Text view
Li figghi di lu cavuliciddaru
Author | Giuseppe Pitrè |
---|---|
Book Title | Fiabe novelle e racconti popolari siciliani |
Publication Date | 1870 |
ATU | 707 |
Language | Sicilian |
Origin | Italy |
'Na vota cc'era un cavuliciddaru ca si chiamava lu zu Peppi. Chistu avia tri figghi fimmini, chi si campavanu cu lu filari. Un jornu 'nta di l'àutri cci morsi lu patri; ristaru sti tri picciotti suli. Lu Re a la sira java attintannu darreri li porti, e sintia 'na lutta 'nta tutti tri, ca la granni dicia: — «S'io fussi mugghieri di lu Cridinzeri, c'un bicchieri d'acqua darria a biviri a tutta la Curti, e nni farria arristari:» Si vôta la secunna: — «E io si fussi mugghieri di lu Cunservaturi di la robba di palazzu, cu 'na balla di pannu vistiria a tutta la sirvitù e nni faria arristari.» Si vôta la nica: — «E s'io fussi mugghieri di lu Re, io cci facissi tri picciriddi: dui masculiddi cu li puma 'mmanu, e 'na fimmina cu la stidda 'n frunti....»
Lu Re s'arritirò a la casa; lu 'nnumani matinu pigghia e manna a chiama a tutti tri. Puvureddi, si cunfunneru; veni lu Re e cci dici: — «Nun vi scantati: vuàtri m'aviti a diri zoccu dicistivu assira 'nta la vostra casa.» Si vôta la granni e dici: — «Maistà io dissi: Si io fussi mugghieri di lu Cridinzeri, c'un bicchieri d'acqua darria a biviri a tutta la Curti, e nni farria arristari.» Si vôta lu Re: — «A li provi!» Ha chiamatu un biccheri d'acqua: — «Fa li provi!» La picciotta duna a biviri a la sirvitù, e cci duna a biviri a tutti; e arristò acqua. — «Bravu! cci semu!» Ha chiamatu a lu Cridinzeri: — «'Nguaggiatillu; chistu è tò maritu.» — «A tia ora» cci dici a la secunna. — «Maistà, io dissi ca s'io fussi mugghieri di lu Cunservaturi di la robba di palazzu vistirria a tutta la sirvitù, e nni farria arristari.» — «A li provi!» dici lu Re; manna a pigghia 'na balla di pannu, e idda, la picciotta, subbitu cci ha tagghiatu lu vistitu pi tutta la sirvitù, e pannu nni arristau. — «Brava! dissi lu Re; cci semu!» Ha chiamatu a lu Cunservaturi di la robba: — «'Nguaggiatillu; chistu ora è tò maritu. — Jamu a tia» cci dici a la cchiù nica. — «Maistà, io dissi ca si io fussi mugghieri di lu Re, io cci facissi tri picciriddi: dui masculiddi cu li puma 'mmanu, e 'na fimmina cu la stidda 'n frunti.» Si vôta lu Re e dici: — «Si chistu si virifica, tu addiventi Riggina; si nun si virifca, tu vai a la morti.» A mumentu lu Re ha pigghiatu e si l'ha 'nguaggiatu.
Passannu 'na pocu di jorna, cuminzò la 'nvidia di li soru: — «Taliati, dicianu, idda havi a esseri Riggina, e nui avemu a esseri servi!» E 'ncuminzau l'òddiu. Passa tempu, la Riggina niscíu gràvita. Quannu cci vulia, semperazia, du' misi a parturiri, lu Re appi 'ntimata 'na guerra; e lu Re appi a pàrtiri. Prima di pàrtiri lassa 'na pirsuna 'ncaricata e cci dici: — «Mè mugghieri è vicina a parturiri; s'idda fa tri picciriddi, dui cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti, e vui sicutati a rispittalla di Riggina; masinnò scrivitimi, e io vi mannu a dicu zoccu aviti a fari.»
Partíu e si nni iju a la guerra. Li pirsuni cchiù fidati di la Riggina cu' putianu essiri? li soru. Vennu li dogghi a la Riggina: iddi fôru chiamati e jeru nn'idda. S'appattanu cu la mammana, ca si nascìanu picciriddi, avianu a spiriri, e cci avianu a mettiri canuzzi. Sgrava la Rigginedda, e fa tri picciriddi: dui cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti. Finennu di sgravari e passau lu duluri, si vôta la Rigginedda cu la mammana: — «Cummari, io chi fici? — «Tri canuzzi, Maistà» — «Tri canuzzi?! ma io cci 'ntisi fari 'nguà!» — Fantasia, Maistà».
La mammana s'ha pigghiatu li tri 'nnuccenti. Lu 'ncaricatu scrivi a lu Re: — «Maistà, La Riggina ha fattu tri canuzzi: risurviti zoccu s'havi a fari.» Lu Re sintennu sta notizia dici: — «Pi quinnici jorna sustinitila; ddoppu quinnici jorna mittitila a lu cintimilu.»
Lassamu a lu Re e pigghiamu a la mammana. Idda cu ddi 'nnuccinteddi si nni ha nisciutu fora la porta, dicennu: — «Chisti cci li fazzu manciari a li cani.» E li pusau. Mentri sti picciriddi eranu pusati, passanu, e passanu tri fati: «Oh chi su' beddi sti picciriddi!» dicinu. E si nni prijavanu. Mentri si nni prijavanu, dici una: — «E chi cci lassamu a sti picciriddi pi donu?» Si vôta una e dici: — «Io cci mannu 'na cerva pi nutricalli a tutti tri.» Si vôta l'àutra: — «E io cci dugnu 'na vurza ca quantu voti si grapi e chiuj tanti voti duna dinari.» — «E io, dici la terza, cci dugnu un aneddu, ca quannu hannu 'na dispiacenza tutti tri, st'aneddua s'havi a canciari di culuri.» E si nni jeru.
La cerva accuminzò a nutricari sti picciriddi; e li picciriddi javanu criscennu a ura ed a puntu; e sò patri a la guerra. Passa un annu, passa dui, passa tri; addivintaru grannuzzi. Veni lu patruni di la cerva; dici: — «Vuàtri ora siti grannuzzi, chi putiti stari cchiù ccà?» — «E bonu, dici unu di li frati: Ora vaju 'n cità, e vaju a locu 'na casa.» — «Avverti, cci dici la cerva: s'ha' a lucari 'na casa, l'ha' a lucari 'n facci lu Palazzu di lu Re.» Accussì fici, trasíu in cità, e lucau lu palazzu. Dinari nn'avia; pagò sutta lu bottu. Accumenza a'ccattari seggi, letti, divani: una di tuttu. S'armau 'na casa comu avissi statu pirsuna riali: carrozzi, cavalli, e tuttu chiddu chi cc'era bisognu. Li ziani comu vittinu a sti tri giuvini, figuramunni lu spaventu! — «Vivi su'!» (dicinu). 'Un putìanu falliri, ch'avianu, chiddi li puma 'mmanu, e la fimmina la stidda 'n frunti. Mannaru a chiamari la mammana: — «Cummari, com'è sta cosa? li nostri niputi vivi?» La mammana pustía quannu li frati nisceru, e acchiana quannu la picciotta era sula; e va comu cci avissi jutu a fari visita a casa nova.
Allura ca trasíu: — «Chi cc'è, figghia mia; comu si'? Ora si bedda filici, è vero? 'Un ti manca nenti. Ma sa' chi cci vurrissi pi tu essiri vera filici? Cci vurrissi l'acqua ch'abballa. Si li to' frati ti vulissinu beni, chista t'avissiru a pigghiari.» Stetti un mumentu, si lincinziau e si nni iju.
S'arricogghi lu frati, e idda cci dissi: — «Ah! frati mio, si tu mi vurrissi bèniri, m'avissi a jiri a pigghiari l'acqua ch'abballa.» — «Sì, ca cci vaju, suruzza mia.» Lu 'nnumani matinu si 'nsedda un bellu cavaddu e parti. Mentri caminava scontra un rimitu: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti, vai figghiu mio; ma puru va avanti ca trovi cchiù vecchiu di mia.» Camina, camina; scontra n'àutru rimitu; — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti vai, figghiu mio; ma puru va' avanti, ca trovi cchiù granni di mia.» Camina, camina, trova n'àutru rimitu cchiù vecchiu di l'àutri cu 'na varva bianca ca cci scinnía sina a li pedi:— «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'acqua ch'abballa.» — «A morti vai figghiu mio; ma talè ch'ha' fari: — La vidi ssa muntagna? Ha' a jiri 'nta ssu pizzu di muntagna; ddà trovi 'na gran chianura, e trovi un casinu c'un bello purtuni. Vidi ca davanti lu purtuni cci sunnu quattru giaanti cu li spati a li manu; grapi l'occhi nu sgarrari, pirchì si sgarri, finíu! Quannu hannu l'occhi chiusi nun tràsiri, sai! quann'hannu l'occhi aperti, trasi. Cc'è un purtuni: si lu trovi apertu nun tràsiri; si lu trovi chiusu, ammutta e trasi. Poi trovi quattru liuna; quann'hannu l'occhi chiusi, nun tràsiri; quann'hannu l'occhi aperti, trasi, e comu trasi trovi l'acqua ch'abballa.» Lu picciottu si licinziau cu lu rimitu, chiàntasi a cavallu, e appizza.
La soru ogni mumentu guardava l'anedda pi vidiri si la petra si canciava di culuri, e comu vidia l'aneddu bonu, stava 'n sonnu-paci. Passannu 'na pocu di jorna, lu picciottu arriva a la muntagna, e vidi lu palazzu, e davanti, li quattru giaànti. Avianu l'occhi chiusi, e lu purtuni era apertu: «Mai, dici, un pò essiri...» Si metti a lu trattettu, aspittannu. Comu li giaànti graperu l'occhi, e lu purtuni si chiuiju, trasi; aspetta ca li liuna grapianu l'occhi, e trasi. Trasi, e trova l'acqua ch'abballa; nesci li buttigghi e si li jinchi. Aspetta ca li liuna grapìano l'occhi, e scappau.
Lassamu a iddu chi torna a la casa, e pigghiamu a li ziani, ch'eranu cuntenti ca lu niputi 'un s'arricugghía. Avennu passatu 'na pocu di jorna, la soru vidi spuntari a lu frati. S'abbrazzaru e si vasaru; e subbitu hannu fattu fari dui palangàri d'oru e cci mettinu l'acqua ch'abballa: di 'na palangàra satava e java nni l'àutra palangàra. Affaccianu li ziani: — «Ah! e comu fici iddu pi capitari st'acqua!» E chiamanu a la cummari. La cummari comu lassa a chisti, si pripara p'acchianari nna la picciotta; aspetta ca nèscinu li frati e cci acchiana: — «Lu vidi ch'è bella l'acqua ch'abballa! ma sa' ora chi cci voli? lu pumu chi sona.» E si nni iju. Veni lu frati: — «Fratuzzu mio, si tu mi vô' beni, lu sa' chi mi ha' a pricurari? lu pumu chi sona.» — «Sì, soru mia, ca ti lu vaju a pigghiu.»
Lu 'nnumani matina, munta a cavaddu e parti. Va nni lu primu rimitu.— «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi lu pumu chi sona.» — «Guai ha' a curriri. Passa avanti, ca cc'è cchiù vecchiu di mia» Passa avanti; e 'ncontra n'àutru rimitu. — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi lu pumu chi sona.»— «Vih! lu pumu chi sona è sfirniciusu; ma talè ch'ha' fari: acchiani nna la muntagna, guàrdati di li giaànti, di lu purtuni, di li liuna; poi trovi 'na purticedda, ddà cc'è 'na fòrficia: si la fòrficia è aperta, e tu passi; si la fòrficia è chiusa nun t'arrisicari. Vattinni!» Iddu tira avanti: a quattru corpa fu 'nta la muntagna; truvau tutti cosi prupizii, e si 'nfilau. Quannu vitti gràpiri li fòrfici, trasíu. Comu trasi vitti un arvulu spittaculusu, e a la cima un pumu. S'arrampica, e acchiana. Lu pumu era 'nta la vera cima, e la cima si stuccava ora di ccà ora di ddà. Quannu cci vinni 'n drittu filu, accarpa la rama, e pigghia lu pumu. Truvò tutti cosi prupizii, chiàntasi a cavaddu e torna a la casa.
Comu portò stu pumu, stu pumu facia un sonu!... Li ziani già cuntintuni ca lu niputi mancava; comu lu vittiru si 'ntisiru càdiri la casa di supra. Chiamanu la cummari; e la cummari pustiau quannu li frati nun cc'eranu. Comu s'addunò ca li frati nisceru, trasi e cci va a fa visita a la picciotta. — «Lu vidi chi è bellu! l'acqua chi abballa, lu pumu chi sona! ma si tu arrivi a vìdiri l'aceddu chi parra, tu nun ha' chi vìdiri.» — «E bonu, cci dici la picciotta, ora videmu si mè frati mi lu pigghia.»
Veni lu frati: — «Fratuzzu mio, mi lu vò' jiri a pigghiari l'aceddu chi parra? Ddocu pari si mi vô' beni.» — «Sì, soru mia.»
Si metti a cavaddu e parti. Junci a lu primu rimitu: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju pi l'aceddu chi parra.» — «Ih! figghiu mio, ddocu ha' guai. Ma va avanti ca cc'è cchiù vecchiu di mia.» Arriva a lu secunnu rimitu; e iddu lu manna nni chiddu chi vinía appressu. Junci nni lu cchiù vecchiu di tutti, e iddu cci dici: — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiu l'aceddu chi parra.» «'Nca talè chi ha' a fari. Va' nni la muntagna: trasi 'nta lu palazzu; trovi tanti statui, poi un jardinu; e 'nta lu menzu 'na vasca, e ddà supra l'aceddu chi parra. Si iddu t'avissi a diri cosa, 'un t'arrisicari a'rrispunniri. Cci scippi 'na pinna di l'ali, l'abbagni 'nta lu pignateddu, e poi l'unti a tutti ddi statui.... Grapi l'occhi e 'un cci vol'àutru.» Si licinziau; la strata la sapía; a quattru corpi fu 'nta lu palazzu. Trasi e vidi lu jardinu, e 'nta lu menzu la vasca. L'aceddu comu lu vidi:— «Chi cc'è, cavaleri, vinisti?... Vinisti pi pigghiari a mia?... Ma cci la sgarrasti.... Li to' ziani t'hannu mannatu a morti, e tu ha' a'rristari ddocu; tò matri è misa a la ciutimulu....» — «Mè matri a lu ciutimulu!?» E comu dici accussì, subbitu arristò statua comu tutti l'àutri.
La soru guarda l'aneddu, e la petra addivintau cilesti: — «Ah!» dici; e si parti l'àutru frati. Passa lu primu rimitu. — «Unni vai, cavaleri?» — «Vaju a pigghiari l'aceddu chi parra.» — «Eh! cavaleri cavaleri, vai a la morti; ma passa avanti, ca cc'è cchiù vecchiu di mia.» Va avanti e scontra a n'autru rimitu; la stissa cosa. Veni lu cchiù vecchiu, e cci dici tuttu tal'e quali cci avia dittu all'àutru frati. Lu picciottu parti cu stu latinu e va supra la muntagna. Trova li giaànti cull'occhi aperti, e trasi; trova li purtuna chiusi, e trasi, aspetta ca li liuna si grapianu l'occhi, e trasi; si 'nfila pi la purticedda, e comu vidi li fòrfici aperti si 'nfila; e si trova 'mmenzu lu jardinu cu li statui, la vasca e l'aceddu chi parra.
Jamu a li ziani ca videvanu mancari li dui niputi, ed eranu cuntintuni. La soru talía l'aneddu, e l'aneddu s'avia rischiarutu arreri. Comu l'aceddu vidi cumpàriri lu picciottu cci dici: — «Lu vidi tò frati unn'è misu? Tò matri è misa a lu cintìmulu.» — «Ih! mè matri a lu cintìmulu è misa?» E comu iddu dici accussì, addivintò statua.
La soru talía l'aneddu e l'aneddu addivintò niuru. Povira picciotta 'un avennu cchiù chi fari, si vesti di paggettu e parti. Camina camina, junci a lu primu rimitu. — «Unni vai, bonu giuvini?» — «Vaju nni l'aceddu chi parra.» — «Guai, figghiu mio! Ma va avanti, ca trovi cchiù vecchiu di mia.» Va nni lu secunnu, la stissa cosa; va nni lu terzu; e iddu l'allatinau e poi cci cunchiusi: — «Grapi l'occhi, ca si tu quannu l'aceddu parra cci arrispunni, tu cci appizzi lu còriu. Sta' avvirtenti, figghiu mio.» Si licinziau e partiu. Quannu cci vinni 'n drittu filu trasíu sina a lu jardinu. L'aceddu comu lu vitti: — «Ah! puru tu ccà si'? Ora tu addiventi comu li to' frati; li vidi? unu, e dui; e tu, facìti tri.... Tò patri a la guerra... Tò matri a lu cintìmulu.... Li to' ziani guadiscinu.» Ma idda nun si smossi; e lu lassava cantari. Quannu iddu 'un appi cchiù chi cci diri, abbattiu; comu idda lu vitti abbattiri, curri, l'afferra, cci scippa 'na pinna di l'ali e l'abbagna 'nta lu pignateddu, e lu primu pinseri chi appi, cci passò la pinna 'nta li naschi, e li so' frati arrivinniru; poi fici lu stissu cu tutti l'àutri statui, poi cu li liuna, poi cu li giaànti, sinu ca arrivisceru tutti. Si pigghia a li so' frati, e comu iddi nescinu, tutti ddi signuri, principi, baruni, figghi di Re, cci javanu facennu 'na gran festa.
A lu vutàrisi, spiríu lu palazzu; li rimiti spireru, (cà eranu li tri fati): tornanu a la citati. A la sira, vennu li cammareri: festa: Lu 'nnumani matina mannanu a chiamanu a n'arginteri e fannu fari 'na catinetta d'oru, e 'ncatinanu l'aceddu. Affaccianu li ziani e 'nta lu finistruni vidinu l'acqua ch'abballa, lu pumu chi sona, e l'aceddu chi parra. — «Bona! dicinu iddi; ora vennu li veri guai.» Eccu l'aceddu: — «Patruna!» — «Chi vôi, aceddu?» — «Chiama a li to' frati.» — «Chi vôi aceddu?» — «V'aviti a fari 'na gran carrozza cchiù galanti di chidda di lu Re.» E a corpu fu fatta. — «V'aviti a fari lu sirviziu pi vintiquattru vulanti!... V'avitì a fari lu sirviziu di cucchieri e di criati cchiù riccu assai di chiddu di lu Re.» E subbitu sti così fôru fatti. Li ziani vidennu sti cosi; cchiù si facianu li vudedda fradici. Veni e veni lu Re di (da) la guerra. Cci dettiru li sùggiti tutti li nutizii di lu Regnu, e lu menu chi cci parraru fu di la mugghieri e di li figghi.
Un jornu lu Re affaccia a lu finistruni e vidi sta casa muntata a la vera 'ngranni. — «E ccà cu' cci stà?» E risposta 'un cci nni dava nuddu. Va pi vidiri poi e vidi sti tri picciotti: dui masculi cu li puma 'mmanu, e una cu la stidda 'n frunti. — «Gèsu! si 'un sapissi ca mè mugghieri fici tri cani, io dirría ca chisti su' me' figghi!» N'àutru jornu affaccia, e si guadía l'acqua, e lu pumu; e l'aceddu 'un parrava. Ddoppu chi 'ntisi tutta la musica, si vôta l'aceddu: — «Chi vi nni pari, Maistà?» Lu Re allucchíu a vidiri l'aceddu chi parrava; dici:— «E chi m'havi a pàriri? su' cosi maravigghiusi.» — «E cc'è cchiù maravigghiusu; cci dissi l'aceddu. Aspittati.» — E chiama: — «Patruna! chiamati a li vostri frati. Ccà cc'è lu Re: 'mmitàmulu pi Duminica; vi piaci?» — «Sì sì,» dicinu tutti. Si vôta lu Re: — «Sì, aceddu, vegnu.» La Duminica l'aceddu fici fari un gran pranzu, e vinni lu Re. Lu Re li guardava e battía li manu: — «'Un mi nni pirsuadu: mi parinu li me' figghi.» Firría la casa, alluccutu di li gran ricchizzi. — «A tavula!» A tavula. Mentri manciavanu, si vôta lu Re: — «Aceddu, tutti parranu, e tu sulu 'un parri?» — «Eh! Maistà, sugnu malatu. Duminica sugnu bonu, e parru: e vegnu a manciu a lu vostru palazzu cu sti signuri. Cci piaci?» — «Sì, aceddu.» L'àutra Duminica, l'aceddu chiama la patruna e cci dici ca s'avianu a vèstiri di li megghiu abiti. Quannu fu ura si nni scinneru vistuti a la riali, e si purtaru l'aceddu. Lu Re cci fa girari lu palazzu, e cci facía tanti cirimonii. Li ziani, morti. Fu ura di tavula, s'assittaru. — «Va aceddu, cci dici lu Re, tu mi prummittisti, ch'ha' a parrari; ora nenti dici?» E l'aceddu cci cunta tuttu lu fattu di quannu iddu avia jutu a'ttintari darreri la porta sina a quannu la povira picciotta fu misa a lu cintìmulu; poi cci dissi: — «Chisti su' li figghi vostri; e vostra mugghieri è misa a lu cintìmulu chi sta murennu.» Lu Re comu senti tuttu chistu si jetta a'bbrazzari li figghi; scinni jusu e va a trova a la povira mugghieri ca stava murennu, cu la peddi e l'ossa. Si cci addinòcchia davanti e cci addumanna pirdunu. Chiama a li so' cugnati e a la mammana e si li fa vèniri davanti; poi cci dici a l'aceddu: — «Aceddu, tu ch'ha' cuntatu lu tuttu, duna ora la sintenza.» — «Vuliti la sintenza, Maistà? — A la mammana facìtila jittari di lu finistruni appinninu; e a li vostri cugnati facìtili calari 'nta 'na quadara d'ògghiu.» Lu Re accussì fici: e subbitu chidda fu sdirrubbata di lu finistruni e chiddi jittati 'nta la quadara. Lu Re 'un stancannu mai d'abbrazzari a la mugghieri. Poi l'aceddu si nni iju, e lu Re e sò mugghieri e li so' figghi si guaderu la santa paci.
Iddi arristaru filici e cuntenti,
E nui semu ccà e nni stricamu li denti.
Palermo.
Download XML • Download text • Story • Book