanti! rispusi lu giuvini. Ardanti! Aviti fattu 'nvicchiari a mè patri e a mè matri 'nta un funnu di càrciari. (E dicennu chistu cci prisenta lu Principi e la Principissa.) «Viditi comu sunnu arriddutti?!» L'urtima parola chi potti diri lu patri di Fiurina fu: — «Dunca tu Ardanti si'?!..» E dicennu sta parola, cadi, e mori.

Palermo.


Text viewBook