Folk Tale

Li tri cunti di li tri figghi di mircanti

AuthorGiuseppe Pitrè
Book TitleFiabe novelle e racconti popolari siciliani
Publication Date1870
LanguageSicilian
OriginItaly

'Na vota cc'eranu tri figghi di mircanti; ognuno avía lu patri; e si vulìanu beni quantu l'occhi soi. 'Na vota si vutàru tutti tri: — «Ora nni nni vulemu jiri a caccia?» — «Si,» dissiru tutti a corpu; e si jeru a curcari. La notti s'arruspigghiò lu primu, e lu lustru di la Luna cci parsi jornu; si vistíu di caccia, scinni e va a chiamari a li so' amici. Si junceru tutti tri e si mìsinu a caminari. 'Nta mentri caminavanu, lu celu si turbau, acqua cu li cati; tutti tri si ficiru stari comu li puddicini. Si cunfusiru: e scuprèru di luntanu un lumi. — «Ddà, dici, âmu a essiri.» Camina, camina, 'ncugnaru nna ddu lumi. Ddu lumi era davanti un palazzu. Tràsinu e cci affaccia 'na picciuttedda vistuta graziusa: — «Chi vuliti a st'ura?» Arrispunninu li picciotti: — «Nni vuliti fari arriparari?» Idda cci dici: — «Aspittati tutti tri, ca io cci lu vaju a dicu a la mè patruna. — Signura, cci su' tri picciutteddi comu li puddicini; li voli fari arriparari?» — «Sì, fàlli acchianari.» Acchianaru; la signura comu li vitti li fici assittari e poi cci dici: — «Io sugnu cattiva, ora pigghiu li robbi di mè maritu, e vi fazzu vèstiri cu sti rubbi; e 'nta mentri, li vostri robbi s'asciucanu.» 'Nta mentri, java agghiurnannu, cci fici fari 'na bona culazioni, e tutti tri si 'ntisiru arricriari. — «Ah! signura, e comu avemu a fari pi ringrazialla di stu beni chi nn'ha fattu?» — «Nenti, cci dici la signura; io di vuàtri 'un vogghiu àutru chi d'aviri cuntatu un cunticeddu l'unu: e 'nta mentri, vi jiti asciucannu.» Accumenza lu cchiù granni e dici: — «Io cuntirria un fatticeddu chi successi 'n pettu a mia; ma 'un sàcciu si cci piaci.» — «Cuntati, cuntati!» cci dissi la signura. Lu picciottu accuminzò:

«'Nca, signura; io sugnu figghiu di mircanti. 'Na jurnata mè patri mi mannò a fari 'na mircanzia: mi detti lu camperi, dinari e tuttu. Mentri io caminava, lu camperi pigghia avanti e io restu nn'arreri: mi cumpari un viddanu 'ncapputtatu (ca era mannatu) e m'afferra e mi porta cu iddu 'nta 'na càmmara unni cc'era 'na gàggia di ferru cu tanti cristiani 'nchiusi ddà dintra. — «Chi è?» cci dicía io a ddi cristiani; e iddi mi facianu 'nsinga: — «Vui ora aviti a vèniri ccà dintra;» ma 'un putìanu parrari, pirchì ddà cc'era un giaànti ca era chiddu chi arrubbava cristiani e poi li 'nchiuìja. Basta: mi pigghiaru e mi 'nfilaru 'nta la gàggia, e lu giaànti chi guaría. Comu trasivi, cci spijavi a li cumpagni: — «Ma nuàtri ccà chi facemu?» — «Zittìtivi, — mi dicianu iddi; — ogni matina lu giaànti pigghia a unu di nuàtri e nni mancia; ed a cu' è lu cchiù grossu. — (Comu lu picciottu cci cuntava accussì, la signura si sucava e dicía: — «Mischinu: e comu siti ccà ora?»). — Abbasta: io ogni matina comu vidía vèniri a lu giaànti mi 'nfilava 'mmenzu di l'àutri. 'Na vota lu giaànti si vulía allïanari; pigghia un citarruni, e si menti a sunari. Mentri sona, si rumpinu li cordi; si vôta e dici: — «Ora va, vui chi siti ddocu dintra, cu' mi conza la citarra, io cci dugnu la libbirtà.» Comu io 'ntisi accussì, mi vôtu a vuci forti: — «Ccà, signuri! io sugnu citarraru, mè patri è citarraru, mè nannu è citarraru, tutta la mè 'ridità è citarraru!» — «Basta basta! — mi dicinu li carciarati; — l'avemu 'ntisu, l'avemu 'ntisu!» Si vôta lu giaànti: — «Niscemu a chistu.» Lu viddanu nesci a mia, e mi porta nni lu giaànti. Io pigghiu la citarra: rumpi ccà, conza ddà: io la citarra cci l'accunciai. Comu cci l'accunciai, pigghia lu giaànti, m'accarizzía e mi metti 'nta lu jìditu n'aneddu. Mittìrimi d'aneddu, e essiri libbiru, fu tutt'una. Nèsciu di dda càmmara, e mi mettu a curriri. Curru, curru, e mi viju davanti la 'ntrata. — «Ah mischina mia! ancora ccà sugnu!» Mi mettu a curriri arreri, curru, curru, e mi trovu arreri davanti la 'ntrata. 'Nta mentri mi sentu fari psi! psi! jisu l'occhi e viju 'na picciuttedda d'un finistruni àutu, ca mi dici adàciu adàciu, pi 'un si fari assèntiri di lu giaànti: — «Tagghiàtivi lu jìditu!» — «'Un haju timpirinu!» — «Vi lu proju io;» e mi pruìju stu timpirinu. — Cc'era 'na culonna davanti la 'ntrata; appoju la manu supra la culonna, e mi tagghiu lu jìditu; e comu mi tagghiai lu jìditu potti jiri avanti, e mi nn'aggirai a la casa di mè patri. E accussì mi scansai la vita.»

La signura comu 'ntisi stu fatticeddu 'un putennu cchiù ddiri: — «Mischinu! mischinu! — Ora cuntàtimi un cuntu vui;» cci dici all'àutru.

«'Nca signuri, mè patri, mircanti, mi detti 'na summa di dinari pi jiri a fari 'na mircanzia. Mi 'mmarcu, e partu; ma comu partu smòvisi 'na gran timpesta di mari, e àppimu a jittari tutti li mircanzii a mari. Passa oj, passa dumani: ogni jornu lu manciari java finennu, e lu malutempu sicutava. Vinni ca la pruvista finíu. Lu capitanu dici: — «Signuri mei, la pruvista finíu: ora scrivèmunni tutti; ogni matina si nni nesci unu, s'ammazza e nni nni manciamu un pizzuddu pi sustintàrinni.» Cunsiddirassi, signura, lu spaventu, a sta nutizia! — Ogni matina, dunca, si niscía unu: e comu niscía si squartariava, e nni nni manciàvamu un pizzuddu l'unu. Finíu ca arristamu io e lu capitanu. Lu 'nnumani si nisceru sti dui pizzinedda; ma io m'avía misu 'n testa ca si niscía io, ammazzava a iddu, e si niscía iddu, io 'un mi facía ammazzari d'iddu. Nèscinu li pizzinedda, e nesci lu capitanu. Lu poviru capitanu, mischinu! grapíu li vrazza, e mi dissi: — «Ccà sugnu, frati mio.» Io, cu tuttu ca mi chiancía lu cori, haju pigghiatu e l'haju ammazzatu. Un quartu l'appizzai a li cordi, e l'àutri tri mi li priparai pi tutta la simana. Basta: veni un'àcula e s'afferra lu quartu di lu cristianu e si lu porta. — «Mischina mia! e com'hê fari?» Nni pigghiu n'àutru quartu e l'appizzu. Veni l'àcula, e si l'afferra. — «Mischina mia! e com'hê fari?... Ma io tutta l'haj u a vìdiri...» Pigghiu l'urtimu quartu, e l'appizzu; e mi ammùcciu. Veni l'àcula; mentri s'ammucca lu quartu di lu cristianu, mi cci afferru e mi cci mettu di supra. L'àcula vola, vola, e mi va a jetta supra 'na muntagna. Sdirrubba di ccà, sdirrubba di ddà, io mi libbirai di la morti, e turnai a la mè casa.»

— «Mischinu! mischinu! — dici la signura. — Chistu fattu, puru è piatusu. Ora cuntàtinni unu vui,» cci dici all'àutru giuvini.

— «Signura mia, si senti lu mio, vassía si menti a chianciri. 'Nca, signuri, mè patri mi mannò a fari 'na mircanzia. Lu primu jornu, mi scurau 'nta 'na lucanna. Mi dèttiru risettu, e manciai e poi mi jivi a curcari. Io la sira mi dicu li divuzioni: mi dissi li divuzioni. Comu finìsciu li divuzioni, e mi calu pi vasari 'n terra; viju e viju un mortu tisu tisu stinnicchiatu sutta lu lettu. Comu viju a chistu, dicu: — «Chistu sarà mortu d'assira; ccà certu nni fannu offiziu d'ammazzari genti; cchiù tardu vennu a 'mmazzari a mia.» E chi fici io? pigghiai lu mortu e lu curcai 'nta lu lettu, e io mi misi tisu tisu sutta lu lettu, senza mancu pipitari. Quannu passò un pezzu, sentu gràpiri la mè porta, e viju lu funnacàru c'un scarpeddu a li manu, lu giuvini cu lu marteddu, e la mugghieri cu lu lumi. E 'ncugna davanti lu lettu: — «Bellu 'ncarracchiatu è — dissiru; — damu manu!» Hannu cafuddatu, e hannu datu un corpu di scarpeddu 'nta lu sonnu a lu mortu. Poi dissi lu funnàcaru: — «Ora pigghiamu e lu mittemu sutta lu lettu, e chiddu di sutta lu lettu lu jittamu di lu finistruni.» — Signura mia, a stu puntu io cori 'un n'avía cchiù 'n pettu. La patruna dissi: — «Lassamu jiri pi ora, ca dumani si nni parra.» E comu vosi Diu si nni scinneru e mi lassaru. Comu io li vitti scinniri, io mi 'ntisi arrivisciri n'àutra vota; e mi misi a 'spittari jornu. A jornu mi mettu a fari signali di lu finistruni a 'na pocu di genti chi passavanu. Veni la Giustizia, e vannu nni lu funnacàru. Iddu grapi la lucanna e la Giustizia acchiana. E vidi sta bella cotta di meli d'apa. Comu io cci cuntai sta cosa a la Giustizia, mi nni jivi: e jivi a la casa di mè patri, ca mancu mi parsi veru. E chistu è lu fattu mio.»

Comu fineru sti cunti dici la signura: — «Mischini! mischini! quantu aviti patutu! Io stissa mancu lu sacciu cu' ha patutu cchiù di tutti tri. Si io sapissi cu' è lu cchiù piatusu di vuàtri, io mi lu pigghiassi pi maritu.»

E fin'a ora, ancora 'un ha pututu sapiri cu' è lu cchiù piatusu.

Palermo.


Text viewBook